To read this content, please use the ‘Google Translate’ widget to request a translation.

Maria Tărăoi participă la Concursul Internațional de Creație Literară, Ediția a VI-a, din Constanța, România și are 15 ani. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.

Un stâlp de nor des

Uită-te! Încearcă!
Privește și dezmiardă;
Un gol se vede-n zare,
Pierzându-se-n visare.

O mantie de ceață-n
Această dimineață
Acoperă frumosul
Și marea din fereastră.

Tu, poartă către suflet
Ce spui tu, ce tocmești?
Singura-s ce privește 
Și ceața...


În apogeu 

Cu sfiire cade, o pleoapă, întunecând,
Și iese luna-n ceață și luminează sfânt
Doar pentru o secundă, viața pe pământ. 

Când stelele s-arată și scânteie slab,
Luna-n a ei glastră se oglindește cald. 
E totuși o răcoare, un ultim vânt de-apus
Când ultima rază a soarelui s-a scurs.

O licărire slabă, părând ceva tentant, 
Să contemple încearcă, viața ce-a îndurat.
Și vrea să-și explice, traiul ce a dus, 
Dar de ce face asta numai după apus?


Ceața 

Iar, de ceață nu se vede 
Blidul lunii, luminând
Nici a mării oglindire,
În al cerului pământ. 

Poposește viața toată, 
Se așază un minut
Ne privește si dezmiardă 
În ale sale valuri toată. 

Nici nu bate, nici nu suflă
Vântul, ramuri despuiate, 
La fereastra mea se-ncântă
Lăcrămioara dormitândă. 

Ceață, abur, nor sau gri,
Pocrov fin și sfânt
Ca zăpada ce veni
Peste un ghiocel păpând.