To read this content, please use the ‘Google Translate’ widget to request a translation.

Ramona Pantea participă la Concursul Internațional de Creație Literară, Ediția a VI-a, din Arad, România și are 57 ani. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.

Gust de albastru

Un boboc de floare
merge de azi dimineață
în patru petale.
Râde în soare,
cade, se apleacă,
să ridice o mărgea de rouă.
O duce la gură să o guste,
pentru a se cunoaște pe sine.
Râde,
simte gust de albastru,
de bucurie lichidă
de mamă, de pietre.
Duce degetele la ochi,
printre cene,
simte alte mărgele de rouă,
gust albastru de om,
de mamă, de zbor,
de împrimăvărare.

Bate din palme,
mulțumind
pentru că a înflorit.
 

Să fii în lumină, mami

Da, mami mea, sunt bine.
Am câteva pene smulse,
le-am lăsat în lumină, pe drum,
ca semn de vulnerabilitate.
Plus bucăți de suflet tăiat inegal,
serioase, că ai zis că am sufletul prea mare.
Îmi scot zilnic sângele,
ca pe un palimpsest la aer,
să se aerisească versurile,
să nu dau prea mult.
Mami, tu fii în lumină,
crede în mine mereu,
nu te teme.
Gândul meu te ține de mână.
Știu câte ceva,
doar am învins focul și moartea.
Acum trec prin împlinire,
mă rostogolesc prin zile arămii,
blânde ca mărul de vară în iarba deasă
și gătesc cu pofta ta.
Nu mă dezic de cruce,
nici în furtuni.
Știu umerii mei și oceanele,
cât de grea poate fi!

Nu există „nu pot”,
„groaznic”, „ar trebui să...”
M-am dezbrăcat de tot
până la sămânță,
ca să nu-i plângă lui Dumnezeu ochii
și să nu-mi putrezească rugăciunea.

Nu, nu-i durere să nu o pot alina.
Lumii i-am lăsat undeva un soare cântător
și-l va auzi cândva.
Și atunci trandafirul va reînflori.
Să fii-n lumină, Mami…și nu o mai dojeni.
Viața are frumusețea ta.
 

Ochi de zefir

Fiecare avatar al meu scrie poeme,
pescuiește sclipirile apelor,
știa a doini,
spală rufele emoționale la râu.

Frige clisa așteptărilor,
sărută cu ochii, clipind duios,
luptă precum un centaur,
cu rădăcini și săgeți de foc.

Sau din ram religios,
fumează stele căzătoare,
necrezând în noroc.

Se lasă... lăsat,
uitat,
pentru că știe ce înseamnă
simptomatica labilă.

Fiecare avatar al meu
are sclipirile din ochii mei de azi
și zâmbetul independent
de situațiile activatoare.

E ușor de recunoscut,
de sesizat,
tu alegi dacă îl vezi sau nu,
îl accepți sau nu, ca prezență.

E necreat, nesupus,
ca un lup
sau, pur și simplu,
ca un zefir din lapte celest,

ori asemeni femeii
după ce te-ai iubit.