To read this creation, request a translation by clicking the “Google Translate ” widget.

Claudia Bota participă la Concursul Internațional de Creație Literară, Ediția a V-a, din București, România și are 54 ani. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.

Iubesc singurătatea în cuvinte 

Miezul tainic al toamnei mi-a descoperit,
Comori ascunse în aluatul neîmblânzit, 
Când vânzătorul de iluzii îți dă târcoale,
Eu ți-am ieșit cu drag și cu iubire în cale.

Miresme dulci și parfumate s-au răspândit
Și din ocheanul de chihlimbar te-am privit,
Luptând din răsputeri să înving a mea pornire, 
Să aduc lumina din lumină ce aduce izbăvire.

Iar libertatea soră vreau mereu să-mi fie 
Și moartea să o detest cu strășnicie,
Deși cei mulți credința în cuvânt o urăsc,
Speranța abia-abia de o întrezăresc.

Să stau în priveghere în cuget luminat,
Ca un bărbat neîntinat și neînfricat.
Hai, hai, durere du-te cât mai departe, 
Căci eu iubesc singurătatea în cuvinte.

În Poarta Albă îngeri cu alăute sunt melozii,
De neînvins prin transfuzii fără de iluzii,
Iubite, dacă clipa sorții este mai fierbinte,
Zidește lumina clară în taina unor jurăminte.



Ziua iubirii

Când tu ești departe iubite cu gânduri deșarte,
Iar eu sunt aproape, cu lacrimi fierbinți și șoapte, 
O lume ne desparte și vălul din moarte s-a dus,
Un glas răzbate în noaptea cea grea care a apus. 

Și plouă cu gândurile noastre din veșnicia nespusă,
Doar umbra din noi aduce regrete și un tainic ecou,
Și plouă cu zile hilare și inima noastră este condusă,
În curcubeul luminii unde fragilă sunt ca un bibelou.

Și plouă cu viață și moartea desparte făcându-ne parte,
Privind țărmul mării, valul se zbate cât mai departe,
Dă-mi mâna să traversăm pe continentul nemuririi,
Căci împărăția aceasta e răsplată pe țărâmul fericirii!

Zilele noastre tăcute din firul ierbii într-un final s-au dus,
Urechea mi-o plec la pământ cu teamă căci taina a pătruns,
Străbați cerul cu barca la”poarta serii ”așteptând ziua luminii, 
Umbra se lasă și floarea de lotus înflorește pentru ziua iubirii.


Lupii albi din noapte

Luna se îndreaptă spre ziuă, 
Mintea înaripată e topită de gânduri,
Iluzii pline de un timp de rouă,
Ceasurile bat limba de garduri.

M-am pierdut pe un drum, 
Fără de tine sunt fără lumină,
Un surâs sălbatic a rupt un ulm,
Ce l-am sădit amândoi împreună.

Pe un coridor dezbrăcați alergăm, 
Ca să prindem sentimentele rănite,
Te zăresc într-un ochi și ne cercetăm,
Ne-au rămas până la zi decât clipe gonite.

Gonite de vânt, de șoapte din noapte, 
Cine sunt eu, cine ești tu pasăre neagră?
Să-mi fure lupii albi visele tocite de lupte,
Ale iernilor colțuroase, ca inima să mă doară.