To read this content, please use the ‘Google Translate’ widget to request a translation.

Elena-Alina Negru participă la Concursul Internațional de Creație Literară, Ediția a VI-a, din Bacău, România și are 46 ani. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.

Rugul tăcerii 

Oprimată, omenirea s-a oprit din bocetul etern,
Începând o nouă eră – 
		a tăcerii,
Tăcerea gândurilor negândite
Tăcerea cuvintelor necuvântate
Tăcerea vieților neviețuite.

Imens de alb coboară azi peste sufletele noastre,
Împletit cu tină și cu smirnă,
Cu roze și cu raze,
Cu nouri și cu soare
Cu vânt și cu avânt.

Sclipire de cleștar peste tot, în gânduri,
Și, fără de fărâma de abis,
Suntem cuprinși în cuva de-alabastru
A lungului tunel de ieri
		și de azi, și de mâine.


Carnavalul primăverii

Aflux de raze de rouă
Pe bolta palatină a crezului meu.
Cascade înrâurate în gândurile noastre
La semnul tăcut al primăverii – 
	cetate eternă de roz transversal.

Văpaie înălbăstrită de mireasma dorințelor,
A celor mai acute temeri.
Din ea se nasc copii cuminți – 
		Agonizând ca tineri.

Să inspirăm, să expirăm!
Să ne lăsăm cuprinși de feerie!
Și să tăiem din cubul de delir
O cupă cu vibrații de iubire.


Veșnicul a fi

Fluid, maleabil, gelatinos,
Își poartă trupul prin Univers mărețul Om.
Nu-și știe calea, dar e dispus s-o afle
Cu prețul propriei vieți și a propriei aureole.
Fără aureolă, Omul rămâne stârvul cosmic al constelațiilor stelare,
Al miilor de galaxii din Univers.
Ajunge atât de mic, încât nu mai poate fi văzut de nimeni
Nici chiar de el.
Și atunci, cu o forță lăuntrică rară,
Omul găsește puterea strălucirii sale
Printr-o implozie care îl transformă într-o stea – 
una care va licări veșnic dintr-un colț al Universului.