To read this content, please use the ‘Google Translate’ widget to request a translation.

Claudia Elisabeta Nechifor participă la Concursul Internațional de Creație Literară, Ediția a VI-a, din Câmpina, România și are 57 ani. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.

Wabi sabi

Mă uit la natura aceasta încântătoare, 
La apusul de soare aproape perfect, 
La picăturile de ploaie suspendate 
De o frunză ce abia răsare 
Și simt bucurie și durere în același timp, 
Aicea, în piept, în dreptul inimii. 
Știu ca voi pierde toate acestea
Când pleoapa se va închide, 
Pregătindu-mă pentru o nouă privire. 
Nimica nu-i etern, nici măcar 
Punctul acesta pus pe hârtie, la capăt de rând, 
Nici soarele, nici umbra, 
Cu atât mai puțin eu... 


Știu

Am învățat că nu e totul pierdut, 
Acolo unde a fost suferință, 
Se poate crea iubire și frumusețe. 
Trebuie doar să mă întreb zi de zi
Și clipă de clipă ce pot face cu ce mi-a rămas 
Și să înțeleg frumusețea imperfecțiunii. 
Perfecțiune nu există cu adevărat 
Decât în umbra luminii divine proiectată
Peste pământ și eu sunt pregătit drept
Să stau în noaptea ce peste mine 
Vine grăbit, știind ca din rănile mele
Deschise are să curgă lumină
Pentru o altă noapte, a altcuiva. 


Cireșul inflorit 

Trupul și sufletul meu poartă cicatricile 
Tuturor întâmplărilor prin care am trecut. 
Am tot încercat să le ascund, dar tot se văd, 
În ciuda oricărui fard. 
Până când, într-o noapte, cu o privire piezișă, 
Mi-am surprins chipul într-o oglindă :
Din cicatrici se nășteau sfioase raze de lumină... 
Atunci am înțeles că trecutul îmi este
O prețioasă comoară și chiar dacă rănile 
Vor continua să mă doară, voi fi precum
Un cireș hotărât să înflorească efemer 
În cruda lumină de primăvară.