To read this content, please use the ‘Google Translate’ widget to request a translation.

Niculina Laza participă la Concursul Internațional de Creație Literară, Ediția a VI-a, din Cluj-Napoca, România și are 56 ani. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.

     Lupii cei flămânzi

     A fost odată demult, dar nu foarte demult, un mic sat de vacanță. Drăguț și cochet în care toată lumea zâmbea și era fericită. Acolo, doi tineri, dar nu chiar atât de tineri, și-au unit destinele. Și au pornit împreună într-o călătorie spre Țara lui Soare Răsare și erau fericiți. Munceau în comunități diferite dar seara, când veneau acasă își împărtășeau întâmplările de peste zi.
     Au trecut ani si satul de vacanță era tot mai pustiu, locuiau doar câțiva vârstnici, iar cei doi se întorceau acolo doar vara. Țara lui Soare Răsare nu era departe dar ei, acum trecuți de vârsta tinereții, poposiseră o vreme în Patria de Lângă Lac. Plini de elan și bucurie împărtășeau celorlalți Buna dispoziție și dăruiau bucăți din timpul lor. Erau împreună și asta conta mult. Ea îi promisese sprijin necondiționat, iar el se străduia sa facă cum știa el mai bine. Nu departe locuia Vulturul cel Înțelept. Vorbeau cu el, se sfătuiau, iar lucrurile mergeau bine. 
     Până când, într-o zi, au apărut lupii cei flămânzi. Vulturul i-a avertizat că trebuie sa fie foarte tari, curajoși și consecvenți pe drumul lor. Să se protejeze cu armele primite la plecarea în călătorie. Pentru că lupii aceștia se pot hrăni cu parte din sufletul și mintea lor. Părea un lucru greu de realizat, iar eroii povestirii noastre nu prea credeau și nu au luat avertismentul în serios. Dar iată că, într-o zi, și-au dat seama că ei  nu mai comunicau. Își aruncau mereu vorbe fără sens, iar lupii se distrau lângă ei, chicotind. 
     Seara, nu numai că nu mai povesteau ce au făcut, ba chiar se simțeau atacați dacă unul îl întreba pe celălalt ceva care altădată era absolut  firesc. Erau nervoși si agitați. Ea mai încerca să îndulcească situația, dar fără rezultat. Oricum nici ea nu scăpase de atacul lupilor căci sufletul ei era uneori foarte întristat, iar prin minte îi treceau tot felul de grozăvii. Nici unul, nici altul nu mai semănau cu cei dinainte și nici nu vedeau cât de slăbiți în puteri erau  sau că aveau nevoie de ajutor. 
     Lupii flămânzi se instalaseră la ei în casă, iar ei nu ziceau nimic. Uneori lupii cei fl ămânzi îi însoțeau la muncă sau în scurtele lor călătorii. Nici Vulturul cel Înțelept nu putea face mai nimic pentru că nu era ascultat. Singura speranță era Bunica Din Țara de Piatră. Aceasta se ruga pentru ei zi și noapte. 
     La un moment dat, bunica din Țara de Piatră, simțind că ceva nu era în regulă, și-a luat inima în dinți și a mers  la  prietenii ei, rugându-i să pună și ei  un gând bun pentru cei doi, cărora lupii le înnegriseră  inima și mintea. Și trebuie să spunem că bunica avea tare mulți prieteni. Toți erau săritori și nerăbdători să pună umărul când venea vorba să ajute pe cineva. 
     Acolo, în Patria de Lângă Lac, oamenii lucrau de dimineața până seara și nu prea mai aveau timp să admire cât de frumoasă era priveliștea din jurul lor și să se bucure de  liniștea ce domnea pretutindeni. Nu-i observaseră nici măcar pe lupi, într-atât de ocupați erau. Pentru că lupii stăteau liniștiți când erau sătui și treceau neobservați. 
     Dar eroii noștri erau  departe. Departe de oameni, de cei care fuseseră odată și departe unul de celălalt. Erau schimbați într-un fel, am putea spune, ciudat. Pe dinafară păreau aceeași, dar lumina lor interioară abia se mai vedea. Mai ales atunci când aruncau cuvinte grele. Când se aprindeau de mânie sau când erau doborâți de tristețe. Iar bunica se ruga și se tot ruga împreună cu prietenii ei. "Nu-i suficient”, le spunea bunica. Atunci  prietenii ei, care la rândul lor aveau și ei prieteni, se rugau împreună cu aceștia. Astfel încât se țeseau fire nevăzute ce își tot măreau încrengătura: de la unul încă doi, apoi opt, treizeci și doi și așa mai departe. 
     Apoi, la un moment dat, cei doi au început să simtă iubirea bunicii de parcă i-ar fi trezit din morți. Ciudat, pentru că bunica  era cea care locuia într-o altă lume, iar ei păreau cât se poate de vii. Păreau doar, judecând după puțina lor lumină. Într-o zi, mare le-a fost bucuria când Vulturul cel Înțelept a poposit în Patria de Lângă Lac și i-a vizitat. S-au așezat la masă și  au povestit vrute și nevrute ca în vremurile dinainte. 
     Mai târziu, lupii cei flămânzi s-au arătat tot mai rar. Când apăreau, păreau extrem de plictisiți și se tot foiau de parcă nu și-ar fi găsit locul. Atât de plictisiți încât s-au gândit să plece în Valea Cea Lungă. Doar umbra lor stranie și puțin înfricoșătoare mai  plana uneori în vecinătate, ca semn de aducere aminte.