To read this content, please use the ‘Google Translate’ widget to request a translation.

Sebastian Ionescu participă la Concursul Internațional de Creație Literară, Ediția a VI-a, din Balotești, Județul Ilfov, România și are 11 ani. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.

     Greuceanu
     (readaptare din perspectiva Zmeului cel Mare)

     E o frumoasă dimineață, iar eu admir răsăritul când, deodată, îmi dau seama că trebuie să mă întorc acasă de la vânătoare, așa cum stabilisem cu semenii mei. Turez motorul frumosului meu Porsche și pornesc în trombă spre casă. Ajung la un pod și când să-l trec... Iaca ce-mi răsare în fața ochilor: Greuceanu! Ăsta mi-a cauzat mai multe necazuri la număr decât toate nelegiuirile pe care le-am făcut eu toată viața. Tocmai acum, când avusesem și eu o zi bună la vânat, îmi apare și frumușelu’ de el.
     — În săbii să ne...
     — ...tăiem, în suliți să ne lovim, ori în luptă să ne luptăm? îl întrerup eu completându-i ”poezia” în timp ce îmi dau ochii peste cap. Tot cu paloșul ăla ruginit al tău ai rămas? Măi, Greucene, chiar așa de modă veche ești, după ce că s-au inventat toate armele posibile și imposibile? După ce că trăim în mileniu trei și suntem înconjurați de brand-uri și tehnologii, tu tot ca în secolul XVI te porți? Calu’ ăla n-a obosit și el la cât l-ai târât după tine prin povești? Ia-ți și tu măcar un Logan, ceva!
     Apoi, schimbând subiectul, îl trag pe Greuceanu mai aproape de mine și îi spun pe șleau:
     — Greucene, m-am săturat PÂ-NĂ PES-TE CAP să mă bagi în pământ până la gât și să-mi retezi capul doar de dragul poveștii! Tu te-ai întrebat măcar odată cum de reușești să învingi un zmeu de patru ori mai puternic decât tine? Sau cum mereu eu sunt readus la viață doar ca să îmi tai tu capul din nou? În realitate, dacă ți-aș arde o dreaptă în moacă, nu te-aș mai căuta decât prin America!
     — Ăăăă... îngaimă sărăcuțul Greuceanu, făcându-se mic în timp ce eu îmi continui criza de isterie.
     — M-AM SĂTURAT SĂ FIU EU PERSONAJUL NEGATIV!! A, și, apropo: pentru informarea ta, soarele și luna sunt la Căpcăun. Și cum ziceam: VREAU SĂ FIU BUN!! DOAR CĂPCĂUNU’ SĂ RĂMÂNĂ RĂU (ca să nu se plângă povestitorii că n-au personaj negativ). EU AM MUȘCHI. CU MUȘCHII ĂȘTIA POT SĂ FAC BINE, ÎNSĂ ALDE CĂPCĂUN ARE NUMA’ O BURTĂ MARE CU CARE ÎȘI FACE RĂU LUI ȘI CELOR CARE VÂND PRODUSE SĂNĂTOASE (pentru că nu le face vânzare).
     Mă liniștesc puțin și respir adânc, timp în care Greuceanu își mai revine și el din șoc. Mă întorc spre dânsul și îi spun cu o voce blândă:
     — Vrei să vii la mine să bei o cafea?
     — Păi, eu... Nu știu ce să...
     N-am chef de scuze, așa că-l iau și-l arunc ca pe o cârpă pe umărul meu și mă urc în mașină. Înainte să pornesc, dând cu ochii de leșurile celorlalți zmei cu care fusesem la vânătoare, îi spun pe un ton sarcastic:
     — A, și mulțumesc că i-ai ucis pe frații și semenii mei!
     După un drum de numai zece minute, ajungem la casa mea, unde-l invit pe Greuceanu-cel-cu-Picioarele-de-Gumă să intre și-l conduc în bucătăria mea mică. Le explic zmeoaicelor ce e cu el și îi fac semn să se așeze.
     — Ăăă... Au-uzi, da-dar bere n-nu a-ai? întreabă Greuceanu cu juma’ de gură.
     — Păi, ești într-o casă de zmei și tu întrebi dacă nu am bere??? Ce vrei: Weizen, Pils sau brună?
     — Un Pils, dacă se poate...
Mă duc în cămară și mă întorc cu două sticle mari de bere. Îi întind una și o desfac pe a mea.
     — Mmm! E artizanală?
     — Păi, da’ cum?? În fine, știai că am și un cont de Instagram?
     — Și ce postezi? întreabă Greuceanu prinzând curaj.
     — Uită-te și vezi!... A, scuze, am uitat că tu ești „preistoric”.
Greuceanu lasă bărbia în piept. Văzându-l așa necăjit cum era, îi propun:
     — Iaca, eu o să te ajut să te integrezi în societate, iar tu mă vei ajuta să devin bun! S-a făcut?
     — Sigur!
     Ne strângem mâinile, iar Greuceanu scheaună puțin de durere când îmi dau seama că i-am trosnit mâna. Apoi, ieșim din casă și ne urcăm în Porsche. Vreau să-l duc pe „ăsta mic” la oraș să vadă și el pe ce lume trăim. În timp ce conduc, lui Greuceanu i se face rău.
     — Prima dată cu mașina? îl întreb eu. Asta e...
     Odată ce intrăm în oraș, încep să-i arăt KFC-ul de la colț, parcul de distracție din centru, supermarketul ăla cu carne din-aia bună de porc și alte lucruri importante de prin metropolă.
     După ce terminăm turul, îi cumpăr și lui un telefon (spunându-i că-mi rămâne dator) și-l învăț cum să-l folosească (proces care se întinde de fapt pe câteva zile!). E rândul lui, apoi, să mă învețe ceva - cum să fiu bun. Însă-mi dau seama că, făcând toate acele lucruri pentru el, tocmai mi-am dovedit bunătatea, nu? E mai ușor decât mi-aș fi închipuit!
     Și uite-așa m-am împrietenit eu cu Greuceanu, uitând de toată dușmănia de ani în urmă. Ar trebui să spun: „Și-am încălecat pe-o șa, și v-am spus povestea așa!”, dar n-o să o fac, deoarece trăim în secolul XXI, iar eu conduc un Porsche :-) .