To read this content, please use the ‘Google Translate’ widget to request a translation.

Maria Cranta participă la Concursul Internațional de Creație Literară, Ediția a VI-a, din București, România și are 12 ani. Este îndrumată de Prof. Silvia Aruxandei Stan, Școala Gimnazială Nr. 20. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.

În ceață

Amintirile îmi sunt ca-n ceață,
Pâcla le învăluie, anii mi le fură,
Tot ce am trăit în viață
Se-neacă acum în ceața sură.

Țipete – de bucurie, de tristețe,
Cântece, scrisori, minunății,
Toate cad în a negurii sumbrețe,
Vine timpul frântei nostalgii.

Disperarea-i notă acută,
Fericirea a dispărut,
Mărturia-i acum mută,
Chiar și visul a tăcut.

Dar o briză caldă adie,
Nu mai e ce a trecut,
Viața e o continuare,
E vremea unui început.

Căldura încet mă-nvăluie,
Inima îmi fuge tare,
Gândul nu mai stăruie,
Soarele auriu răsare.


 Ecouri din ocean

Sub clar de lună, în oceanul întunecat
Sentimentele-s de gheață, valuri s-au învolburat,
Cozile-s deznădejdea, spuma le e uitarea,
În întuneric toate și-au pierdut chemarea.

Atingeri pierdute, încă necoapte
S-au stins în clipele de noapte,
Întunericul se-așterne, greu ca o părere
Iar pescărușii strigă lipsa de vedere.

Toate-s precum safirul în întuneric scufundat
Prizonier în propria sclipire, de toți îndurerat,
Când lumea va scoate la iveală acceptarea
Atunci oceanul își va dezvălui splendoarea.


Clipă de toamnă 

Frunza nu așteaptă,
Ceasul toarce apusuri,
Pașii se îndreaptă,
În ale toamnei pulsuri.

Secundele cad în foi,
Clipele se duc departe,
Nostalgia arde în toi,
Viața mi se împarte.

Timpul e un vânt grăbit,
Toamna ore frunzărește,
Nici amintirea n-am primit,
Norul ploaia își rostește.

Timp pierdut, unde ai zburat?
Lumina din suflet a ruginit,
Frunza străveche m-a trădat,
Dar tu tot nu te-ai oprit.