To read this content, please use the ‘Google Translate’ widget to request a translation.

Dorina Dragomir-Drăghici participă la Concursul Internațional de Creație Literară, Ediția a VI-a, din Călărași, România și are 53 ani. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.

Anotimp

Te-am pierdut într-o zi de decembrie rece,
Când sângele-n noi înghețase în alb,
Prin umbre cernite mă văd aiurând,
Doar dorul nespus bântuindu-mi nătâng.

Te-am pierdut nefiresc în speranțe apuse, 
În pașii ce tălpile asfaltul îl ard,
În strigătul surd ce răsună-n tăcere,
Când inima plânge cu lacrimi de jad.

Te-am pierdut rătăcind în nespuse dileme,
Ce întreabă mereu de tine în gând,
Când sufletul geme și scrie poeme,
Aproape să-mi fii să mă vezi îngânând.

Te-am pierdut bunăoară de teamă fierbând, 
În gerul de-afară și iarna din noi,
Poteca spre casă mereu căutând,
Când timpul se scurge dement înapoi. 

Cu vorbe tăcând și fapte făcute,
Pe aripi de îngeri, trimit al meu dor,
Să-ți cânte sonetul iubirii dorite,
Și-apoi, tot din dragoste să te ador.


Căutare 

Te caut în stele, în aștri și nori,
În roua din iarbă și bruma din flori,
Te caut în noaptea ce plânge în zori,
Te caut în gând, mi-e dor să m-adori.

Te caut în ceasul ce plânge subit,
În frunza roșcată, ce-mi zgârie pasul,
Te caut în valuri, în marea cea mare,
Și nu te găsesc, decât ca sihastru.

Tristețe amară, umbrește a mea față,
Cu lacrimi prelinse pe pleoape ocean,
Cu sufletul stins de durerea ce seacă,
Atunci când te caut cu dor și alean.

Te caut în cerul cu stelele mii,
În visul ce bucură noaptea duios,
În ceața din viață și-n orice mister,
Când totul din jur se transformă-n frumos.

Și chiar de te caut și nu te găsesc,
În mine ești astăzi, la fel ca și ieri,
Un astru din cerul albastru celest,
Căci numai iubirea te face să speri.


Alinare

M-aș cuibări în ochii tăi o oră,
Să văd seninul cerului înalt,
Cum îl îmbrățișează pufoși norii,
Cu greutatea lor de diamant.

Să simt fiorul vântului ce geme,
Și munții inundați de ploi torent,
Să mă afund în falnice poeme,
Ca să îți scriu, când îmi lipsești acut.

În palma ta aș locui o seară,
Să mă încălzești în pumnul tău micuț.
La piept să mă așezi ca odinioară,
Să îmi ștergi răni, ce mă mai dor mocnit.

Să stau, precum o pasăre măiastră,
Ce cântă triluri în decor de basm,
S-ascult, cum toamna colorează crânguri,
Iar noi, să golim tâmplele de gânduri cu stoicism.

Aș locui sub pașii tăi o viață,
Să-mi pot citi odihna unui drum.
Sub colbul gros să nu resimți durerea,
De a păși, mai singur de acum. 

Și-atunci când glăsuind, te strig pe nume,
Să te apleci, să mă îmbrățișezi tăcut,
Să mă culegi de prin troiene,
Eu, fulg de nea, căzut pe haină mut.