To read this content, please use the ‘Google Translate’ widget to request a translation.

Silvia Haras participă la Concursul Internațional de Creație Literară, Ediția a VI-a, din Iași, România și are 22 ani. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.

Pui de om

Atuncea când orașu-i mut
Și noaptea este lină
Aș vrea din nou să te sărut
Pe fruntea ta senină.

Mânuța odihnindu-se 
În palma mâinii mele,
Privirea ta ascunsă e
Sub gene lungi și grele.

În piept mă sfâșie ceva.
La astre-ntorc privirea
Ca, poate, rugăciunea mea
S-o afle strălucirea.

Să nu se facă timpul scrum,
Sfârșitul să nu-l cheme.
Un pui de om, cum ești acum,
Să mai rămâi o vreme. 
 

Post mortem

Casa miroase diferit de când
Am privit în ochii tăi ultima oară.
La început, parfumul persista, încă,
În fiecare cameră,
Parcă să spună ce buzele tale reci
Nu vor mai putea spune vreodată –
„Sunt aici”.

Încet, dar sigur, supus legilor naturale,
Aerul,
Care încă purta amintirea ta,
A plecat și el din casă, 
A luat ce a mai rămas din tine și
S-a împrăștiat în lume.

Siropul dulce-amar al copilăriei trecute
Picură din fiecare colț de cameră,
Picură în inima mea
Și o împresoară
Cu tandrele amintiri
Ale unor vremuri de demult. 
 

Reflexii

Mă uit în lume și văd
Atâtea reflexii ale mele,
O privire prin geamul unei mașini,
Un râset ce îți ia toată suflarea,
O speranță nespusă de a fi purtat
În brațele unui părinte până în casă,
Lacrimi încercuite pe paginile unui jurnal.
Mă uit în lume și văd
Ochii mei, privindu-mă înapoi,
O multitudine de ochi
Pretutindeni.

Un fir de iarbă, un bob de nisip.
Oare mă vede cineva
În fundalul acestui ocean
Din care eu sunt
Doar o picătură?