To read this creation, request a translation by clicking the “Google Translate ” widget.

Toni Marțian participă la Concursul Internațional de Creație Literară, Ediția a V-a, din Brăila, România și are 57 ani. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.

Lacrima nu are culoare,
Jalea nu are drapel.
Soldatul zace în țărână,
Bocetul mamelor este la fel.
Obrazul murdar
Nu- l mai sărută nimeni,
Stă doar pământul,
Privindu- l tăcut.
Goya pictează iarăși monștri 
Și Țipătul lui Munch
E parcă și mai mut.
Mai triști sunt zorii,
Casele sunt goale.
Cine să-i privească?
Sufletu-i plecat!
Inima e scursă
Noaptea a trecut.
Fiul cel ucis,
Îi apare mamei,
Răsărit în vis!



Umblă orbii fără păcat prin lume,
Ei sunt poeții ce n-au închisori. 
Războaiele nu se ating de visuri,
Cad doar cetățile ce n-au visători.
Războiu-i la pândă - e-același război, 
Pe care-am uitat să -l ducem cu noi.
Zorii așteaptă, nu au murit,
Îi vom vedea cu ochi răstignit.
Inima cu cer în ea,
Vede zborul, frângerea.
Sufletele dăruite,
Războiul nu le poate ucide.



Când eram copil 
Pietrele erau comori 
Și stelele - fluturi.
Am crescut alergând după ei.
Un vânt aspru însă venind,
I-a gonit din acele ținuturi.
Ca păsările am plecat spre răsărit,
Avându-le- n priviri cum zboară.
Departe însă n- am găsit nimic,
Doar dorul de copilul care, odată, 
Din pietre își făcea comoară.
Tânjesc și acum 
După lumea cu fluturi,
Să mergem de mână-mpreună.
Să am parfumul ei cu mine
Și cald să-mi fie 
Așa cum demult îmi era,
Când vântul aspru nu bătea,
În acea lume bună.