To read this creation in another language, request a translation by clicking the “Google Translate ” widget.

Iosefina Schirger is participating in the 5th International Literary Creation Competition, from Bucharest, Romania and she is 53 years old. We thank for the participation and wish her success.

Ea ne-a trimis și traducerea în română, pe care o puteți citi la sfârșitul celor trei poezii în engleză.

RIPE APPLES

Spring is coming. You are looking in vain for
the kiss of the fertile snow, a certain spark, a profile!
When reaching their limit, the words transform
into poems, paper boats, messages in bottles
launched in the world, for a while. 
My eyes are not enough to talk to you, to stop you. 
Poetry is for when you are tired. 
I wrote it on the wall for you, in the dark waiting 
for you to be happy, for you to run past chimerically. 
If it was written to write you so many lines 
without a name, it's so that you know 
that you are not alone, chicory, in this world! 
Once the gap is not filled, but an even bigger gap 
is born, it means that the abyss exists, 
the flight and the kite on horseback! 
Remember the distance! You will be stuck with her! 
Neither is this book, nor the written words! 
We're running out of time! Listen to the silence, 
the hot sand, the wind, the burn, 
the absence from the mind! Do you still know 
why I loved you, why I couldn't touch you, 
why time reaches us, tightens us, defeats us? 
Did you count? In order to not lose you, 
I turned you into whispers. I thought I could 
have as much as I wanted: all the ripe apples! 
One day you will come as a vision, to take me 
and run away into the world. Love will always last, 
hidden in its shadow, virgin, kite way. 
You will find everything I thought was important: 
the distance, the burn, the flight, the rainbow 
in the post-remaining...
 

THE GARDEN FROM A TEST TUBE

What do so many words mean? 
Will this river be able to run to the sea? 
Wings will grow wild, he will want more... 
A change? I left the mountains, the stars, 
the vault, the planet in his arms. That's
why we play hide-and-seek, love and relay!
Are my heartbeat, my mind on fire reaching you?
How many more mountains shall I move
from their places? Do you know how to be happy? 
Your heart beats over the knife! 
The unknown, the impossible lives in my eyes. 
Don't resist! In another life come without rules,
principles, logic! I have an exit gate
to the garden, to your heart, towards light; 
something comes back, to put it on the page. 
Doesn't a tension, a beautiful dream, 
a cosmo-vision cross your mind? 
It's from the fifth possible dimension. 
Your mind was my secret window, the cage 
of chalk ghosts, the experiment, the garden 
in a test tube. You were the horizon,
endless emptiness, a ravaged whole.
Or you are wrongly designed, a temptation, or you
are not ready enough to be my beloved metaphysics. 
Haunted ghosts pass through your field of sleeping daffodils. 
It's as if your frozen heart is beating, my love! 
I will talk to you until the incident, 
without expecting back correspondence! 
I have it all here, on paper: the despair, 
the burn, the flight, the dandelion fluff…
 

A TREE OF WORDS

The look in your eyes did me good. 
It was bright, clear. Anyway! The apricot in blossom,
the sky were not for me! On your vault, intertwined spheres,
in my mind, thousands of chimeras, leave me again 
without sleep, without strength... 
What can you do with a rainbow? 
Put it under the pillow, tie it to your kite ankle? 
You emerged from the alphabet as a cloud, as a circle,
as a secret game, as bread and salt for the poet. 
From your earthy, waxy eyes, talk to me about the sky
and rain, summer, until the wall swallows us up again. 
A tree of words, it would be too little! Meaning exists
imprinted in the order of things, in the existential orbit.
I will never know what I should have told you. 
I showed you the grass, the trees, the flowers grown 
by longing with their roots up. 
I didn't know more, more beautiful to love! 
I liked how you were: a special silence. 
The questions flow, pass through you far away. 
Kites, stars are empty words. Take off my shoes, 
untie me, and give me the strength to draw my sap 
from the dry stone, writing, believing, flowing like honey! 
In this open time and space, without beginning, without end,
there is no more alignment, touch, connection... 
Who were you who came into the world without wings? 
A closed window, a voiceless cry, a specific pain? 
With every look, a burn, an alienation, 
with every moment his indifference grows. 
You seemed a fortified citadel, a rock, a lonely trap! 
You love secretly, like a crumb, without a door,
a window, a crack. Hands are burning. 
He would like to see you. I'm looking for you 
in my thoughts, in my readings, in the snow. 


Traducerea poeziilor în română, făcută de autoare:

MERE COAPTE

Vine primăvara. Cauți inutil sărutul
zăpezii fertil, un anume licăr, profil! 
Cuvintele ajung la limită poeme,
bărcuțe de hârtie, mesaje în sticle 
lansate în lume, o vreme. 
Ochii nu îmi ajung să-ți vorbesc, să te opresc.
Poezia e pentru când vei fi obosit. 
Ți-am scris-o pe zid, pe întuneric așteptând
să fii fericit, să treci alergând himeric. 
De a fost scris să-ți scriu anume
atâtea versuri fără nume, e ca să știi că 
nu ești singură, cicoare, în astă lume! 
Odată ce golul nu se umple,
ci naște un gol și mai mare, înseamnă că
abisul există, zborul și zmeul călare! 
Ține minte distanța! Cu ea vei rămâne! 
Nici cartea asta nu e, nici cuvintele scrise!
Nu mai avem timp înainte! 
Ascultă tăcerea, nisipul fierbinte,
vântul, arsura, absența din minte!
Mai știi de ce te iubeam, de ce
nu te puteam atinge, de ce timpul 
ne acoperă, ne strânge, ne-nvinge? 
Ai numărat? Să nu te pierd 
te-am transformat în șoapte.
Credeam că pot lua cât vreau: 
toate merele coapte!
Odată o să vii ca viziune, 
să mă iei și să fugim în lume. 
Iubirea va dura mereu, ascunsă în 
felul ei de umbră, fecioară, zmeu. 
Ai să găsești tot ce-am crezut că e 
important: distanța, arsura, zborul,
curcubeul la post-restant… 


GRĂDINA DIN EPRUBETĂ

Ce să însemne atâtea cuvinte?
Va putea acest râu să alerge spre mare?
Aripi îi vor crește barbare, 
va dori mai mult… O schimbare? 
I-am lăsat în brațe munții, stelele, bolta, planeta.
Pentru asta ne jucăm de-a v-ați ascunselea,
de-a dragostea, de-a ștafeta!
Îmi ajung la tine bătaia inimii, mintea în focuri?
Câți munți să mai mut din ale lor locuri?
Știi să fii fericit? Îți bate inima peste cuțit! 
Necunoscutul, imposibilul trăiesc în ochii mei. 
Nu te-mpotrivi! Fără reguli, principii, logică,
în altă viață să vii! Am o poartă de acces
în grădină, spre inima ta, spre lumină; 
ceva vine înapoi, de pus în pagină… 
Nu-ți trece prin gând o tensiune,
un vis frumos, o cosmo-viziune? 
E din a cincea posibilă dimensiune. 
Mintea ta îmi era fereastra secretă, 
colivia cu fantasme de cretă,
experimentul, grădina din eprubetă. 
Erai orizont, gol nesfârșit, necuprins răvășit. 
Sau ești greșit proiectată, ispită,
sau nu ești îndeajuns de pregătită
să-mi fii o metafizică iubită. 
Fantasme bântuite trec prin câmpul 
tău de narcise adormite.
Îți bate inima de gheață, iubite! 
Am să-ți vorbesc până la incidență, 
fără s-aștept înapoi corespondență!
Am totul aici, pe hârtie: disperarea,
arsura, zborul, puful de păpădie... 
 

UN COPAC DE VORBE

Priveliștea din ochii tăi îmi făcea bine. 
Era strălucitoare, limpede. În fine! Caisul în floare, cerul
nu erau pentru mine! Pe bolta ta, întrepătrunse sfere, 
în mintea mea, mii de himere, mă lasă iar fără de somn,
fără putere... Ce poți tu să faci cu un curcubeu? 
Să-l pui sub pernă, să ți-l legi la glezna de zmeu? 
Ai răsărit din alfabet ca nor, ca cerc, ca joc secret, 
ca pâine și sare pentru poet. Din ochii tăi de pământ, 
de ceară, vorbește-mi despre cer și ploaie, vară, 
până când peretele ne va-nghiți iară. 
Un copac de vorbe, tot puțin ar fi! Sensul există
amprentat în ordinea lucrurilor, în orbita existențialistă. 
Niciodată nu voi ști ce trebuia să-ți fi spus. 
Ți-am arătat iarba, copacii, florile crescute de dor cu
rădăcinile în sus. Nu am știut mai mult, mai frumos să iubesc!
Îmi plăcea cum erai: o tăcere aparte. 
Întrebările curg, trec prin tine departe. 
Zmeiele, stelele sunt cuvinte deșarte.
Descalță-mă, dezleagă-mă și dă-mi puterea 
să îmi trag seva din piatra seacă, din verde-ți fierea
scriind, crezând, curgând ca mierea! 
În timpul și spațiul deschis, fără început, fără închidere, 
nu mai există aliniere, atingere, întrepătrundere… 
Cine erai tu care venisei fără aripi pe lume? 
O fereastră închisă, un strigăt fără voce, o durere anume? 
Cu fiecare privire, o arsură, o înstrăinare, 
cu fiecare clipă nepăsarea-i mai mare.
Păreai o cetate fortificată, o stâncă, o capcană
însingurată! Iubești pe furate, cât o firimitură,
fără o ușă, o fereastră, o fisură. Mâinile ard.
Ar vrea să te vadă. Te caut în gând, în lecturi, în zăpadă…