To read this content, please use the ‘Google Translate’ widget to request a translation.

Ioana Andreea Ștefănescu participă la Concursul Internațional de Creație Literară, Ediția a VI-a, din București, România și are 18 ani. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.

Chip de lut

M-ai rănit, tu, chip de lut,
mai rău ca niciodată.
Mi-ai tăiat aripile și m-ai înfipt 
într-un pământ 
în care nu voi prinde rădăcini vreodată, 
căci ai dat "cuvântul" nostru
unei străine, într-o noapte.
Te-ai descotorosit de mine
și mi-ai transformat vorbele-n șoapte.
Mi-ai furat glasul și m-ai amuțit.
Mi-ai retezat din înțelesuri.
M-ai interpretat greșit și m-ai gonit
și te-ai folosit de resturi.
Apoi, m-ai prefăcut într-o-amintire, 
promițând că nu mă uiți.
Nu știi tu că despre fericire
nu e bine nici să minți?


Întunericul cu ochi albaștri

Te-ai topit în întunericul cu ochi albaștri 
de parcă ți-ar fi frică de lumină. 
Nu mai crezi deloc în pașii 
pe care i-ai lăsat în urmă. 
Te-ai ascuns în întunericul cu buze moi
și l-ai lăsat să te acapareze.
Să te transforme în tot ce nu voiai să fii,
încet-încet să te decoloreze.
Te-ai pierdut în întunericul din vară 
și ți-ai lăsat curajul prin nisip,
printre miile de alte sticle goale 
în care puteam avea orice chip.
Te-ai prins de întunericul cu chip frumos
și i-ai oglindit privirea. 
Te-ai uitat adânc în ochii ei și-ai spus
„trăiască fericirea! ”


Impresia de uitare

Am ascuns acea fărâmă de lumină.
Acel grăunte neînsemnat,
acea parte din mine
despre care pare-se că tu-ai uitat.
Am izgonit-o în adânci străfunduri
și-am acoperit-o în disperare.
Am amestecat-o cu tot ce poate da 
impresia de uitare.
Pe-acea mică speranță...
am redus-o la tăcere.
Am amorțit-o până a devenit
o urmă de durere.
Dar nu i-am putut tăia din rădăcini,
așa că și-a păstrat locul de veci
în gradina mea cu spini
și cu vorbe nespus de reci.