To read this creation, request a translation by clicking the “Google Translate ” widget.

Mirela Rodica Spulber participă la Concursul Internațional de Creație Literară, Ediția a V-a, din Oțelu Roșu, județul Caraș-Severin, România și are 54 ani. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.

	Cavalerul și Galița							Autor: Mirela Spulber

	Așa cum se știe, de cele mai multe ori nimic nu este ce pare a fi. Ciudat însă că atunci când dragostea îți bate la ușă, musai să-i deschizi pentru că, și dacă îți deschizi inima și dacă nu ți-o deschizi, oricum dai de belea! Până la urmă o dregi cumva...
	Indiferent de statutul social, mintea o ia în direcția inimii, măcar pentru trei zile, după cum spunea un proverb: ,,orice minune ține trei zile”! Azi, mare întorsătură iau toate lucrurile, mai ales când numele primit la botez, are o semnificație bizară.
	Enigmaticul nostru erou, fiind vizitat de doi necunoscuți, își vedea de treabă pentru că el urmărea prin binoclu, ce se mai petrece în Grota Haiducilor, dincolo de malul râului Plopușor.
	Cavalerul nostru autoproclamat de el însuși pentru că știa să mânuiască bine sabia, își atribuise acest nume după ce îndrăgostit fiind, fusese la tanti Aglaia să-i ghicească în cărți și să-i spună dacă și-a găsit ori ba, ursita inimii sale.
	După ce tanti Aglaia îi înșiruise cu destulă precizie din tainele pricinuite cu iubita lui Galița, Cavalerul dădu crezare apoi tuturor spuselor ce-au urmat prin ghicitul în cărți. Ba mai mult de atât, tanti Aglaia era acum specializată după modă, cu cărțile de tarot nu numai cu cele cavalerești de odinioară, iar el, era atât de entuziasmat, încât o frântură dintr-o altă viață i-a trecut ca un fulger prin fața ochilor, sugerându-i că într-o vreme el fusese Cavaler de Onoare la Curtea Regală.
	Toate bune și frumoase, dar ce să se facă el acum și cum să iasă el în lume cu femeia lui, al cărei nume era Galița? Cum ar putea oare acesta, să-i ceară femeii a-și schimba numele, măcar atunci când vor ieși în sat și se vor întâlni cu prietenii? Căuta el de acum un oarece diminutiv sau pseudonim care să fie pe placul cucoanei. S-a gândit, că dacă el își spune Cavaler, atunci și pe iubita lui ar putea-o numi ca pe vreun personaj din cărți de tarot ori din povești.
	Femeia, înaltă de vreun metru nouăzeci, era mai înaltă cu un cap decât Cavalerul său. Urâțică dar cu un corp zvelt, avea niște ochi verzi tare frumoși, păcat că cicatricea de pe obraz îi strica aspectul, dealfel frumos conturat, al feței. Părul de culoare șaten închis, îi era atât de lung, încât atunci când îl ținea prins în coadă, semăna de-a dreptul cu o coadă de cal. Din acest motiv Aura, prietena ei, o numise Iapa, că sună mai frumos decât Galița.
	Păi cum să nu fie bucuroasă acum Iapa, care își găsise Cavalerul care s-o încalece cu stoicism? Că deh, până la măritiș, nu avea de gând să stârnească învolburarea în vreun fel, a sângelui ce probabil clocotea deja prin vâna destoinicului.
	Bărbatul, auzise deja prin sat că pe Galița o strigau și Iapa, iar el se gândi cum să facă, ce să pună la cale, pentru ca lumea să nu râdă de el? Deja portretul ei ca de girafă, cu o coamă de cal și nume de gâină, îl stârneau a fi nervos și frustrat din cale-afară! Ce nume ar putea el să-i găsească?
Se duse din nou la tanti Aglaia :
	- Ce făcuși tinere? Ai împlinit așa repede toate ce ți-au fost arătate în tarot? Sau te-ai răzgândit a mai încerca să te însori?
	- Ba nu, tanti Aglaia, scoate-mă te rog din încurcătură că eu nu știu ce să mai fac!Ai putea dumneata să-mi dai câteva denumiri din cărțile dumitale, să pot și eu găsi un alt nume pentru Galița mea? Tânărul îî povestise acum Aglaiei, de ce venise de această dată, la ea. Profund dezamăgit că în cărțile de tarot erau nume de stele, împărătese, preotese și multe alte cele, plecă să caute în altă parte, nume pentru iubita lui.
	Astfel că acum, cocoțat în copac după ce scăpase de hărțuitorii Fiscului, căci aceștia erau  cei doi vizitatori ai săi, uitându-se prin binoclu către Grota Haiducilor, se gândi să meargă
într-acolo, amintindu-și că pereții erau mereu scrijeliți cu te miri ce nume și dedicații ale trecătorilor prin acea mică peșteră.
	Zis și făcut, cu oarece tremur de groază față de cei ce-și făceau veacul pe la peșteră, Cavalerul plecă să-și îndeplinească moftul:
	- Unde crezi că mergi băiețică? îl întrebase un vlăjgan ieșit de nicăieri să-l îtâmpine.
	-Am venit doar să mă răcoresc puțin în Grotă, răspunse Cavalerul. N-aveam ce să fac și
m-am gândit că dacă afară este așa de cald, să intru puțin la răcoare...
	-Băi băîețică, ia vezi-ți tu de treaba ta, că la răcoare se intră numai după ce furi și ești prins, râse un alt tânăr ieșit în întâmpinarea Cavalerului.
	-Da ia spune tu mai bine adevărul, că prea te văd crispat și tulburat? îl întrebă pe un ton puțin mai prietenos, vlăjganul ce îi ieșise primul în cale.
	-Voiam să mă uit pe pereții scrijeliți din peșteră, că tare mai seamănă unele cu scrierile vechi din istorie, spuse tânărul cavaler.
	-Păi de când te pasionează istoria băiete, unde ai mai auzit tu pe careva, să-i pese de hieroglifele din tavanul unei peșteri părăsite?
	Băiatului pus în încurcătură, venindu-i chiar ideea de a se răzgândi să mai intre în Grotă, îî dădu prin minte să perieze cu puțină viclenie, auzul celor care-l tachinau:
	-Păi dacă voi stați aici, înseamnă că nu-i o peșteră părăsită. Voi păziți cu îndârjire și voință proprie acest loc sacru!
	-Dar de unde știi tu ce facem noi și despre ce loc sacru tot vorbești? Măi băiete, tu chiar crezi în povești cu zâne și zei?
	-Nu, nu cred...sunt sigur că aceștia există și voi sunteți apărați de ei, tocmai pentru că păziți locul în care Zeii își ascundeau copiii și femeile când ei mergeau la înfruntări!
	-Ia uite mă la el, unde stătea descoperitorul de legende fabuloase dintre zei? Da` cine ești tu să le știi pe toate? Cine ți-a povestit toate blagosloveniile astea? De ce s-ar mai numi Grota Haiducilor, dacă ar fi fost ce spui tu, adăpost pentru zei? întrebă uimit unul dintre cei doi aflați în peșteră.
	-Voi chiar nu știți că înainte de a fi a haiducilor, acest loc era al zeilor? Voi nu vedeți ce tavan înalt are? continua povestind Cavalerul, în timp ce încet-încet dădea să intre în peșteră pentru a dovedi celorlalți că el are dreptate, când de fapt, el voia doar să observe și să memoreze ceva nume ciudate cu subînțeles, pentru a-și ,,boteza” iubita.
	-Măi să știi că noi n-am auzit toate astea, dar dacă minți și nu e adevarat ce ne spui, va fi vai de capul tău! Chiar așa, cum poți dovedi toate ce le crezi tu, despre acest loc? Spuse unul dintre cei care acum se uitau ca doi nătângi unul către altul dând din umeri, fără a ști dacă să-i dea sau nu crezare băiatului.
	-Mă faceți de-a dreptul să-mi schimb părerea bună ce-o aveam despre voi! continuă cu vehemență Cavalerul, de aproape credea și el, cele povestite celor doi.
	-Dar ia zi de unde ai auzit sau ai citit despre asta?
	-Nu doar cele ce v-am zis până acum, dar știu și că undeva în partea de nord a peșterii, există un orificiu pe unde au fost introduse și păstrate hărți ale unor comori și documente care atestă vechimea și rolul acestei peșteri! se gândi să continue Cavalerul, fără măcar a-și da nici el seama, de unde îi vin în minte toate gogomăniile!
	Curioși acum toți trei, se îngrămădeau spre partea de nord a grotei, să caute orificiul de care le vorbise băiatul ce acum era curios de propriile-i născociri. Ajunși la locul descris, vedeau acum la lumina unei lanterne că întradevăr se putea observa un orificiu ce semăna cu un mic tunel secret dar care, fiind aflat foarte sus, era inaccesibil.
	-Măi să fie! Băiatul ăsta chiar știe povestea acestui loc, hai să-l ținem alături de noi și să facem niscai banuți pe poveștile lui, atunci cînd cineva o să vină să viziteze Grota Haiducilor! Ne-ar prinde bine ceva reclamă făcută la birtul din sat și poate, de ce nu, lumea curioasă o să vină să vadă peștera, că mulți sunt cei care au auzit de ea, dar n-au fost niciodată curioși să o viziteze până acum! Iată o afacere bună! discutară cei doi, de față cu băiatul ce inventase toată povestea.
	Ce putea să mai facă acum Cavalerul, simțindu-se încolțit, în a se alia cu ei într-o minciună grozavă, scornită doar pentru a găsi un nume pentru Galița lui?! A continuat spunându-le celor doi, că el are nevoie de puțină intimitate de a sta singur, pentru a simți energia locului, că niște entități nevăzute veghează peștera și, să studieze puțin cu privirea pereții, poate va găsi și alte detalii ce i-ar putea interesa. Privea tâmp spre mâzgăliturile de pe tavanul și pereții peșterii, dar parcă acum în loc de nume, deslușea te miri ce încâlceli de litere unele nedeslușite, altele scrise în limbi străine, nedumerit fiind ce oare l-a făcut să treacă printr-o așa aventură, neștiind că toate vor lua așa amploare, încât el să fie fără scăpare. De-acum parcă nici nu mai căuta vreun nume ci, părea de-a dreptul cuprins de o nădușală și-l treceau transpirațiile, iar o fierbințeală îi străbătu șira spinării. Era ca și cum l-ar impacta nostalgia acelor povești ce îi trecuseră prin minte. Dacă nu sunt povești, din moment ce orificiul descris de inventivitatea lui, era aievea? Dacă tot ce a spus el, i-au venit ca revelații, așa cum îi fulgerase prin minte ideea că el a fost cândva, Cavaler de Onoare la Curtea Regală? Uluitor câte dubii îi traversau acum gândurile și parcă niște porți iluzorii ce s-au deschis, îl frământau de-a dreptul. După ce că nu găsise încă un nume pentru Galița, îl mai urmăreau și emoțiile vreunei vieți trecute care taman acum s-au găsit să-l caute!
	Supărat pe tumultul a toate ce se petreceau acum în viața lui, Cavalerul a decis să stea de vorbă cu iubita lui, să o întrebe de ce părinții i-au pus un asemenea nume și de ce ea nu se rușinează să-l poarte? Mare i-a fost surprinderea când a aflat că de fapt numele ei era altul decât Galița sau Iapa, cum o mai știau unii:
	-Pentru curiozitatea mea, spune-mi te rog, care este numele tău adevărat? De ce ți-au dat părinții tăi, un astfel de nume? o întrebă pe un ton serios Cavalerul, pe iubita sa, Galița.
	-Numele meu este Galicia, după regiunea în care părinții mei s-au cunoscut și s-au iubit. Galița, este doar pseudonimul ce mi-a fost dat de rudele și prietenii din sat, pentru că le era mai familiar și poate tocmai pentru că sună mai batjocoritor... Oamenii i-au luat în derâdere pe ai mei, că au plecat în altă țară pentru a se găsi unul pe celălalt, deși erau din același sat. Dar eu nu m-am supărat pentru că eram prea mică atunci când mi l-au atribuit și mă obișnuisem.
	-Dar prietena ta Aura, de ce te-a numit ,,Iapa!? Doar pentru că ai părul atât de lung precum coada unui cal?
	-Da, și pentru că sunt zveltă, precum o iapă! a răspuns fata zâmbind și țopăind ca un copil.
	-Ia uite cum toate poveștile se leagă! gândi Cavalerul. Și, pentru că nimic nu este întâmplător, aș vrea să mă însoțești la Grota Haiducilor... Mare grozăvie trebuie să fie și cu peștera aceasta!
	Cum au făcut sau nu, cei doi vlăjgani de la gura peșterii, începuseră să caute prin cărți, răspunsuri la enigmele scornite de Cavaler, dar care păreau că nu sunt lipsite de sămânța unor misterioase rădăcini legendare ale locului.
	În cele din urmă, cei doi vlăjgani îi deveniseră prieteni și le-au fost Cavaleri de onoare Cavalerului și Galiței la nuntă, iar istorioarele ce le spunea instinctiv Cavalerul, erau sursă de uimire pentru vizitatori și o mare bucurie pentru sătenii ce se credeau acum localnici pe tărâmul Zeilor.