To read this creation, request a translation by clicking the “Google Translate ” widget.
Andrei Diaconu participă la Concursul Internațional de Creație Literară, Ediția a V-a, din București, România și are 10 ani. Este îndrumat de domnul Prof. Mircea Răzvan Ionuț Berindei, la Școala Gimnazială Ferdinand I. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.


Aventura lui Matei la mare
După ce s-a trezit pe plaja cea însorită, Matei era ars de-a binelea. Părea a fi o friptură încinsă direct luată de pe grătar. Asta poate grație ochelarilor săi, Matei i-a agățat de umbrela închisă și văpăi aurii de soare s-au reflectat din ochelari direct pe spatele său.
Din văzduhul albastru al cerului se ivi o cioară vicleană și îi fură sandalele. Văzând toată întâmplarea pe deplin, Matei se întreba cum avea să traverseze el toată plaja fără încălțări, gândindu-se că și apele clocotesc la căldura asta. Socoti o vreme până îi veni o idee: cerceii soției sale! Îi considera îndeajuns de strălucitori pentru a atrage cioara, doar trebuia să-i potrivească înspre lumina orbitoare de la mândrul soare. Acum trebuia neapărat să-i găsească pentru că, fară ochelarii potriviți bine pe ochi, nu prea avea o șansă să vadă ceva. Încercând să-i găsească se tot mișca haotic și, din greșeală, deschisese măreața umbrelă propulsând ochelarii în mare. Matei vedea foarte slab, dar măcar vedea. Se îndreptă ușurel spre malul apei și cu multă încredere păși în ea. Briza mării îl răcorea, în timp ce apa aproape bolborosea. Ochelarii erau purtați lin de calmele valuri. Dintr-o dată, mii și mii de stele au început să cadă, odată cu magia lor. O stea timidă a aterizat la Matei în poală, făcându-i cu ochiul. I-a zis că îi poate îndeplini trei dorințe, dar fiecare va aduce și ceva mai puțin plăcut cu ea. Pe lângă asta mai sunt trei reguli de bază: nu poți cere să ai ceva de nenumărate ori, nu poți cere să dispară ceva, nu poți cere mai multe dorințe.
Steaua îl puse pe gânduri pe sărăcuțul Matei. Scânteia băiatului i s-a aprins. Știe care vrea să fie prima lui dorință!
- Dragă stea, îmi doresc ca vederea-mi să nu mai fie bătrână ca iarna! Îmi doresc ca a mea vedere să fie scutită de slăbiciune!
- Bine, doar că vine și o consecință cu această dorință, iar aceasta va fi de a încalzi apa și mai tare. Accepți oferta?
- Da, o accept. Oricum, acum că văd pe deplin o să fie mai ușor să ies din ciorba asta!
Matei înotă cu multă pasiune până la mal. Cu cât era mai aproape de mal cu atât simțea un miros mai intens de fum… Ooooo, nu! Toate șezlongurile luaseră foc, unele deja erau scrum. Cerceii poposeau pe un amestec de nisip încins și de scrum aspru la culoare. Matei se gândi la o noua dorință care l-ar putea ajuta să-și recupereze cerceii soției sale. O idee strălucită îi veni.
- A doua dorință a mea va fi ca eu să primesc smaraldul din Tărâmul de Gheață. Acel smarald ce domnește puterea majestică de a transforma tot ce-ți stă în cale în gheață și zăpadă.
- Bine, dar consecința va fi că orice atingi, chiar și din greșeală, se va transforma în gheață și zăpadă. Ahhh… Am uitat să-ți spun că toate pagubele vor dispărea la apus, dar și tot ce ai câstigat! Accepți oferta?
- Stiu că pare o ofertă greu de acceptat dar, știind faptul că toate pagubele vor fi străine la un moment dat, eu sunt fericit cu ea, a murmurat Matei.
Matei a primit smaraldul din Tărâmul de Gheață și de-ndată marea a înghețat, la fel și nisipul. Ce bine era acum! Gheață în toiul verii, cât de liniștitor sună! Cu un țurțure atins de zăpadă apucă auriii cercei și îi băgă în buzunarul lui ud.
Dintr-o dată steaua îi șopti ceva important :
- Dacă rezolvi această ghicitoare cu sare și piper îți voi da o dorință gratis. Eu am coadă lungă iar dacă mă vei gâdila pe burtică îți voi cânta ceva frumos. Ce sunt? a spus steaua fără niciun regret.
Matei își activase acum toate părțile creierului. Era pus să rezolve o ghicitoare foarte grea.
- Oare ce să fie? se întreba Matei. O pisică? Nu, ea toarce. Hmmm…Gata, stiu!!! Tu ești o chitară!
- Nuuuu, cum de-ai ghicit? A fost cea mai grea ghicitoare pe care am chibzuit-o vreodată. Ce noroc colosal ai avut!
Dar de ce oare nu vrea Matei să ceară o pereche de sandale noi și gata? Matei a auzit și de ,,dulcea răzbunare’’. Ea s-a ascuns în fiecare suflețel ce poposește pe acest mic pamânt, iar o mare parte este în sufletul lui Matei. El vrea să i-o întoarcă ciorii. Ce vrea să-i facă? O să-i înghețe ciocul ca să nu mai poată mânca cina. Vara apusul este mult mai târziu decât în celelalte anotimpuri, iar cina nu va mai bucura burtica ciorii. Matei este un băiat cu o minte ageră, dar câteodată chiar pare că i se văd cornițele care rareori strălucesc.
- Matei, ce-ai zice să lași cioara în pace? Ziceam și eu …
- Asta-i altă mâncare de pește, dar mai bine mă opresc ca să nu consum o dorință degeaba. Oricum, cioara este ca o tufă de Veneția și nu va ințelege lecția pe care vroiam să o primească.
În doi timpi și trei mișcări penultima dorință părea să fie consumată pe o chestie cu tot tacâmul, dar Matei freca menta, și după aceea și-a luat nasul la purtare. A încercat să-i vândă castraveți grădinarului :
- Hei, draga mea stea! Ași vrea ca a treia dorință să fie ca tu să-mi aduci o ghicitoare grea iar daca o voi rezolva îmi vei da încă două dorințe. Ce zici?
- Matematica îmi este bun prieten! Nu încerca să mă păcălești. Eu nu dau apă la moară!!!
- Bine! Nu te supăra pe mine! Penultima mea dorință va fi să mă trezesc într-un tărâm unde soarele mângâie pamântul amorțit, unde frunze aurii cad din copacii roșiatici, unde pădurile s-au îmbrăcat într-o platoșă de aramă, unde toamna stă în caleasca ei de frunze moarte, unde bruma apleacă florile gingașe spre iarba ofilită, unde frunzele plutesc ca niște bărcuțe, unde nu se mai aud trilurile privighetorii, unde pamântul stors caută odihna, unde pasările călătoare pleacă vâslind în înălțimi, unde a început să ruginească frunza-n codru și-n vii…
- Gata, ai narat destul! Ca să te trezești în peisajul tău de toamnă trebuie mai întâi să închizi ochii.
Matei închise ochii și așteptă să se trezească în tărâmul mult visat. Și așteptă, și așteptă….
Deaodată se trezi, dar ăsta nu era cu siguranță tărâmul mult dorit! Era înconjurat de medici și asistente.
- Matei, Matei! Ne auzi? Te-ai împiedicat de o furnică și te-ai lovit ușor la cap!
- Și cu ultima mea dorință cum rămâne?
Categories: Concursuri Online










