To read this creation, request a translation by clicking the “Google Translate ” widget.

Georgiana-Alesia Micu participă la Concursul Internațional de Creație Literară, Ediția a VI-a din Galda de Jos, Județul Alba, România și are 17 ani. Este îndrumată de Prof. Adina Ghiușan, Colegiul Economic „Dionisie Pop Marțian” Alba Iulia. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.

SUB ARIPI DE ÎNGER

Eşti lumină în zilele ce par fără soare!
Un colţ de speranţă când totul mă doare.
Când lumea e rece, când nu mai pot sta,
Tu eşti acolo!

"Eşti tot ce am!"
Ai şoptit într-o noapte târzie,
Şi mi-am jurat să rămân lângă tine,
Să-ţi fiu alinare, să-ţi fiu bucurie.

"Singura persoană care mă mai ascultă"
Cuvinte ce ard ca un dor nerostit,
Dar vocea ta mă ţine aproape,
Şi ştiu că împreună nimic nu are sfârşit.

"Mă doare" mi-ai spus, şi tăcerea a plâns,
Dar eu ţi-am fost umăr, iar tu ai fost glas.
Şi ştiu că sub aripi de suflet zdrobit,
Se-ascunde o stea ce va străluci iar.

"Eşti îngerul meu", mi-ai spus printre lacrimi,
Dar tu eşti lumine ce-mi umple abisul.
Când cerul se frânge şi umbre mă cheamă,
Tu eşti răsăritul ce-mi cântă în visuri.
"Îmi pare rău pentru felul în care mă comport"
Dar prietenii adevăraţi nu pun piedici în drum.
Ei iartă, înţeleg, rămân lângă tine,
Chiar şi când sufletul cade pe scrum.

"Şi tu contezi, mult pentru mine"
Cuvinte ce încă-mi răsună-n piept,
Şi vreau să îţi spun că eşti parte din mine,
Ai locul tău pe care nimeni nu l-ar putea lua.

"Îţi mulţumesc că eşti aici", mi-ai zis într-o seară,
Dar eu îţi mulţumesc că exişti, că rămâi.
În orice furtună, pe orice cărare,
Nu te voi lăsa să te stingi în tăcere!
Iar dacă stelele ţi s-ar stinge-n zare,
Ţi-aş şopti: "Te iubesc, nu plânge."
 

OGLINDA UNUI GÂND UITAT

Mă ierţi, dar nu ştiu cum să ma iert,
Căci ştiu că ţi-aş putea fi adăpost,
Dar sunt doar vânt, un vis neîmplinit,
O umbră ce-ţi alungă al tău rost.

Ai merita un cer fără furtună,
Un suflet ce nu plouă cu păcat,
Dar eu rămân un pas întârziat,
Un gând ce doare şi a fost uitat.

Te văd aici, dar nu ştiu ce simţi,
Mi-e teamă că ţi-am fost doar o povară,
Că uneori mă cauţi obosită
Şi taci, dar tăcerea te-nfioară.

Ţi-am fost aproape, dar departe,
Ţi-am spus cuvinte, dar nu te-am auzit,
Ai merita un soare fără noapte,
Nu un ecou străin şi rătăcit.

Şi totuşi, paşii tăi mă ştiu pe dinafară,
Îmi ierţi tăcerile, îmi laşi un loc,
Dar uneori mă-ntreb dacă mă vezi
Aşa cum sunt, nu cum am fost.
 

ÎN UMBRA PAŞILOR TĂI

Nu am nevoie să bat la uşă,
Nici să întreb dacă eşti aici.
Eşti acolo, un ecou blând,
Ce nu se pierde în tăcere.

Drumul se îndoaie, se rupe uneori,
Dar nu te pierd printre răspântii.
Eşti dovada că mâinile întinse
Nu cer nimic, dar rămân.

Nu promitem, nu numărăm,
Doar rămânem, prin vânt, prin ploi.
Nu întrebăm "de ce?",
Dar ştim că suntem aici.

Şi dacă noaptea cade grea,
Nu e nevoie să spun "mi-e teamă".
Ştiu că lumina nu pleacă niciodată,
Uneori se ascunde în umbra paşilor tăi.