Concurs de creație literară

Karina Vătui – Premiul I Special pentru Poezie, Grupa III

To read this content, please use the ‘Google Translate’ widget to request a translation.

Karina Vătui a participat la Concursul Internațional de Creație Literară, Ediția a VI-a, din Timișoara, România și a câștigat Premiul I Special. O felicităm și te invităm să citești o altă creație a ei:

Ab imo pectore

Tu nu știi cât se zbate sufletul în mine,
Că de ai ști, nici nu l-ai mai lăsa pribeag.
Ai plânge să îl vezi așa flămând și slab,
Întors într-un mormânt săpat printre ruine.

Tu nu știi câte mări se-ntind prin ochii de rugină,
Ce stau răpuși de drame în colțul lor inert.
Îmi pare rău de dânșii, dar eu nu știu să iert,
Și astfel ard sărmanii în cercul de lumină.

Tu n-ai să știi nici câte nopți mi se izbesc de frunte,
Tăcute nebuloase ce-mi fac din gând
sicriu.
Și mă întreb atunci din ce trecut te știu,
De iar venit-au suferinți să mă înfrunte.

Mă iartă tu atunci când morți mi s-or târî prin sânge,
Când tulburi vor vărsa venin în somnul meu târziu,
Când brațele-mi întind spre ce-ar fi trebuit să fiu,
Și nici măcar atunci n-oi cuteza a plânge.

Tu nu știi câte vieți s-au stors pe chipul meu odată,
Și chiar de-ai fi știut, tu nu m-ai fi putut scăpa.
Un punct impar pe creștet prin margini se rotea,
Când inima-mi rămase icoană-ntunecată.