To read this creation, request a translation by clicking the “Google Translate ” widget.
Diana Andreea Oprea participă la Concursul Internațional de Creație Literară, Ediția a V-a, din Ploiești, România și are 12 ani. Este îndrumată de doamna Prof. Adriana Oprea, la Școala Gimnazială „Elena Doamna” Ploiești. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.


Pace
Seara se așterne cu încetul, iar soarele se ascunde printre nori, colorând-l cu nuanțe de roz, portocaliu și galben. Păsările se pregătesc de culcare fredonându-le puilor cântece de leagăn, în timp ce copacii le acoperă cuibul.
Lacrimile pârâului creează o melodie splendidă pe care licuricii dansează asemenea unor stele, melodie care face și plantele să adoarmă, dar și pe mine să închid ochii. Broaștele încep să cânte acompaniate de greieri, formând o adevărată orchestră.
După atâta muzică, o pasăre începe să se tânguie, spunându-și necazurile unei surate, sperând la mai bine. Apoi, își ia zborul pentru a ajunge departe, undeva unde doar ea știe.
Un câine somnoros vine să bea apă și după aceea să se culce, căci soarta i-a oferit prilejul de a ajunge în asemena loc mirific unde natura este dezlănțuită și toate viețuitoarele își urmează propriul ritm biologic.
Încet-încet se instalează noaptea, iar luna și stelele apar pe bolta cerească, păzindu-i pe cei adormiți de pericole și primejdii, oferindu-le totodată vise frumoase și lumini de veghe celor înfricoșați. Noaptea s-a așternut de-a binelea, dar întunericul nu sperie bufnițele care vânează cu iscusință șoricei rătăciți prin beznă.
Soarele se ridică din nou din adâncul pământului și luminează cerul, odinioară întunecat, care acum este presărat de nori mov și roz intens. Păsările încep din nou să ciripească, iar lumina soarelui trezește la viață fiecare lighioană. Florile se redeschid, atrăgând albine silitoare și fluturi multicolori. Copacii cei înalți se întrec, fiecare dorind să ajungă la bătrânul soare cât mai repede cu putință, în timp ce stoluri de păsări îi privesc deja de sus.
Se trezește și câinele care cască plictisit, se ridică cu greu și se așază mai aproape de pârâul în care începe să dea cu labele în joacă. După aceea se scoală, se întinde pentru a se dezmetici și apoi se face nevăzut, urmând să se întoarcă la noapte, probabil...
Astfel, în moduri numai de ea știute, natura își creează propriul rost, nesilită de nimeni, în pace...
Categorii:Concursuri Online










