To read this content, please use the ‘Google Translate’ widget to request a translation.

Ovidiu-Vasile Ungureanu participă la Concursul Internațional de Creație Literară, Ediția a VI-a, din Gârceni, Județul Vaslui, România și are 43 ani. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.

Scrisori înghețate 

E atât de frig aici
Îmi tremură cuvântul 
Și lacrimile îngheață 
Pe hârtie 
Și inima-i pe jumătate 
Înghețată 
Și pâlpâie 
Bătând 
Aproape vie

Îți scriu măicuță 
Să mai știi de mine 
Numai tu înțelegi 
Cât mi-e de greu 
Numai tu știi prea bine 
Fără tine 
Mi-e frig de parc-ar fi
Viscol mereu 

Aici la noi
Soarele mușcă ochii
Și-i face să suspine 
Îndelung 
Aici toate privesc urât 
Iar ochii
Nu știu să mai zâmbească 
Decât zâmbet mut

E atât de frig 
La mine în cămară 
La mine-n suflet 

Icoanele plâng 
Și lacrimile lor toate 
Îngheață 
Și așteaptă să învie 
Tremurând 

Mi-e bine 
Maică 
Știu că tu ești bine 
Că nu-ți îngheață 
Sufletul în Rai 
Eu îți trimit scrisoare
Înghețată 
Tu să-mi trimiți 
O floare fără grai 

Iară scrisoarea 
Veșmântată-n lacrimi 
O să-și dezghețe 
Haina-n palma ta 
La răsărit am să așez 
Lângă icoană 
Floarea de Rai
Ce-a plâns 
Pe mâna ta

Așa răsună-n Rai 
Scrisorile-nghețate 
Și îngerii poștași 
Le-aduc grăbiți 
Și mamele-și așteaptă 
Înfrigurate 
Copiii dezghețați
Cu flori plângând… 


Transplant de inimă 

Mi-e inima în genunchi
Și plânge că nu poate
Să aibă 
Mai multe bătăi 
Pe minut 
Să iubească 
Fără început 
Și sfârșit 
Să trăiască 
Fără clipiri
Sau căderi 
Să prefacă 
Pe azi, pe mâine 
Pe ieri
În lumini de învieri...

Am bătut-o
Pe umăr 
Și mi-a rămas un picur
De lacrimă...de sânge 
N-a mai trebuit s-o întreb 
De ce...
Avea... prea multă 
Tină 
Și prea puțin 
Duh...
Mi-a fost milă 
De rana din mâini 
Și din atrii
Și am început 
Să-i caut... vindecarea

Cum oare să vindeci
O inimă 
Împunsă în coastă 
De tină...
S-o tai împrejur 
La... inimă...

Numai un singur lucru 
Poți face...
Să-i împrumuți 
Din bătăi...
Cu lacrimile 
Să-i acoperi
Rănile 
Și când nu reușești...
Să-i împrumuți 
Duh din duhul 
Inimii tale
O inimă rănită 
Are nevoie... de un transplant 
De dor...


Greu să fii cuvânt 

Pe drumul cam îngust 
Ce urcă spre lumină 
Am întâlnit mergând
Împovărat de griji
Cu sarcina în spate 
O spusă... sau o vorbă
Așa părea... a fi
Dar când ajunsei colo
În fața-i... gândurată
Văzui c-aveam în față
Nu-o vorbă
Ci-un cuvânt...

M-apropiai cu teamă
Că nu văzusem... parcă
Așa de aproape nici un
Cuvânt... înveșmântat
Și mă uitai... ce sarcini 
Ducea în al lui spate
Și ce poveri de sensuri
Privirea îi umbreau...

Îmi spuse...
Nici nu știi
Ce grea este cărarea
Spre lumină
Ce greu este să fii
Cuvânt... și nu grăire
În deșert
Tot ce duc... în desagă
Și tot ce mă-nveșmântă
Sunt răni... și lacrimi
Și jertfiri... de tot...

Ca să ajung... cuvânt
Și să mi păstrez... lumina
Cu care am fost din veci
Înveșmântat
Of, câtă chinuire
Cât zbucium
Câtă zdroabă...
Mai bine aș muri
Decât să fiu... golit
De al meu... dulce har...

Plecă în grabă mare
Și nu-mi dădu binețe
Fugind... cu tot cu griji
Și cu poveri
Și ajungând acolo
Îmbrățișă lumina
Și îl văzui... zâmbind...
Și plin de...rost...

Am înțeles atuncea
Că orice spusă-i vorbă 
Fără de veșmânt...
Daca n-are... lumină
Iar oricare grăire
Fără lumină
Moare...
Iar cu lumină... învie în 
Cuvânt...