To read this content, please use the ‘Google Translate’ widget to request a translation.

Tatiana Cojocaru participă la Concursul Internațional de Creație Literară, Ediția a VI-a, din Baciu, Județul Cluj, România și are 23 ani. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.

        Zbor spre Nadir

La înălțime, voluptatea păsării
îmbracă o formă amorfă;
aripile se transformă în gânduri,
și oamenii le trimit într-un îndepărtat nadir,
pentru a exploda pe cer și a da naștere stelelor.
Harpele redau vibrațiile exploziei și readuc,
într-o însumare ideatică, aceleași gânduri de pe aripile păsărilor
pe care le-a ucis bunica
când a murit.


           Nomad

De-un veac, umanitatea mea ancestrală
își caută rădăcinile în lume
și încearcă să râvnească spre o așezare.
Nomad a fost strămoșul meu de peste Prut
și m-a făcut să-mi caut, azi, un fir de apă
de care să m-agăț.
Mi-a sădit frică și mi-a zis să plâng:
urmează o plecare.
Podul de flori și Ziua Neagră ne vor fi simbol național,
imn, stemă,
poezie ruptă-n două.
Vom plânge când vom avea două case
și nicăieri să nu punem semințe pentru rădăcini.
Necunoscut e prețul libertății de la Fântâna Albă,
dar îl știm pe cel din vamă.
Să n-ai vrere de-a rămâne și nici de-a pleca.
Să n-ai acel simț ancestral care să prevestească altceva decât zi de doliu național.

Să nu știi altceva, decât să fii Nomad,
la tine-n suflet sau în țară.


     Autoportret

Într-o altă viață, 
ploaia mi-a pătruns oasele și a sădit, 
ca în grădinile Semiramidei,
plantații de muguri în artă.
Dacă multitudinea de puncte formează o linie,
pointilismul e responsabil de construcția eului, 
depășit de Seurat și niciodată perfecționat în mine.
Un cathexis de eu, transformat într-un eretism bigotic, care nu acceptă mai puțin. 
Am interzis Afroditei să mă atingă și am căutat, 
prin Atena, să ies din labirintul în care nu mă găseam.
Am acceptat nașterea,
m-am legat prizonieră de timp în așteptarea să înving moartea.
Dar —
Seneca, prin idee, m-a condamnat la ea
mi-a zis să învăț, astfel, să fiu liberă.
Am încercat să mă dezleg de timp 
când Nietzsche ne-a întrebat, dacă la final, 
viața o vom putea retrăi la infinit.

Fără vreun legământ, 
într-o marotă organică de viață, 
m-am eliberat din rame și i-am cuprins pe toți înăuntrul meu.
I-am dezvoltat în oase și structură
ca să mai plouă într-un timp îndepărtat,
În grădinile Semiramidei.