To read this creation, request a translation by clicking the “Google Translate ” widget.

Elena-Diana Chiriac participă la Concursul Internațional de Creație Literară, Ediția a V-a, din Țibana, județul Iași, România și are 11 ani. Este îndrumată de doamna Prof. Ioana Diaconu, la Școala Profesională de Industrie Alimentară Țibana. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.

      AVENTURI ÎN FANTAZIA

      Ați visat vreodată să ajungeți pe Tărâmul Fanteziei, unde legea gravitației și succesiunile dintre zile și nopți sunt doar o joacă de copii? V-ați imaginat cum zânele și dragonii, vrăjitoarele și prințesele, cărțile zburătoare și micuțele creaturi fantastice trăiesc împreună în pace și armonie? Ei bine, vreau să vă îndeplinesc tuturor acest vis, așa că o să vă duc cu gândul pe acest minunat tărâm de poveste, fie că sunteți copii sau adulți. Sunteți pregătiți de călătorie? Dacă da, desfaceți aripile imaginației și haideți să pornim!
       Cândva, într-un micuț oraș din Anglia, trăia o fetiță visătoare, pe nume Janette, care își dorea să ajungă pe Tărâmul Fanteziei. Citea în fiecare seară câte o poveste plină de aventură în care apărea acest tărâm și dorința îi devenea tot mai arzătoare.
      Într-o noapte însă, pe când Janette tocmai citea ultima pagină din O poveste fără sfârșit, auzi dinspre fereastră un zgomot ciudat. Citi repede ultimul rând și lăsă cartea pe pat. Privi ceasul. Era ora 22.07 minute. Depășise ora de culcare cu mult, însă, tot nu putea adormi. Oftă și se duse către fereastră. Încercă să privească dincolo de ea, dar nu zări decât stelele. Poate ar trebui să ies pe balcon, își spuse ea încetișor și se îndreptă spre ușa ce dădea afară.
      Apăsă ușor clanța și se uită spre priveliștea feerică. Făcea acest lucru de fiecare dată când se întâmpla ca Moș Ene să îi pună prea puțin praf de stele pe gene. Cât era de frumos! Fata era copleșită de puzderia luminoasă. Apoi, ca din senin, două stele, sau cel puțin așa crezu Janette, au început să se miște, dând impresia că sunt pe cale să se desprindă de pe bolta cerească. Copila le privea fascinată. Două stele căzătoare... Și ea voia să-și pună doar o dorință. ACEA DORINȚĂ. Cu ochii minții și ai sufletului deopotrivă văzu din nou tărâmul de poveste la care de atâtea ori visase și rosti în gând: Îmi doresc să ajung pe Tărâmul Fanteziei!
      Cât ai clipi cele două stele s-au îndreptat spre ea și o voce a spus:
      – Dacă nu te superi, îmi arăți și mie stelele căzătoare? Vreau și eu să-mi pun o dorință!
     Janette privi confuză în jurul ei, după care zise:
      – Nu... Se pare că nu am văzut stele căzătoare... Erau ochii tăi.
      Ceea ce se dovedise a fi o pereche de ochi spuse:
      – Ce dezamăgire!
      Fata întrebă cu frică:
      – Ce ești tu de fapt? 
      Creatura se scutură, iar lumina lunii reflectă niște solzi colorați, sidefii. Era un dragon. Janette rămase fără grai la propriu, ceea ce făcu dragonul să scoată pe nări niște scântei, demonstrând că abia se putea abține să nu râdă.
      – Cred că ar trebui să mă prezint! zise dragonul. Mă numesc Stela. După cum vezi, sunt dragon și vin de pe Tărâmul Fanteziei.
      Janette făcu ochii cât cepele de mari:
      – Tărâmul Fanteziei?
      Stela clătină capul în semn de aprobare.
      Vă puteți închipui ce a urmat? Janette i-a spus dragoniței care era dorința ei și s-au pus de acord să pornească la drum împreună (desigur, Stela a pus condiția să primească niște caramele în formă de dragon, ca să îi fie îndeplinită și ei o dorință).
      – EȘTI PREGĂTITĂ PENTRU DECOLARE? vru să afle Stela.
      – Da! răspunse Janette, în timp ce urca încet pe spatele lucios al dragoniței. Stela deschise larg aripile și, cât ai zice „viteză de cometă” decolară.
      Fata trebuia să fie precaută. Cu viteza la care zburau erau șanse să se lovească cu capul de vreo stea sau, Doamne ferește!, să rămână în nori. Au zburat cât au zburat, până când ceva din radiantul peisaj deveni diferit. Stelele ce păreau până atunci să se întindă pe milioane de kilometri de cer au devenit mai rare, până într-un punct unde pătura nopții era complet lipsită de strălucire. Acolo, bolta cerească s-a despicat cu o bubuitură puternică, lăsând în urma sa un gol. Stela se strecură fără ezitare prin gaura ce părea primejdioasă. Janette a închis ochii. Imaginea bolții cerești crăpând era înfiorătoare. Se întrebă dacă nu cumva ajunsese în spațiul cosmic prin acea trecătoare.
      Până la urmă un curaj nebănuit o cuprinse și o determină să privească bizarul orizont. Văzu întunericul micuței sale galaxii Calea Lactee, văzu și Soarele, deși era departe de el. Brusc panica a   cuprins-o. Căută disperată planeta-mamă. O zări: era micuță și la mare distanță. Dar cum pot oare respira? se întrebă fata din senin. Ce-i drept, respira greoi, dar reușea. Tare mult și-ar fi dorit să o poată întreba pe Stela ce se întâmplă, dar în cosmos nu există sunet.
      Zborul prin galaxii se sfârși exact la momentul potrivit atunci când Janette simți că nu mai exista suficient aer cât să poată respira. Era cert că ajunseseră tot într-o galaxie, însă una diferită, puteau respira aer curat din belșug, era o lumină puternică și o căldură plăcută, ca într-o zi de vară. Și puteau auzi sunete. Vedeau stele ce vorbeau, comete ce se întreceau și produceau un șuierat asurzitor, asteroizi ce se ciocneau cu putere.
      – Bine ai venit în Galaxia Fantazia! strigă dragonița eliberând scântei aurii.
      Janette vru să afle dacă ajunseseră cu adevărat pe Tărâmul Fanteziei. Stela clătină din cap cu un surâs aprobator și începu să facă zig-zaguri printre cristalinele corpuri cerești. Totul strălucea în jurul copilei și al dragoniței. Fata se întreba cu nedumerire, privind cele opt planete și gloriosul soare care se iveau înaintea ochilor săi, pe care dintre aceste planete se află Tărâmul Fanteziei. Dragonița însă îi explică râzând că acest tărâm fantastic era întregul Sistem Solar.
      – Unde vrei să mergem prima dată?
      Janette cuteză:
      – Ce-ai zice dacă am lua planetele în ordine?
      Cu un surâs poznaș, Stela clătină din cap și se apropie ușor de Soarele luminos. După părerea lui Janette, planeta la care se opriseră semăna foarte bine cu o bezea uriașă.
      – Aceasta este Planeta de Zahăr! zise Stela pe un ton energic. De aici piticii Albei-ca-Zăpada extrag din mine cristale de zahăr în stare pură.
      Apoi cele două își îndreptară privirile către o micuță mină din care ieșeau chiar Morocănosul și Mutulică, ducându-și poverile de cristale comestibile. Dragonița se repezi și înfulecă unul, iar Morocănosul se încruntă.
      – Cred că ar fi o idee mai bună să îți arăt satelitul natural al acestei planete, zise Stela. 
      Janette privi în sus, crezând că va putea vedea această lună și zări ceva ce părea să fie o caramea uriașă. Nu era de mirare, doar vorbim despre o planetă de zahăr. Acolo locuiau toți dragonii și toate zânele, inclusiv Zâna Măseluță și Clopoțica. Și încă un bonus pe care îl oferea această atracție turistică: acolo se găseau atât o fabrică cu niște caramele uimitoare, cât și Fabrica de Ciocolată a lui Willy Wonka.
      – Mmmm... Sună delicios! zise Janette. Cât puteau să mai aștepte? Nu era vreme de pierdut pentru prima întâlnire cu Willy!
      Cu ce viteză zburau ele, nu zburau nici cometele! Ce copil n-ar visa la așa ceva?
      – Unde mergem mai departe? întrebă Stela, care își luase în serios rolul de șofer personal. Ca să îți fac alegerea mai ușoară, zise tot ea, te anunț că dragounchiul meu se ocupă de afacerea cu caramele. (Era evident că promova afacerea dragounchiului său!)
      – La fabrica de caramele atunci! fu de acord Janette.
      Au zburat cât ai zice caramea către fabrică. Când au ajuns acolo, au fost extrem de bine întâmpinate de unchiul Stelei (mă scuzați, dragounchiul), precum și de întreaga familie, care le-a invitat să facă un tur al fabricii, spre încântarea puiului de om. Ce să mai spun de impactul pe care l-au avut caramelele! După părerea Janettei, erau mult mai bune decât cele din Anglia. Stela întări aceste vorbe.
      – Crezi că mai poți mânca ciocolată după atâtea caramele? întrebă dragonița râzând.
      Janette încuviință din cap. Nu plănuia să piardă vreo oportunitate pe care o oferea această lume neobișnuită. Așadar, încălecă și porniră.        După câteva bătăi din aripi, uriașa fabrică a domnului Wonka se ivea deja în fața lor. Și de această dată au fost întâmpinate cum se cuvine și li s-a prezentat fiecare colțișor al clădirii în pași de dans. Fără îndoială, Willy Wonka se simțea onorat să primească o călătoare din altă galaxie, iar Janette se simțea onorată să-i poată gusta ciocolata despre care doar citise.
      După ce  turul fabricii se încheie și rezerva de ciocolată aproape se termină, veni timpul pentru a zbura către altă planetă.
      – La revedere, domnule Wonka! ziseră la unison Janette și Stela.
      – La revedere! spuse și acesta, cu zâmbetul lui măgulitor de fiecare dată.
       Urma Planeta Cărților. Aceasta era plină atât de cărți, cât și de animale. Puteai găsi acolo trei categorii de cărți: cărțile zburătoare, pentru păsările și insectele dornice de lectură, cărțile terestre, pentru animale precum iepurașii și cele acvatice, pentru peștișori și broscuțe. Existau totuși și unele excepții: cărțile ce stăteau sau creșteau în copaci, care erau mai nărăvașe și din care mai evadau unele personaje.
       Când se opriră, Janette fu sfătuită să nu se apropie de cărțile nărăvașe, din moment ce erau imprevizibile. Spre bucuria copilei, avură parte și de un spectacol. Micul Prinț evadase dintr-o carte nărăvașă, iar un iepuraș îmbrăcat în uniformă de polițist avea misiunea de a menține ordinea și de a-l trimite înapoi în povestea lui. După o alergătură marca Tom și Jerry, iepurașul dovedi că este un polițist grozav în ciuda înălțimii sale. L-a trimis cu precizie pe evadat înapoi în cartea cea nărăvașă și a continuat să patruleze liniștit, cu o expresie serioasă ce spunea: Nimeni nu evadează pe tura mea!
      Au trecut în drumul lor pe lângă Planeta Petrecerii, iar Stela o asigură pe Janette că vor poposi mai târziu acolo. Rămăsese de descoperit o planetă mai înfrigurată până la marea petrecere. Puteți ghici cine se afla acolo? Exact! Moș Crăciun și una dintre rudele lui, Moș Ene!
      Ajunse acolo, Janette a savurat prăjiturelele făcute de Doamna Crăciun, în timp ce Stela s-a rostogolit cu Rudolf prin zăpadă, până ce au obosit. La un moment dat, Moș Crăciun și-a întrebat musafirii:
      – Dacă tot avem o destinație comună, și anume Planeta Petrecerii, nu doriți să mergeți cu sania mea zburătoare până acolo?
      – Ar fi minunat! zise Janette.
      Stela se înhămă și ea la sanie alături de Rudolf și de ceilalți reni, iar fata, alături de cei doi Moși, s-a pregătit de drum. Cu o scânteiere, sania s-a ridicat și a pornit către uriașa petrecere. Cred că inima oricărui copil s-ar umple de bucurie dacă ar ajunge pe acea planetă din magica galaxie numită Tărâmul Fanteziei. Era uluitor să vezi dragoni, zâne, cărți zburătoare și nărăvașe, animăluțe mici, piticii Albei-ca-Zăpada, pe Willy Wonka și pe cei doi bătrânei, Moș Ene și Moș Crăciun, strânși laolaltă la o mare petrecere dată în cinstea oaspetelui special, Janette, care era extrem de fericită.
      Am încălecat pe-o stea și v-am spus povestea mea!