To read this content, please use the ‘Google Translate’ widget to request a translation.

Silvia Curteanu participă la Concursul Internațional de Creație Literară, Ediția a VI-a, din Iași, România și are 67 ani. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.

	O lansare ... de carte

	O seară senină de vară se adună pe mal de apă în așteptarea nopții. E o zi oarecare, poate ceva mai calmă decât altele. Liniște, din vremuri ce au trecut sau vor veni... Încărcătură densă, fluidizată prin firide sinilii.
	Un el se plimbă pe mal cu pas măsurat de tactul gândurilor. Preocupat sau numai distrat? Cămașă în carouri, pantaloni de doc, bej și maron în potrivire, și pantofi sport ce caută cu intenție cărările de iarbă. Dar cel mai important accesoriu este o carte cu coperți albastre a cărei poziție o schimbă constant dintr-o mână în alta, privind-o intens sau îndepărtând-o de traiectoria privirii, în alternanțe de nehotărâre, acceptare sau respingere. Nu este greu de ghicit că duce poveri pentru a căror rezolvare caută locuri și gânduri prielnice. Este în afara zonei de agrement amenajată pe malul lacului, dar simte nevoia să se îndepărteze și mai mult, încercând să lase în urmă păreri, aprecieri și alte zgomote. Doar apa să-și clipocească sunetele... Capul i se înclină, umerii se strâng, coborând în dorință de întoarcere la dialogul calm cu el însuși care și-a găsit exprimare între coperțile cărții din mâna sa.
	O pală de vânt și-a trecut degetele prin părul său castaniu - și-a amintit mâinile ei, adierea răsuflării cu iz de aducere aminte a momentelor în care suferința și fericirea păreau chiar a fi prietene. Se căutau una pe alta și se invitau, politicos, la întâietate. Până când jocul a devenit periculos, transformându-se într-o luptă concurențială pentru putere. Ea a plecat, acceptând o ofertă de lucru la mii de kilometri depărtare. Dar sclipirile ochilor verzi îi îndurerează și acum amintirile ce nu vor să-și găsească locul în duioșia trecutului. De atunci a început să scrie, despre lucruri importante sau derizorii, despre orice, fără însă a publica nimic. Nu simțea nevoia să împartă cu alții, cunoscuți sau necunoscuți, ceea ce avea în minte sau în suflet. Era doar o formă de refulare prin exprimare, cu recunoștință pentru foile de hârtie care îl primeau cu îngăduință, păzindu-i secretele. Și astfel parcurgea zilele și anii vieții, urmând rutina zilnică din care făceau parte o slujbă în domeniul marketingului, menajul casei pe care și-l făcea singur, chiar dacă fără tragere de inimă, și timp petrecut cu familia, părinții și fratele său, nelipsind de la nicio sărbătoare sau întâlnire importantă. În definitiv, rutina are rol esențial într-un proces de uitare sau abandonare, mai ales dacă este bine făcută și cu conștiinciozitate. Frământările sale, deși intense, își executau demersurile într-o zbatere interioară, fără a da semne că ar dori să se facă cunoscute publicului. În condițiile unei astfel de aparențe, familia credea că duce o viață normală, chiar bună, poate cu puțină tristețe datorată singurătății. Evident, nu lipseau tentativele de sfaturi, mai ales cele practice care încercau să-l aducă în viața socială. Le dădea curs, amețind vigilențe și intenții, dar nimic nu se concretiza. 
	Și continua să scrie... umplea carnete, caiete sau fișiere pe computer, fără o grijă deosebită de organizare și coerență. Găsise rotița care punea în mișcare întreg ansamblul existenței sale - cuvântul scris, în binefăcătoare muțenie, chiar și invizibilitate la un minim efort de a închide ochii. Doar trepidarea neuronală, în activitate continuă și intensă, putea fi mărturie că slova scrisă nu este moartă.
	La un moment dat, aproape fără să-și dea seama, s-a întâmplat ceva. Schimbarea a venit fără explicații și justificări, declarând oficial încheiată perioada de jale și dor etichetată ea. Scrierea s-a închegat într-o poveste aparent coerentă, dar și întortocheată, fiind brăzdată de punți prin timp și acțiuni, cu succesiuni nefirești, întâmplări abandonate și reluate..., dar impresia generală nu i se părea a fi una nefavorabilă. Senzație de originalitate, ceva ce trezește curiozitatea, chiar și prin ciudățenie. De altfel, a fost din partea lui o îndrăzneală să o publice, un impuls neexplicabil de trădare a intimității la care ținuse atât de mult. Prima tentativă de exteriorizare, un gest timid prin răsucirea cheii în broasca ce ferecase realitatea. Era, totuși, un început...
	Pășește din ce în ce mai rar, gândurile se liniștesc și trec pe modul amorțire, astfel încât simte nevoia să se așeze. Găsește o buturugă noduroasă, destul de aproape de apă și deschide cartea albastră încercând să-și descifreze gândurile de la pagina 102. Urmărește cuvintele încet, în efort de aducere aminte, și regăsește picături mari de tristețe ce se scurg pe ramele unor fotografii contemporane. Fotografii aglomerate cu clădiri pătrunse de bezna pustietății, lucruri desperecheate înșirate pe lângă garduri și multe culori în infinite nuanțe de cenușiu ce revin cu stăruință în prim plan. Nu sunt oameni, animale, sunete sau mișcare. El este acolo, undeva, fără chip și materie, doar ca senzație de împietrire în suferință prin condamnare veșnică. Imaginile ascunse în cuvintele de la pagina 102... 
	Pagina 124 - loc deschis care poate părea chiar frumos, cu ușoare contururi verzui, dar pustiu, un pustiu ce îngheață simțirea împotrivindu-se strădaniei unor raze anemice de soare. Epilog la pagina 264 - lumea este așa cum este, nu cum o văd simțurile noastre îmboldite de serotonină sau cortizol.
	Se trezește brusc din visul cenușiu prin atenționarea picăturilor de ploaie, o ploaie ușoară, nehotărâtă să execute o prestație adevărată, de care copacii cu coroane generoase îl apără cu ușurință. Își continuă mersul, de data asta puțin mai alert, dinamizându-și ființa spirituală. Meteorologia repune vara în drepturile turei de noapte. De la distanță, lumina slabă a becurilor dezvăluie vegetația împletită cu fâșii de umbre. Cartea este pe jos, în iarbă și niste gâze îi parcurg în viteză rândurile. Oare care este impresia acestor primi cititori?
	Se gândește la lansarea planificată pentru reclamă, semnături, detalii, răspunsuri la întrebări, în cadru festiv, cu fanfară și fursecuri. Luări de cuvânt cu laude sau fără a se spune nimic, aplauze și câteva exemplare vândute vor încununa succesul lansării de carte. Și astfel scriitorul își primește oficial titulatura. Fără o astfel de ceremonie nu prea poate fi vorba de consacrare... știi, dacă nu e oficializat... Este precum debutul în societate a tinerelor din epocile trecute care trebuiau să participe la primul bal, supunându-se astfel analizei de lornion și comentariilor informaționale referitoare la avere, rang, respectabilitate. Abia apoi se putea pune problema alegerii unui pretendent. Deci trebuie să facem lansare, lansare, lansare...
        De pe buturuga care i-a permis visul unui somn scurt ascultă apa care nu-i răspunde întrebărilor mute, ascultă liniștea care nici ea nu-i sugerează vreo rezolvare. Deodată corpul său se destinde, albastrul ochilor își caută perechea pe cer, intuind-o sub pătura întunecată a nopții. Apoi privește cartea, o mângâie duios, o apropie de obraz într-un oftat care-și cere dreptul la eliberare. Ideile sufletului său ar putea rămâne încătușate între pagini sau ar putea deveni prizonierele realității citibile, ca o pasăre captivă în colivie care se ofilește și moare. 
        Boarea nopții de vară se strecoară printre crengile copacilor stârnind corul încurajării. Mai răsfoiește o dată cartea, pagină cu pagină, într-un gest de recunoștință. Se aud în depărtare râsete amestecate ce sfidează seriozitatea clipelor de noapte. Încet, cu mișcări studiate și dirijate, începe să rupă filă cu filă, după care le asamblează în bărcuțe de forme complicate. Le fabrică catarge, le întărește cu coperți, le pune nume funcție de textul care s-a nimerit pe paginile folosite ca materiale de construcție. Ea – este prima ambarcațiune care pornește drept cap de coloană; o urmează Tristețe, Uitare, Indiferență, cu Speranță încheind plutonul. Adaugă podoabe, flori, frunze sau alte obiecte pe care natura i le oferă gratis. Și-a construit o întreagă flotă, le privește cu mândrie categorisindu-le în imaginație drept plute, caiace, gondole, canoe, iahturi sau bărci cu motor. Flota poveștii din roman, cu personaje, gânduri, idei, cu început și sfârșit. Le pune pe apă, cu grijă, pe rând, așteptând ajutorul vântului și-al suflului unduitor din adâncuri. Pornesc una câte una, una după alta, în bucuria eliberării. A apărut de după nori și luna care desăvârșește grandoarea spectacolului pe scena de apă. Doar spargerea sticlei de șampanie a lipsit de la ceremonia lansării la apă a flotei.
       Rămâne încă mult timp pe malul apei urmărind cu privirea fiecare capitol, simțind creșterea sentimentului de împlinire prin eliberare... Și astfel cartea sa a fost lansată...