To read this content, please use the ‘Google Translate’ widget to request a translation.

Ioana Ilieși participă la Concursul Internațional de Creație Literară, Ediția a VI-a, din Prundu Bârgăului, Județul Bistrița-Năsăud, România și are 52 ani. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.

                      Un dar de preț

Când ochii mi-am deschis spre lume,
O mână caldă mă cuprinse,
O voce mă striga pe nume
Și un fior trupșoru-mi prinse.
         Privirea îmi era flămândă
         Și cerceta cu luare-aminte
         O față-nlăcrimată, blândă,
         Ce-mi rostea câteva cuvinte:
-„Eu îți sunt mamă, drag odor
Și sunt româncă. Cu mândrie
M-a-mbrățișat acest popor,
M-a-nvățat graiul și a scrie.
        Mi-s rădăcinile adânci,
        Port sânge de daco-romani
         Rămași aici ca niște stânci,
         Ca să-i înfrunte pe dușmani.
Cămeșă mama o să-ți coase
Și poale, pânzături sau bârâie;
Să știi de-acum că-s prețioase
Din creștet până la călcâie.
         Mai are mama pentru tine
         Un dar de preț: limba română,
         S-o-nveți cu drag, cum se cuvine
         Că-i apa rece din fântână
Pe care-o bei când îți e sete,
Pe care-o-nghiți, să-ți stâmperi dorul,
O împletești în epitete,
O cânți când sufletu-și ia zborul.
          De pașii tăi cândva te-or duce
           Pe al pământului întins,
           Să duci cu tine vorba dulce
           Și românescul dor nestins.
Să-ți fie cântecul și jocul
Umbra lăsată în țărână,
Jăratecul ce-aprinde focul,
Dragostea de limba română.
                                                                

       Mânuța asta

Mânuța asta mică 
O-ntind, mamă, spre tine,
În brațe nu mi-e frică,
Cu tine-mi este bine!

Mânuța cealaltă 
O-ntind spre tine, tată,
Căci inima îmi saltă,
De dor mi-e însetată.

Cu brațele-amândouă 
M-agăț la pieptul vostru,
De-i soare, ori te plouă,
Pictăm un cer al nostru.

Mânuța mea vă șterge 
Lacrima de pe față. 
Sărutul meu culege 
O dragoste de viață.

Câte poate să facă 
Mânuța asta mică!
Emoția se îneacă
În palma mea, de fiică.
 

                 Nu uitați de joc și joacă !

S-a întunecat iar zarea, suflă vântul plimbând norii,
Un alai de-arămii frunze s-a prins în mijlocul horii.
Doar un moș albit de vreme stă-mpietrit la poarta școlii,
Ochii-i caută copiii, vrea să vadă-nvățătorii.

Amintiri îi dau năvală, când era și el de-o șchioapă.
Cât mai aștepta să sune și-apoi joaca să înceapă!
Ce mai larmă, agitație, reguli…toate-i vin în minte;
Dacă stă și-analizează, chiar c-a fost copil cuminte!

Pleoapele se lasă-alene peste ochi umbriți de vreme,
Feți Frumoși din nou dansează cu Ilene Cosânzene.
Din sertarele istoriei ies, pe rând, toți domnitorii
Ce-au condus, cu demnitate, înspre marile victorii.

Curtea cea bătătorită era câmp de bătălie,
El era Ștefan cel Mare. Câte lupte-aveau să fie!
Năvăleau cotropitorii. Moldovenii…pe poziții!
Se-ncingea o-ncăierare de se minunau și sfinții...

Plouă-ncet. Din vis tresare bătrânelul...iar pășește, 
Încă n-a deschis umbrela, acum nu-i mai folosește.
Sună vesel clopoțelul, altă oră o să-nceapă.
-Prețuiți copilăria! Nu uitați de joc și joacă!