To read this content, please use the ‘Google Translate’ widget to request a translation.

Andreea Ardelean participă la Concursul Internațional de Creație Literară, Ediția a VI-a, din București, România și are 38 ani. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.

     Despre fata care ar scrie în spațiul carpato-danubiano-pontic 

      Într-un codru puțin fermecat, ascuns pe undeva în spațiul carpato-danubiano-pontic, într-o vizuină modestă trăia o familie de iepuri fricoși, dar inimoși, cu șapte pui guralivi. Deși erau deja prea mulți în micuța lor căsuță, când în fața ușii lor găsiră abandonată o copilă plângând într-un coșuleț din surcele, fără să stea pe gânduri, au decis să o adopte dându-i numele de Agata, deoarece chipul ei exprima bunătate și noblețe. Părea a fi în primele sale luni de viață și extrem de înfometată. Chiar dacă nu aveau habar de cum se îngrijește un om, cu iubire și cu răbdare au reușit să o integreze pe fetiță în comunitatea de iepurași. 
     Agata creștea fericită în sânul atipicei familii, deși pericole erau la tot pasul, viața grea și resurse din ce în ce mai puține. Pădurea era condusă de un urs fioros, bătrân și corupt. Pe lângă faptul că erau prădători la tot pasul și nu lua măsuri în direcția combaterii situației, de la an la an tot creștea taxele și astfel tot mai multe animăluțe se confruntau cu dificultăți financiare și cu riscul de a cădea sub pragul sărăciei. De asemenea, acest urs semnase contracte și cu oamenii pentru a tăia din copaci si a exploata resursele pădurii. Ba chiar libertățile si drepturile animaluțelor erau din ce in ce mai restrânse. Nu se mai puteau plimba pe oriunde pentru a-i nu deranja pe oameni, iar construcția autostrăzii care împărțea codrul în două, distrusese multe locuințe și producea zilnic accidente fatale. Nivelul poluării era în creștere, iar apa potabilă se găsea din ce in ce mai greu din cauza deversării necontrolate de metale grele. Însă presa pădurii făcea o propagandă extraordinar de bună și atunci nimeni nu depunea vreo plângere, nimeni nu încerca să ia măsuri. Parcă animăluțele de acolo erau în transă crezând orice titlu de ziar, fără măcar să mai citească articolul în detaliu. În mare, li se repetau zilnic niște idei prin reformulări simple, dar de impact, care îi făcea să vadă binele ca fiind rău si răul ca fiind bine. Strategia era evidentă: la fiecare câțiva ani li se prezentau niște pericole inexistente sau dușmani imaginari față de care trebuiau să se apere și atunci nimeni nu mai era atent la problemele reale. Deși locuitorii pădurii afirmau des, la nivel general, ca mass-media e mincinoasă și nu poate fi crezută, concret, când citeau câte un articol, îl integrau ca pe un adevăr absolut și de necombătut. Erau puțini care puteau citi printre rânduri ce se întâmpla, însa nu erau băgați în seama și chiar detestați pe alocuri, fiind văzuți ca inamici ai democrației. Agata, o idealistă din fire, era indignată de această situație și nu își putea explica cum era posibil ca apărători ai libertăţii sa fie văzuți în mod paradoxal ca dușmani ai codrului. Nici familia ei nu percepea această realitate, fiindu-le teamă de a gândi altfel decât cei din comunitatea lor. Însă o lăsau să fie un spirit liber și își făceau griji pentru ea, văzând-o cât de mult se consumă. Zi și noapte tot scria și scria și scria și apoi rupea tot... Încerca să expună logic ceea ce observa în neregulă în jur... Dorea să devină jurnalist și să creeze măcar un spațiu mic și pentru presa liberă. Dar pe cât de mult citea și studia și analiza, cu atât mai mult își dădea seama cât de pueril și imposibil de realizat era visul ei. "Sa fie oare o societate fără corupție o utopie?" se întreba cu deznădejde Agata... Singura ei alinare venea din partea celor doi prieteni, un bursuc puțin nihilist și o veveriță spirituală care încercau să o susțină pe drumul ei de scriitor, deși nici ei nu înțelegeau prea multe din tumultul ei. Însă îi apreciau talentul si se amuzau de piesele de teatru pe care Agata le scria pentru ziarul liceului la care învățau. În esență, mesajul pe care dorea sa îl transmită era că viața în forma ei tragică este de fapt o glumă bună. 
     În presă apăruse mai nou un scandal de proporții: oamenii organizaseră o vânătoare ilegală și cel mai mare urs din pădure fusese ucis. Deși animalele erau indignate și doreau pedepsirea celor vinovați, au uitat rapid, apărând brusc niște știri inutile și ilogice care sa îi sperie și să îi dezbine, ca de obicei. Agata stătea în fața ziarului ce fusese livrat la ușă și se gândea de ceva vreme dacă merită să il citească sau să îl arunce direct la gunoi. Într-un final îl luă în mână si își aruncă cu furie privirile pe câteva dintre titluri: "Dușmanii lemnului exportat: ciocănitoarele gălăgioase care gauresc si distrug copacii. Cum le oprim?" 
     - Evident... acum sunt contestate și cele mai naturale, biologice și vechi activități din mediul înconjurător dacă nu servesc intereselor conducerii, răbufni și continuă să citească: "Renegocierea contractelor cu oamenii sau plecarea acestora cu tot cu resturile de mâncare pe care le mai lasă prin pădure". E incredibil felul în care acesti jurnaliști creeaza sentimentul de pierdere pentru o situație extrem de dezavantajoasă. Pentru câteva resturi de mâncare expirată pe care oamenii le lasă prin pădure, să se continuare colaborarea în termeni și mai nefavorabili nouă... O, iar acest titlu e cireașa de pe tort: "Lupul alb - un extremist retras in peștera de la marginea pădurii - propovăduiește conservarea resurselor" Mai nou se pare ca e grav să îți dorești să îți administrezi singur resursele proprii și sa te gândești la protecția mediului. Mda... pare că  sfârșitul lumii noastre se apropie... Şi o lacrimă rece îi căzu pe obraz. Strânse din pumni și cu o privire hotărâtă și îndârjită, își șopti ferm: Chiar dacă această luptă e sortită eșecului, e o luptă ce trebuie dusă. Rolul oamenilor buni e sa fie buni si a celor răi sa fie răi. Nu există pauză. Acesta e mecanismul lumii noastre. Soarele arde în Univers și când plouă și când e noapte și când am ochii închiși. Nu se oprește!
     Aruncă ziarul și fără să mai stea pe gânduri se hotărî să nu mai amâne și să meargă să îl cunoască pe lupul alb. Cei care vedeau dincolo de propaganda erau dispersați prin codru și Agata simțea că aceasta era principala problemă. Simțea că lupul alb ar reuși să îi unească, dacă s-ar mai alătura cineva să îl ajute, iar ea cu siguranță era persoana potrivită pentru a face asa ceva... Pe drum se întâlni cu bursucul si cu veverița, care aflând intențiile ei, o sfătuiră să renunțe la idee, unul considerând că nu va rezolva nimic și că își consumă energia degeaba, iar celălalt că nu trebuie sa forțeze mâna destinului și să lase lucrurile să se așeze singure... Încăpățânată din fire, Agata nu cedă, și își continuă drumul și cu mai multă îndârjire. Ajunsă la peștera de la marginea pădurii, intră cu sfială. Înăuntru nu găsi pe nimeni. Dar determinată fiind în atingerea obiectivului, se gândi să rămână acolo ceva vreme, în așteptarea lupului alb. Într-un târziu, când era gata să adoarmă, rezemată de o stalagmită, auzi o voce:
     - Se pare ca am musafiri azi! răsună vocea impunătoare a lupului alb. 
     - Sunt Agata... copilul pădurii... răspunse timid fata. 
     - Da, știu cine ești. Întrebarea mea e alta! Ce cauți tu aici? Nu îți e teamă de mine?
     - Am citit în presă ce se scrie despre tine și vreau să îți spun că nu ești singur. Eu te susțin și mai sunt și alții! Și am venit să te ajut să ne unim și să luptăm pentru cauza noastră!
     Lupul alb se uită la ea inițial pătrunzător, apoi izbucni în râs:
     - Tu crezi că eu de asta am nevoie? Sau cei pe care tu îi iubești? Sau societatea? Mmm... Să îți spun crudul adevăr?
     - Care e... crudul adevăr? întrebă cu glas anemic Agata.
     - Hm. Crudul adevăr este că nu există opoziție cu adevărat. Eu și ursul suntem aliați de nădejde. Însă pentru echilibrul și bunăstarea societății e nevoie să creăm conflicte în permanență și să existe grupuri rivale, care să se urască. Să fie câte o lipsă sau câte o nedreptate în ambele tabere. Oamenii nu vor fericire sau pace sau libertate. Nici nu ar știi ce sa facă dacă le-ar avea... în cel mai bun caz s-ar plictisi. Confort, circ si control! Acestea sunt ingredientele de succes ale unei societăți! 
     - Ba există! urlă fata cu lacrimi in ochi. Există!!! Și până la urmă toți locuitorii pădurii se vor trezi și vor vedea adevărul!
     - Care adevăr? Adevărul tău? De ce vrei sa le faci rău? Ei nu vor să se trezească. Chiar nu iti dai seama?... Dragă Agata, dacă nu erai abandonată în pădure, nici măcar nu ti-ar fi păsat de ei... de existența lor... ai fi făcut parte din acei oameni care ar fi venit la pădure să facă un grătărel cu mici, cu puțin pui, cu ceva vânat... și cu un câine în lesă... și în sandale din piele de vițel. Să mai continui cu descrierea sau ai înțeles ideea? Nici măcar nu mai exista conceptul de a fi într-o tabără sau în alta, cu noi animalele... Aceasta discuție se va încheia aici. Am avut o zi lungă și sunt obosit. Sper că știi ce ai de făcut de acum încolo. 
     Lupul alb se pierdu într-o ceață misterioasă, lăsând-o pe Agata singură și confuză, în peșteră. Si o dilemă răsări în sufletul ei. "Cum poate fi scris adevărul in dualitate?" se întrebă pe sine, ca într-o transă. Își scoase un creion din buzunar și începu în tăcere să scrijelească cuvinte și propoziții pe pereți, apoi se culcă. 
     A doua zi, de dimineață, când locuitorii codrului se treziră, cu indiferență sesizară că biblioteca dispăru, la fel ca toate cărțile din casele lor.