To read this content, please use the ‘Google Translate’ widget to request a translation.

Amalia-Elena Slăvulete participă la Concursul Internațional de Creație Literară, Ediția a VI-a, din Ișalnița, Județul Dolj, România și are 17 ani. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.

          O baltă seacă
    
O baltă adâncă-infinit
Ai vrut să cazi, nu te-am oprit.
Din greșeală sau întâmplător, 
La ușa casei tale ruginitul zăvor...
Apa intrându-ți în timpan, rămas fără sonor
Și sângele-ți curgea, ridicându-se, risipindu-se în gol
Nimeni să te plângă, să-ți fie de-ajutor
Până și-acum căutând cu piciorul
O suprafață pe care să plutești
O gură de aer fiindu-ți de-ajuns să trăiești.
O ancoră de tone ce-o porți la gât mereu
Și încă te întrebi de ce te tot scufunzi
În sentimente, în inimi moarte-reci,
Printre albastrul fără de final
Clipind poate-ți dai seama dac-a fost în zadar.
Te rogi să nu trăiești,dar ai uitat că ești nemuritor,
Petrecându-ți acum o eternitate căutând
Ce n-ai putut găsi o viață-ntreagă pe pământ...
Trimite-mi o scrisoare într-o sticlă plutind
Și lasă-mă să aflu dac-ai atins fundul bălții
Sau încă te cauți printre picături de nisip
Îți cauți imposibilul, deci e de negăsit
Stai fără griji, ești tot ce te-a iubit și ai iubit.

 
            Sângele trucat

Nisip în ochii care mă-nspăimântă
Într-o seară doar simțind o privire,
În spate nu mă uit,căci aduce a amăgire.
Și unde te-a dus acea gândire?
Din ochi nu poți să faci o rază de clipire,
Dar încă văd acea sclipire
Unde-am simțit acea trăire?
Oare a fost sau nu iubire?
Un corp de ceară întruchipat perfect,
Într-un muzeu, lumina e pe tine,
 Lumină galbenă ce te topește
Doar eu când te ating simt că ești rece...
 Sângele ce-ți curge de-a lungul corpului,
Clădirea din împrejurul totului
Dezlegarea eșuată a nodului
În ce parte-o luăm? Eu zic a nordului.
Ce semn ți-a rămas în stânga cotului,
Până și gaura din blana Contelui,
Și eu si tu spunându-i Lordului:
Că ne vrem viețile-napoi, căci nu mai putem suporta
Atâta durere înțepată-n inimă,
Când eu de fapt trebuia să fiu a ta.
Și să nu putem vedea când deschidem ochii
Atâta suflet, dar fără vreun corp avut,
Și de nu te știam, te-aș fi recunoscut
Atâta ură ce-mi porți și e reciproc
Atâtea priviri de parcă chiar am fi fost vii,
Atâtea bucăți rupte de teama amintirii.
Și-un gol rotund în partea dreaptă a pieptului,
Căci noi crezusem că inima-i acolo.
Și-așa ne-am irosit o viață-ntreagă,
Căutându-ne inimile până când,
Într-un final când le-am găsit,
Corpul nostru era deja ofilit.
 Un singur trup nu putea avea două inimi,
Dar nici măcar pe singura n-am găsit-o la timp.


          Zeu sau muritor

Zeu sau muritor?
Sclav sau superior?
Unde? În propria ta minte.
Ce gândești atunci când nu rostești cuvinte?
O lume a ta de care nu știi nici măcar tu
Un déjà vu, ceva ce-ai mai trait,
Ce-ai fost în altă viață, cineva diferit?
Un rege într-un castel cu gratii peste tot
Și ce să faci când totul e din gheață?
Ca inima, ca tot din jurul tău,
Nevoia de-o flacără și speranță…
Ce speri să se întâmple când tu încă privești,
Printre carouri și-ncepi să înnebunești?
Singur în castelul în care te simți strivit,
Și nu te-observă nimeni ,căci ești de neclintit.
Dar cine-ar putea să te vadă dacă tu nu ai oglinzi?
Exiști sau nu? Te-ntrebi în fiecare seară
Sau nici nu știi ce e,căci geamurile-s acoperite.
Te tot întrebi când o să treacă visul,
Când o să poți merge-nainte
Când o să poți să scapi din mintea ta?
Clar nu e prima oară când te lupți cu ea.
Ca o pasăre rară într-un tablou de colecție,
Văzându-te zeu când de fapt ești o bestie
Sau poate că asta te-ai convins să crezi.
Peste câte capete crezi c-o să mai treci?
Pentru câte inimi crezi că o s-alergi?
Pentru cât sânge ai vrea să trăiești?
De câtă otravă crezi că e nevoie?
Cât mai vrei să suferi? Căci e clar că vrei…
Trist în continuare, praf de lumânare,
Covorul pătat cu al tau destin.
Nu auzi tabloul din perete?
Lasă tăcerea deoparte și ascultă-l cum spune:
Flacăra ești chiar tu, nu o mai căuta,
Încetează să crezi c-ar putea fi altcineva.