Gabriela Ionițescu participă la Concursul Internațional de Creație Literară, Ediția a VII-a, din Bârlad, România și are 58 ani. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.

Levănțică

Azi, levănțică, ți-am adus
opt fire cu mireasma-ți adorată;
buchetul e micuț, cu multe flori,
așa cum îți plăcea ție odată.
Din depărtare mă aștepți,
dintr-un loc cu mult soare,
cum ai făcut demult, cândva,
ținând în mână o floare.
Aș zice că ieri s-a întâmplat,
dar au trecut mai multe anotimpuri;
m-au răvășit cum au zburat —
dar ce e, oare, timpul?
Când mă gândesc la noi,
mi-e greu să accept prezentul,
la ce-ar fi fost azi „dacă noi doi”…
și alte „dacă, dacă, dacă”…
Ce-ar fi putut să fie, dacă…
Eu nu găsesc răspuns.
E prevestirea ursitoarei
sau e al meu destin?


Ochii

În ochii lor privesc,
acolo te și regăsesc,
cu mult orgoliu și putere,
ce îmi alină din durere.
Temperamentul lor
îl recunosc ușor;
prin ei pot să văd,
că Dumnezeu ne-a dat,
cadoul cel mai minunat.
Un dar cum n-am visat vreodată,
un dar divin — cine putea să spere?
Tu, din păcate, ai plecat la stele,
privind de-acolo către ele —
fetele tale, fetele mele.


Călători în timp

Azi tot pe tine te-aș alege,
din nou, din nou, la nesfârșit.
Vulcanic și puternic, dar sensibil,
empatic, generos, desăvârșit.
Azi vreau să nu regreți nimic
și nici povestea trăită împreună,
că m-ai alege doar pe mine —
și azi, și mâine, și oricând.
Atemporală să ne fie întâlnirea,
să nu mai fie loc de punct,
ci totul împreună, de la capăt,
în cer sau pe acest pământ.