To read this creation, request a translation by clicking the “Google Translate ” widget.

Catia Mihaela Ștefan participă la Concursul Internațional de Creație Literară, Ediția a V-a din Urlați, județul Prahova, România și are 38 ani. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.

      Ariciul Rich. Prima zi de școală
                                      - poveste scrisă de Ștefan Catia

      A venit toamna. O toamnă plină de recolte și de culori calde care îți mângâie sufletul. Trebuie să știți încă de la început că acțiunea se desfășoară într-o pădure de foioase. O pădure în care animalele nu au cunoscut niciodată răutatea sau cearta. 
      Acum, în pădure este multă forfotă. Toată lumea discută despre începerea anului școlar. La școală a venit o învățătoare nouă – bufnița Fița. Deși numele ei te-ar duce cu gândul la o ființă îngâmfată, bufnița Fița nu e deloc așa. În schimb, este calmă, inteligentă și iubitoare. Eh, da! Este și foarte frumoasă. Sau cel puțin așa susțin elevii care s-au înghesuit pe la ferestre să o vadă când trece spre școală. 
      Toți copiii sunt încântați și așteaptă cu nerăbdare ziua deschiderii. Se gândesc ce buchet special de flori să îi aducă doamnei pentru ca ea să se simtă minunat. Numai un arici pe nume Rich nu își poate stăpâni emoțiile. El nu vrea să înceapă școala. Nu vrea și pace! 
      Și-a adunat toată vara emoțiile într-un sac mare de cânepă, le-a înghesuit una peste alta, iar acum au rupt legătura de iută a sacului și au ieșit afară. Emoții dezlănțuite...sunt așa de strălucitoare! Bucuria și Iubirea s-au luat de mână și plutesc sclipind printre razele soarelui tomnatic. Dansează fără să țină cont de ce se întâmplă în jur. Încrederea iese puțin șifonată din sac și își drege glasul la un microfon improvizat dintr-o ghindă. Vrea să înceapă un discurs despre educație. De fapt, acesta este motivul pentru care emoțiile au ieșit din sac: vor să-l determine pe ariciul Rich să meargă la școală. La fundul sacului stau ascunse Tristețea, Frica și Dezaprobarea. Trei emoții sfrijite care nu au curaj să iasă la lumină. Lui Rich îi este teamă de necunoscut. Crede că se va simți singur într-o bancă prea mare pentru mărimea lui. Crede că nu va fi acceptat de colegi și se teme că nu va putea învăța suficient de mult cât să fie lăudat de doamna învățătoare. Fără prea multă tragere de inimă și doar pentru că Încrederea țipa cât o țineau plămânii, Rich îi ascultă discursul:
      - Niciun animal din pădure nu s-a temut până acum de școală. Educația începută în familie nu trebuie să se oprească în familie, ci trebuie continuată în școală și mai departe în viață până la sfârșitul zilelor. Școala te șlefuiește, te învață lucruri uimitoare, leagă prietenii...
      Rich ar fi vrut să intervină și să îi adreseze câteva întrebări, dar Frica a început să se agite în sac, și-a scos numai puțin căpșorul la lumină și a zis:
      - Scuză-mă că intervin. Tu nu ești la curent cu ce se întâmplă în școli? Ai rămas cumva fără internet sau cablu în ultimii 20 de ani și nu ai aflat cum se comportă elevii în școli? Nu ai văzut cum se lovesc, se înjosesc, mint, chiulesc de la ore? Cum să se ducă ariciul nostru la școală și să ia parte la toate astea?
      - Te scuz, îi răspunde Încrederea, pentru că nu știi ce vorbești. Ești prea mică să înțelegi, dar voi încerca să îți explic. În viața oamenilor poate că se întâmplă toate câte ai enumerat. Dar îți amintesc că noi aici suntem în pădure și animalele nu au uitat ce înseamnă educația. Elevii nu își lasă educația de acasă în pragul școlilor doar ca să primească alta acolo. Animalele se respectă și nu uită adevăratele valori. Toate animalele primesc educația mai întâi acasă. Familia este cea care stă la baza educației. Părinții sunt cei care pun bazele unei educații solide, care nu se clatină în contact cu mediul exterior.
      - Îmi pare rău că am înțeles greșit.
      Cu cât Încrederea vorbea mai mult, cu atât cuvintele ei erau mai puternice, încât Frica, Tristețea și Dezaprobarea au început să pâlpâie și ușor-ușor s-au făcut invizibile. Ariciul Rich era acum convins că nimic nu îl mai poate face să se simtă trist când se gândește la școală. Vorbele Încrederii îi răsunau în timpane: Educația este lucrul cel mai de preț al fiecărei ființe! Se uita uimit la cum străluceau Bucuria și Iubirea și își dorea ca la școală să își găsească un prieten alături de care să-și împartă toate sentimentele ca într-un dans strălucitor în lumina soarelui tomnatic. A adunat cu grijă cele trei sentimente -  Încrederea, Bucuria și Iubirea - , le-a unit într-un frumos colier și le-a pus în jurul gâtului ca pe un talisman norocos. Era timpul să meargă la școală.
      S-a trezit cu greu dimineața. Cuvintele Încrederii încă îi mai răsunau în minte și se tot întreba dacă a fost un vis. Și-a dus mâna la gât și a simțit căldura celor trei sentimente, dar în oglindă nu le-a putut zări. Dacă avea Încredere și oferea doar Bucurie și Iubire, ariciul Rich nu avea cum să dea greș. 
      PRIMA ZI DE ȘCOALĂ!
      Ariciul Rich era pregătit și avea de gând să păstreze în sacul de cânepă această zi minunată. S-a îmbrăcat într-un costum bleumarin care aducea cu uniforma de pe vremuri. Deși acum nu mai era la modă uniforma, lui Rich îi stătea atât de bine! S-a uitat în oglinda din hol și pentru o clipă s-a văzut în postura de profesor. Poate că avea să îmbrățișeze această meserie frumoasă cândva. 
      Când a ajuns la școală, palmele îi erau deja transpirate de emoții. Toată pădurea se strânsese acolo. Acum la microfon era doamna directoare. Era îmbrăcată cu o fustă dreaptă, bleumarin și Rich zâmbi în colțul gurii, gândindu-se că îmbrăcămintea lor se asortează. Doamna directoare le explică părinților și copiilor cât de importantă este educația, iar Rich simți cum cele trei emoții din jurul gâtului se încălzesc. Era un fel de a-i spune că avuseseră dreptare: educația este lucrul cel mai de preț. Rich a sorbit fiecare cuvânt din discursul doamnei directoare. Era atât de emoționat încât a trebuit să-și șteargă de câteva ori lacrimile din colțul ochilor. Bufnița Fița avea o rochie albastră cu flori multicolore și încerca să liniștească din priviri fiecare animăluț speriat. Știa că avea să țină la ei foarte mult și că avea să îi privească cum cresc, cum prind aripi și se duc în locuri diferite, departe de mângâierea ei caldă. A început să strige catalogul. Când a ajuns la Rich, privirile li s-au intersectat și ariciul a simțit o căldură imensă. Bufnița i-a dat o îmbrățișare, iar ariciul a pus-o cu grijă în sacul lui fermecat. Cu siguranță vor fi momente în viață când va avea nevoie de o îmbrățișare.
      La școală, ariciul Rich și-a făcut repede prieteni și Iubirea îi lumina mereu calea. Niciodată nu luase parte la bătăi sau șicanări așa cum încercase Teama să îi sugereze. În multele zile de școală care s-au derulat ca într-un carusel al cunoașterii, Rich a experimentat tot felul de emoții. Cu toate acestea, a reușit să le păstreze doar pe cele pozitive, iar când momentele erau mai tensionate începea să fredoneze un cântecel. 
      Încetul cu încetul, ariciul Rich și-a legat și el cea mai strânsă prietenie. Bursucul Suc era cel care primise titlul de Cel mai bun prieten. Îi era tare drag acest bursuc. Era pufos, vorbăreț și tot timpul pus pe joacă. Și Suc îl considera pe Rich cel mai bun prieten. Pentru că se cunoșteau de ceva timp și aveau destul de multe lucruri în comun, Rich s-a hotărât să îi spună lui Suc despre talismanul lui norocos. I-a explicat că nu știe dacă a fost un vis sau realitate când a unit Iubirea, Încrederea și Bucuria, dar că uneori le simte aprope, simte că îl ghidează. Suc îl asculta fără să îl întrerupă și se lumina tot mai mult la față. La final, l-a îmbrățișat pe Rich și i-a spus că adesea și el a simțit o căldură în suflet când Iubirea, Bucuria și Încrederea îi apăreau în cale. 
      Cei doi prieteni s-au ținut de mâini și au jurat că totdeauna vor încerca să se lase ghidați de aceste sentimente: Încredere, Iubire, Bucurie. Rostind aceste trei cuvinte s-a pornit un vânt de toamnă care a rotit frunzele ruginii într-un vârtej, iar când acesta s-a potolit, Rich și Suc au putut vedea cele trei sentimente. Ele s-au luat de mână la fel ca Rich și Suc și le-au promis prietenilor că nu îi vor părăsi niciodată, dar să aibă în vedere un singur lucru: să nu își părăsească niciodată setea de educație. Chiar dacă vor deveni majori și vor termina școala, să nu uite că educația nu trebuie să se sfârșească niciodată. Cei doi prieteni au zis ca hipnotizați PROMIT! Vântul de toamnă a făcut din nou frunzele să danseze în spirală, iar emoțiile s-au făcut nevăzute. Acum era clar că nu visau. Totul se întâmplase aievea.