To read this content, please use the ‘Google Translate’ widget to request a translation.

Sarah Maria Ardelean participă la Concursul Internațional de Creație Literară, Ediția a VI-a, din Marghita, Județul Bihor, România și are 14 ani. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.

Oceanul 

Suprafața ta oglindește apusul de Soare,
Razele portocalii presară sclipici auriu peste turcuazul tău, purpuriu...
Lăsând o iluzie optică ,
Că s-a coborât in mijlocul tău, Planeta Marte!

Valurile crețe surclasează clepsidra,
Readucând la tăcere timpul,
Prioritizând calitatea momentului,
Dominând frica de-a te arunca in larg!

Conturul tău pare trist,
Deorece în timpul nopții vibrează
Plânsetele vărsate de popoare,
Preligându-se ecoul suspinelor!

Tu ești cufărul unde plutesc,
Scrisorile de dragoste, ce și-au pierdut aripile....
Ești străjer al umbrelor,
Biruind secretele veacurilor!
Ești casa pentru mii de viețuitoare
Și ești palatul inimii mele,
Ești inceputul fericirii
Și ești tăcerea finală a tristeții!

Mai ancorează-mi sufletul în adâncul tău,
Să pot vâsli când valuri vin,
Să ajung la mal nevătămat! 
Și să mă avânt din nou in larg.....

Rămai cu bine ,marea mea iubire, până la urmatoarea întâlnire!


Porumbița mea

Când simt că îmi este greu
Și prin trec valea de suspine,
Eu simt o adiere ușoară,
Ce vine dintr-o altă țară!

E porumbița mea fecioară,
Care îmi mângâie ușor, ființa cea pală,
Ea îmi dă semnalul,
Că s-a terminat ,iarna cea goală!

Eu simt că îmi iau avântul
Și plutesc printre vânturi,
Dansând în întinsa câmpie,
Despachetând bagajul cu file!

E o putere ce vine,
Eu mă proștern în recunoștință,
Porumbița îmi șoptește ușor:
Tu ești fata nopților!

Eu cânt de dragul porumbiței mele,
Îmi plimb gândul în mistere,
Mai cobor dintre stele, 
Scriind slove printre ele!

O las să zboare, dincolo de zare,
Nu vreau să îi fur libertatea,
De a mai duce speranță ,
Altor fete pierdute , ca mine!


Vioara

Într-o carcasă stai ascunsă,
Și de secole nu ai mai fost pătrunsă,
În mintea mea paște un dor,
De-a asculta din nou al tău cor, dirijat de arcușul tenor!

Îmi iese sufletul din temniță,
Auzind strigarea ta,
De-a mă închina,
Pentru a-ți auzi vocea și inima.

Un sunet blând pătrunde încăperea,
El face tăcerea și durerea ,
Să își piardă veșnic puterea,
Ancorându-se  în delegația timpului!

Arcușul tău pe coarda cea suavă,
Linișteste valul ce se îndreaptă-n grabă,
Să arunce marea în mistere,
Să se joace cu sentimentul ce piere!

Din partituri ies notele afară
Și se așează pe a ta culoare amară,
În mine inima tresaltă,
Când simte vibrația ta, armonioasă!

Într-o îmbrățișare de melancolii și bucurii,
Mă cuprinde nostalgia,
Cu tine voi ajunge până la apogeu,
Promițându-ți că îți voi rămâne prietenă mereu!