To read this creation, request a translation by clicking the “Google Translate ” widget.

Sebastian Ionescu participă la Concursul Internațional de Creație Literară, Ediția a V-a, din Balotești, județul Ilfov, România și are 11 ani. El este elev la Școala Primară Nr. 2 din Balotești. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.

O excursie cu tata

—	Tati, când ajungem?
—	Imediat!
—	Dar ai spus “imediat” şi acum 3 ore şi tot nu am ajuns.
—	Acum chiar că ajungem imediat!
	Drumul îşi schimbă forma şi maşina începe să se hurducăie pe dealuri, iar acum pe fereastră se vede poiana plină cu verdeaţă şi cu florile fragile şi gingaşe ce o împodobesc. Deschid fereastra maşinii ca să miros parfumul naturii înflorite. Victor se uită după soarele care străluceşte vesel pe cerul curat şi luminos. Victor e fratele meu mai mic.
—	Am ajuns! Munţii Carpați! spune tata.
	Coborâm din maşină, iar Victor zice:
—	Dar de ce n-ai luat rulota şi cârnaţii mei preferaţi?
—	Stai! Cum adică? întreabă tata.
—	Cum adică? N-ai luat rulota cu hainele, mâncarea şi paturile? îl întreb şi eu pe tata.
Victor adaugă mirat:
—	Eu am crezut că tati a scos rulota din garaj doar ca să o spele şi de aceea nu v-am spus nimic.
—	Cred că am uitat un piculeţ să o agăţ de maşină..., spune tata cu un rânjit forțat.
—	Victor, prinde-mă! spun eu şi leşin.
...
	Când mă trezesc, simt cum un vânt lin plimbă aerul înmiresmat al pădurii de colo până colo. Mă ridic de pe jos şi îi zic lui Victor:
—	Trebuia să mă prinzi!... Nu mai contează acum. Suntem în creierii munţilor, fără mâncare şi haine! Ce poate fi mai rău?
—	Priveşte partea bună, zice tata cu un aer optmist. Stăm printre cântecele armonioase ale păsărilor…
—	… Şi printre toate insectele şi fiarele din munţi, adaug eu.
—	… Păsările se întorc din ţările calde,…
—	…Şi se cutremură toată pădurea de zgomotul făcut de ele, adaug eu.
—	Nu mă mai completa! îşi pierdu cumpătul tata.
—	Dar totuşi, poate că ai dreptate, spun eu cu un aer hotărât. Poate că va fi o vacanţă frumoasă, chiar dacă suntem în munţi fără nimic la noi.
	Tata aplaudă:
—	Frumos discurs inspiraţional! Dar mai ai nevoie de puţin antrenament: de obicei, la un discurs se pune un picior pe o piatră şi trebuie să-ţi umfli pieptul. Uite aşa…
	Între timp, luna palidă răsare de după dealuri. Ne aşezăm pe iarbă să ne uităm cum stelele scapără-n zare. Pe pământ şi-n cer e linişte… În fine, în afară de lupii care urlă de vreo durere probabil sau ...de la sforăitul lui Victor - îmi trece un gând sarcastic.
	Pe la mijlocul nopţii se aude un foşnet, iar o pereche de ochi de un galben fosforescent se vede în depărtare. Îl zgâlțâi pe tata:
—	Tată!
—	Ehei, señorita, ieşim diseară la un bar? mormăie tata întorcându-se pe cealaltă parte.
—	TATĂ!!!
—	Mda, ce e? Şi deschide ochii.
—	Cred că un lup îşi “vizualizează” gustarea de noapte, zic eu.
—	Ce, cum adică, care gustare?
—	NOI!!
—	Şi ce-ar trebui să facem?
—	SĂ FUGIM!!! Aaaaaaa!
—	Amice, nu poți să fugi pe mutește? strigă Victor buimac, care se pune şi el în mișcare.
—	Nu pot acum! Sunt speriat!
	Lupul, care inițial părea răpus de gânduri şi parcă reflecta că o gustare nu i-ar strica, o ia din loc după noi.
—	Seamănă-foarte-mult-cu-un-film-de-groază! spun eu gâfâind.
—	N-are cum să fie un film, pentru că nu există popcorn! strigă Victor.
—	Hei, nu mă ajuţi deloc aici!
	În disperarea mea de a scăpa, mă ciocnesc de un copac şi îmi vine ideea să mă urc în el. Cu chiu, cu vai, ne urcăm cu toții în copaci şi așteptăm ca lupul să plece. Ne dă târcoale şi ne adulmecă pașii, dar neputând să se cațere, într-un târziu pleacă.
	Mai trece un timp şi iată că soarele se înalță biruitor în văzduhul limpede. Mirosul divin de primăvară şi plantele înrourate mă fac să mă simt ca într-un paradis al naturii. Murmurul rece al izvorului de munte parcă acompaniază trilurile minunaților stăpâni ai cerului…
—	Hei, vă e foame? ne trezește tata din visare.
—	Daaa!!
	Tata se apucă să își construiască o undiță, adună râme şi se duce la pescuit.
	Eu şi Victor adunăm crengi pentru foc, iar când tata se întoarce, facem focul, tati curăță peștii cu briceagul şi îi înfige în bețe ascuțite. Sincer, nu mă așteptam să fie așa de priceput după gafa cu rulota!
	După ce frigem peștii deasupra focului, îi mâncăm (şi cu câtă poftă!!!), stingem focul şi ne urcăm în mașină.
	În drum spre casă începe o ploaie răcoroasă de primăvară. După o oră de jucat „Fazan”, observăm cum niște raze îndrăznețe străpung norii cenușii şi groși. Un curcubeu se ivește peste câmpia plină de picături de apă. Ce bine e când totul se termină cu bine!
	Când ajungem acasă, tata își pune muzică la căști pentru a rezista la porția de dojeneală din partea mamei: „CUM AI PUTUT SĂ UIŢI SĂ AGĂŢI RULOTA DE MAŞINĂ??”
	A fost o excursie plină de peripeții!