To read this creation, request a translation by clicking the “Google Translate ” widget.

Doina Smaranda Domide participă la Concursul Internațional de Creație Literară, Ediția a V-a, din Sat Pârnești, comuna Săvârșin, judetul Arad, România și are 77 ani. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.

Missy ca zăpada și cei șapte pisici


       Sinceră să fiu, nu știu cu ce am greșit ȋn fața stăpânii mele, dar ȋntr-o zi m-am trezit băgată ȋntr-un sac și transportată de la casa ȋn  care m-am născut, de lângă mama și frații mei, undeva la poalele pădurii ȋntr-o gospodărie părăsită ȋn care doar grajdul mai găzduia o vacă. M-am ghemuit ȋntr-un colț cât mai ȋndepărtat ȋncercând să ȋnțeleg ce s-a ȋntâmplat și observând mișcările de afară. Zgomotele caracteristice  ajungeau până la mine: lătratul unui câine, chemarea liniștitoare a bărbatului care m-a adus, miorlăitul unui motan și mugetul vacii care-și reclama porția de fân. Ai zice : o casa ca oricare alta, câtă vreme vocea bărbatului domina curtea. Dar când a plecat acesta, totul s-a schimbat. Câinele s-a cuibărit ȋn culcușul lui, vaca și-a ȋncetat vocalizele ocupată fiind să mestece, motanul s-a suit ȋn pod  după șoareci și peste gospodărie a poposit o liniște nefirească. Se ȋnsera, așa că mi-am ȋndoit lăbuțele sub mine , am ȋnchis ochii și am așteptat dimineața. 
       M-am deșteptat sub privirile admirative ale unui motan vărgat. Mare și bine hrănit, ȋși lustruia blănița aruncându-mi ochiade cu subȋnțeles.
       - Tu când ai apărut aici,  păpușico?
       M-am ȋntins leneșă și indiferentă privindu-l  peste umăr.
       - Aseară. Am fost adusă cam fără  voia mea așa că ies să cunosc și  eu ȋmprejurimile.
       Şi am pășit elegant spre ușă.
      - Stai așa, păpușico, să te ȋnsoțesc să nu te rătăcești cumva sau să creadă Ursu că ești vreun animal sălbatic.
      - Ursu? Cine-i Ursu?
      - Câinele nostru de pază. E mare, negru, lățos și rău. Dar când va vedea așa frumusețe de felină, sigur se ȋmblânzește.
      Ȋn prag, pădurea ȋși așternuse covorul verde până la picioarele mele. La  câțiva pași era grajdul de unde răzbătea zornăitul lanțului cu care vaca era priponită de iesle. Dincolo de el, soldații foșnitori erau aliniați pentru paradă. Vântul se juca printre frunzele lor ȋngânând o melodie liniștitoare. Mi-am ridicat capul și am pășit pe covorul verde, elegant și maiestuos, pentru a le primi onorul. Motanul mă seconda. M-am oprit ȋn mijlocul curții si m-am ȋntors spre el.
      - Ȋți place, nu-i așa? Mi s-a adresat zâmbind pe sub mustață.
      - Impresionant, aș putea spune. Putem să ne prezentăm? Pe mine mă cheamă Missy.
      - O,o,o !  Ce nume! Şi cum ești toată albă tu ești Missy ca zăpada.
      - Cum dorești. Tu?
      - Eu n-am nume. Dar mi-ar plăcea să-mi spui Tigruț. 
       Așa s-a statornicit ȋntre noi o prietenie de taină. Cum Tigruț cunoștea toate secretele gospodăriei, am format ȋmpreună o echipa de șoc. Dormeam unul lângă altul și la cel mai mic semn de invazie a șoarecilor sau hârciogilor, săream la atac. Asta până ȋn primăvară când relația noastră a luat o ȋntorsătură neașteptată.
      - Missy ca zăpada, mirosul meu ȋmi spune că ai trecut de la stadiul de pui la cel de femelă tânără. Aș fi onorat să ȋmi permiți să fiu tatăl puilor tăi.
      Mi-am plecat genele rușinată ȋn timp ce el ȋmi dădea târcoale lustruindu-și blănița de a mea.
      - O! Nu trebuie să-ți fie rușine! Este un lucru firesc!
      Acest lucru firesc a dus, după câteva săptămâni, la apariția a patru  pisici, care de care mai frumoase. Tigruț s-a dovedit a fi un tată de excepție. Deși se spune despre motani că sunt cruzi și ȋși mănâcă puii, el mi-a creat un confort deosebit. Mi-a pregătit un culcuș unde s-au născut și au crescut puii, a prins și mi-a adus șoareci la botul meu, a păzit pisicile atunci când le părăseam ca să ȋmi redresez forțele cu lapte proaspăt de la văcuța noastră. Până ȋntr-o zi…când a plecat și n-a mai venit.
      - Unde e motanul, să-i dau și lui lapte? Ȋntreba bărbatul pe Ursu.
      Ursul lasă capul ȋn jos și mormăie supărat.
      - Iar au venit vulpile până aici?  
      - Ham, ham! Ȋl aprobă Ursu.
      - Ai grijă ca măcar pisica și pisicile ei să fie feriți, că ne lasă guzganii fără porumb.
      Ursu ȋl privea languros dând din coadă.
      Așa au trecut câteva luni bune. Toamna ȋși intrase ȋn drepturi și ȋmpodobise pădurea cu paiete foșnitoare și colorate. Chiar și cele patru pisici escaladau scara podului ca să admire pe sub streașină chemarea pădurii. Păsărelele ȋși desfășurau spectacolele prin toate colțurile pădurii. Văzduhul parfumat vibra de cântecele lor. Şi ȋntr-o astfel de zi, Ursu a venit alarmat la mine. Şi-a scuturat necăjit capul și m-a fixat cu o privire rugătoare.
      -  Aud lângă tufișul din poalele pădurii niște plânsete, ca ale copiilor tăi. De  vreo două zile. Când ȋi intreb ce este, tac și se cocoțează ȋn copac. Vino tu și vorbește cu ei, poate aflăm cum să-i ajutăm.
      - Stai aici! L-am oprit când am ajuns la marginea pădurii. Dacă e pericol ȋți dau de știre.
      S-a așezat cuminte pe burtă, iar eu am pătruns ȋn tufiș cu toate simțurile la pândă. Pășeam atentă să nu fac nici un zgomot. Deodată urechile mele au prins un foșnet ușor. M-am oprit și am localizat direcția. Privirea ȋmi era ȋmpiedecată de desimea crenguțelor tinere răsfirate ȋn evantai. Mi-am făcut loc cu mare grijă printre ele și ȋn mijlocul lor am văzut trei ghemotoace mici și slabe, ȋnghesuite unul ȋn altul, dormind liniștit. Erau trei pui de pisică cu blănița tărcată, ca ale lui Tigruț. M-am lungit lângă ele fără să le deranjez, ȋmbrățișăndu-le cu labele și strângandu-le la piept. Plusul de căldură pe care l-am adus și torsul liniștit și monoton i-a făcut să se destindă și instinctiv să caute prin blănița amușinată, sursa de hrană. Aveam lapte suficient pentru o masă. Ȋi auzeam murmurând cu ochii ȋncă ȋnchiși ȋn timp ce sugeau și ȋmi frământau blănița cu lăbuțele “ Mami! A venit mami!” M-am speriat. Dacă ȋncă n-au făcut ochi cum ȋi duc la gospodărie? Dar după ce s-au săturat, au deschis și ochii. Şi s-au speriat ei. Au făcut o săritură ȋn spate și și-au arcuit spinările.
      - Nu e mami!
      Stăteau nedumeriți, zbârliți și nehotărâți, până când unul mai ȋndrăzneț, văzând că nu mișc, torc liniștit și ȋi privesc cu ochii pe jumătate ȋnchiși, a ȋndrăznit și m-a ȋntrebat:
      - Cine ești? Tu ne-ai hrănit?Te-a trimis mama?
      - După cum vedeți sunt și eu o pisică. Am aflat că de vreo două zile sunteți singuri și așa mici fiind sunteți și nemâncați. Am și eu patru pisici ceva mai mari decât voi, așa că m-am gândit că putem forma o familie lărgită. Nu m-a trimis mama voastră și nu știu ce s-a ȋntâmplat cu ea, dar dacă va veni sunt sigură că va fi de acord  să stăm ȋmpreună. 
      - Ai să vii cu pisoii tăi aici? Locul e destul de mic…
      - Cred că ar fi mai bine să veniți voi la noi. Acolo locul e mai mare și mai puțin periculos.
      S-au privit unul pe celălalt, s-au relaxat și s-au apopiat de mine mângâindu-și blănița. Le-am făcut toaleta de rigoare și am descoperit că am dobândit trei pisoi. Aveam sub comandă patru pisici și trei pisoi. Nu știu ce va spune stăpânul, dar ne vom descurca.    
      Ȋn formația asta am trecut peste iarnă. Acum sunt mărișori. I-am strâns pe toți ȋn jurul meu. Ȋi priveam cu dragoste aplecându-mă din când ȋn când asupra câte unuia cu o mângâiere duioasă.  Fetele mele: Blanca – albă și mătăsoasă ca mine, Tigruța – tigrată ȋn nuanțe de bej ca și tatăl ei, Somnoroasa – o combinație de alb și tigrat bejuliu și Mofturoasa – originală ȋn trei culori: alb, negru și tigrat. Băieții adoptați: Şeful – temperament impulsiv și dominant, Supărăciosul – veșnic pus pe gâlceavă și Blajinul – diplomat și viclean. Toți cu blana tigrată ȋn nuanțe de gri cu dungi negre.
      Ȋși exersau  independența de mișcare ȋn patrule de câte doi, urmăriți ȋndeaproape de Ursu.
      Acum, adunați ȋn jurul meu, ȋși povesteau aventurile.. o aud pe Blanca
      - Frate, mă furișez tiptil la tulpina gorunului de colo, cu Blajinul ȋn urma mea. Ȋmi bag boticul printre două frunze și dau nas Ȋn nas cu o arătare ciudată. Botic ca al meu, mustăți, urechi cu smocuri de par ȋn vârf și o coadă lungă, stufoasă și ȋntortochiată. Stătea ȋn două labe și ronțăia ghinde. Când m-a văzut s-a speriat și a zburat ȋn copacul de alături.
      - Ce mare brânză! O ȋntrerupe Şeful. Te-ai ȋntâlnit cu o veveriță.
      - Dar, frate, dacă e la fel cu noi, de ce nu mănâncă lapte și carne?
      - Pentru că e vegetariană. Intervine Tigruța. Zii mersi, că altfel te păpa pe tine.
      Bianca o privește mirată. Râd toți cu poftă.
      - O! Asta nu-i nimic! Prinde curaj și Mofturoasa. Eu mă jucam cu Ursu ȋn fața grajdului. Ȋi fac o fentă și fug ȋn marginea pădurii. Fac un salt artistic ȋn tufiș, cu gândul să-l spionez de acolo și să-i sar ȋn spinare prin surprindere. Aterizez pe ceva moale, care tresare spriat și ȋnalța spre cer niște urechi cât tufișul de lungi. Mă azvârle din spinarea lui și dispare ȋn salturi cu o viteză uluitoare. Cred că era un extraterestru.
      - Ha, ha, ha! Ce vorbești, soro? Intervine blajinul. Nu era decât un iepure.
      - Dar n-ai văzut că și el avea botic și mustăți ca și noi?
      - Apropos  de botic și mustăți. Ia cuvântul Somnoroasa. Dormeam liniștită pe craca fagului de colo, când simt că sunt legănată. Ciulesc urechile, fără să deschid ochii, și nu aud nimic. “ Visez!” zic ȋn gândul meu și mă scufund din nou ȋn somn. Deodată mă trezește un râs demonic. “Hi,hi, ho,ho!” sar din somn direct pe cracă, ma dezechilibrez, cad pe pământ și zbughio!
      - Şi ce-a fost?
      - Nu știu, dar era fioros. Exact ca o pisică, dar mare, mare…uriașă! Avea ȋn vârful urechilor antene.
      - Mă sperii, soro! Era extraterestru?
      - Da de unde! Se bagă ȋn vorbă Supăraciosu. Nu era decât un râs.
      - Un râs? N-am mai auzit de așa ceva.
      - Voi care generații ȋntregi ați stat doar lângă gospodării, nu cunoașteți toate vietățile pădurii. Intevine Şeful cu un aer de cunoscător. Acestea pe care le-ați ȋntâlnit nu sunt periculoase pentru noi. Mama noastră a fost o pisică sălbatică, pentru care pădurea i-a fost casă. Ea ne-a ȋnvățat să ne ferim de vulpi și lupi. Aceștia se hrănesc cu pisici.
      - Şi cum ȋi recunoaștem?
      - De departe, după miros. Apoi după culoarea blănii. Vulpile sunt roșcate, lupii sunt suri. Cum ȋi vezi te cațeri ȋn copac sau te ascunzi ȋn cel mai ȋncâlcit hățiș.
      - Şi nu vin după tine?
      - Nu vin. Ei nu se pot cățăra ȋn copaci, nici nu sunt destul de mlădioși ca să se strecoare ȋn hățiș. 
      Ȋi ascultam cu plăcere cum se ȋnvățau unii pe alții. Era târziu și trebuia să ne odihnim pentru programul de noapte.
      - Gata, copii! La odihnă! La noapte avem de vânat harciogii din podul cu porumb. Somn ușor!