To read this content, please use the ‘Google Translate’ widget to request a translation.

Maria Timeea Budin participă la Concursul Internațional de Creație Literară, Ediția a VI-a, din Târgu Mureș, România și are 17 ani. Este îndrumată de Prof. Loredana Dan, Colegiul Național „Alexandru Papiu Ilarian” Târgu Mureș. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.

				Unicornul din curte

	A venit momentul în care copilăria și adolescența îi predau cheia vieții de adult. Urmează să mă mut de acasă ca să îmi pot urma visul. Îmi strâng lucrurile, cât timp ceaiul din cana cu căpșuni care îmi aduce aminte de bunica se răcește. Totul pare să fie un ciclu încheiat. Când eram mică, aș fi spus că ziua se încheie pentru a lăsa loc unei alteia, dar acum tind să văd acest cerc, această simetrie a timpului, drept o ecuație complicată, pe care sunt convinsă că am mai rezolvat-o o dată, însă, în timpul testului, pare să îmi fi părăsit memoria.
	Ultimul loc din care trebuie să îmi adun lucrurile este podul. Îmi fac loc printre păienjeni și firele de praf care zboară prin cameră. Mai demult, le consideram zâne, dar acum sunt motivul pentru care trebuie să iau medicamente antihistaminice. Mă îndrept spre cutia cu caiete vechi, gândindu-mă că poate am nevoie de ceva de aici. Navighez printre pagini pline de cerneală care au jucat rolul unor dale de piatră pe drumul vieții mele, pavându-l. Dar, dintre toate caietele, reiese un mic desen pe care l-am făcut cu mult înainte să învăț ce este un complement direct: un desen cu un unicorn roz. Îmi amintesc de momentul în care l-am desenat: în noaptea precedentă, visasem că de-a lungul vieții mele m-a păzit un unicorn, însă a fugit și era datoria mea să îl caut.
	Întorc foaia și citesc textul de pe verso: „Nu uita să salvezi unicornul!”. Ce imaginație bogată aveam! Chiar credeam în unicorni! Iau această piatră de mormânt a copilăriei mele și o pun în bagaj. La urma urmei, e o amintire frumoasă, pe care mi-o doresc să o păstrez. 
	Mă trezesc devreme, deoarece a sosit vremea plecării. Îmi strâng ultimele lucruri, iar în timp ce îmi pieptăn părul observ cum pata albăstruie de mucegai pe care mama nu a reușit să o scoată niciodată pare să se întindă tot mai mult. Oare va fi aici și când o să o vizitez de Craciun?
	Îmi iau rămas bun de la mama și sora mea. Ea încă are o brățară cu un unicorn. Ea crede, încă. Poate îl va găsi pe unicornul care m-a păzit când eram mică.
	Îmi încarc bagajele în mașină și urc la volan. „Să înceapă aventura...” îmi spun în minte când pornesc. Urmez harta și ies din oraș, blocurile înalte și gri fiind înlocuite de dealuri asupra cărora guvernează vaci și oi. Chiar și acum exclam când le văd, însă nu am cui să îi atrag atenția. Poate e un simplu reflex rămas de atunci când îi spuneam bunicului că sunt oițe pe marginea drumului. 
	Uitându-mă fugitiv pe geam, observ o fetiță care ține un cal de dârlogi. Mă uit mai atent și remarc culoarea neobișnuită a animalului: părul îi este roz. Curiozitatea mă împinge să opresc mașina ca să îl văd mai îndeaproape și decid să îi dau ascultare. 
	Ies din mașină și mă îndrept încetișor spre cal. Fetița mă observă, dar nu reacționează, ci rămâne nemișcată, așteptându-mă. Cu cât mă apropii mai mult, conturul calului se întregește și observ că din fruntea lui se înață un corn auriu, o nuanță identică cu cea a razelor de soare care mi se strecurau în cameră prin perdele când rămâneam peste noapte la bunici.
	Rămân fără glas. În fața ochilor mei chiar se află un unicorn.
	-Poți să îl mângâi, spune fetița.
	Ascultătoare, îmi ating mâna de botul umed al unicornului. 
	-Dacă stai la noi, ai putea să te joci cu el când vrei, completează ea.
	-Chiar nu pot... Trebuie să ajung într-un alt loc...
	-Nu aș fi crezut că cineva ar prefera să meargă la facultate în loc să stea cu un unicorn.
	-Tu de unde știi unde merg?
	-Mi-a zis bunica.
	Mă uit mai atentă la ea. Avem aceeași ochi, același zâmbet cu strungăreață și poartă hainele pe care mi le-a dat verișoara mea când aveam cam zece ani. Părul ei este ondulat și prins în coadă cu un elastic roșu, pe care eu l-am pierdut demult. Aș putea spune că suntem surori, dar ceva din mine îmi spune că e... eu. Având în vedere unicornul din dreapta ei, orice este posibil. Sau poate că îmi este rău din cauza căldurii.
	-Bine, îi spun. Am să te urmez. 
	Fetița mă conduce până la o căsuță veche din lemn. Ea lasă uniconul în curte și apoi mă conduce în casă.
	-Buni, uite cine a venit!
	Pășesc peste pragul căbănuței și mă lovește un miros de lemn vechi, umed, nostalgic. Pe pereți sunt tablouri cu fel de fel de peisaje, iar mobila pare să dateze de dinainte să mă fi născut. Dintr-o cameră, iese o bătrână brunetă care îmi zâmbește larg. Mă poftește în casă și îmi face un ceai într-o cană cu căpșuni desenate pe ea. Exact ca cea de acasă.
	Din bucătărie se răspândește un miros de prăjituri, iar femeia mă îndeamnă să gust din ele. Ne așezăm în bucătărie pe niște scaune verzi, fără spătar, iar ea îmi spunne că pot rămâne aici oricât îmi doresc. 
	După ce termin de mâncat prăjitura, mă conduce spre camera mea. Îmi las lucrurile pe pat și mă îndrept spre fereastră, dorind să revăd unicornul. Atenția îmi este, însă, distrasă de un ciocănit puternic în peretele meu. Ies din cameră și o întreb pe fetiță dacă mai este cineva în casă, iar ea îmi spune că lângă camera mea se află atelierul tâmplarului în care pot intra oricând îmi doresc.
	Zis și făcut, am decis să îl vizitez. Privirea lui blândă dar serioasă, ascunsă sub părul lung și brunet se ațintește către mine și, fără să fie nevoie de vreo prezentare, îmi spune:
	-De ce ai lăsat ca pata de mucegai să se întindă în sufletul tău? Întunericul și stricăciunea pe care ai lăsat-o să se dezvolte a gonit-o pe fetiță aici, ca să avem noi grijă de ea. De unicorn... nici nu se merită să vorbesc. A avut grijă de tine toată copilăria ta, iar tu nici nu mai crezi că există. Asta înseamnă să te maturizezi? Să uiți de tot ce ai fost și de tot ce ai avut? Unicornul ar trebui să te însoțească, însă nu cred că pot avea încredere în tine.
	Atunci am înțeles că unicornul din curte nu a fost niciodată o simplă fantezie. Indiferent de anii care au trecut, cornul lui a rămas același, iar fetița nu s-a schibat niciodată, fiind o fundație stabilă și neschimbătoare a versiunii mele din prezent.
	-Îmi pare rău, am mărturisit. Nu sunt încă suficient de pregătită să am grijă de el, dar, dacă mai stau cu voi, aș putea învăța cum să o fac, nu?
	-Întocmai. Poate dacă ne primești în sufletul tău, mucegaiul va fi înlocuit de sclipici. Acum, haided să îi împletim coama unicornului. Poți să o chemi și pe micuță.