To read this content, please use the ‘Google Translate’ widget to request a translation.

Matei Dimitrie Ștefan participă la Concursul Internațional de Creație Literară, Ediția a VI-a, din Galați, România și are 12 ani. Este îndrumat de Prof. Mariana Mihai, Centrul Județean de Excelență Galați. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.

`Storie română I:
Începuturile

Departe de Munții-Alpini
Stă dacul carpatin
Și ține-n spinare-o desagă
Plină cu podoabe-mpărătești
Ce-o va da degrabă
Noroadelor străinești.

Romanul stă și-n lux se desfată
După ce-a clădit un imperiu-odată.
Privind departe, spre munții din nord,
El iese din al său cort
Și, neștiind primejdia ce-l așteaptă,
El spre geți pasul și-l îndreaptă.

De pe Istru-a pornit-o Traian
Agale, la pas, cu calul său bălan,
Și pe Decebal a-ntâlnit.
De-atunci, războiul s-a pornit.
Oh! Cât sânge s-a vărsat!
Dacii, cu câtă ardoare au luptat!
Și, totuși, norocul nu fu de partea lor:
Traian ajunse-al Daciei stăpânitor,
Iar Decebal, cel învins și biruit,
De lume s-a ascuns, și n-a mai fost zărit.

Trecură luptele dintre daci și romani,
Trecură de-atunci mulți, dar mulți ani
Până când ceva măreț se întâmplă:
Un popor nou se formă.
Un popor cu portul dac
Și cu graiul roman.
Un popor peste-al Daciei pământ stăpân.
Un popor căruia cu fală-i zice: poporul român!


`Storie română II:
Legendele patriei

În vremurile cele mai întunecate,
Apărură două voievodate:
Țara Românească, stat roditor și bogat,
Vasal supus, rebel și încercat,
Și Moldova, țară neatârnată,
Cum n-a fost și n-o să fie niciodată.

Mircea, Bătrânul tânăr al Țării Românești,
Înfruntă la Rovine oștile turcești,
Cele conduse de cel Fulger, musulman înfocat,
Ce dorea să aibă Europa pe dat`.
Și voievodul biruind,
Îl necăji pe Baiazid
Ce mai târziu fu luat
De cel Șchiop și pus în cușcă-ndat`.

El e Vlad,
Prinț vlah,
Cu țeapa pe mulți a nimicit,
De numele ei l-a și primit.
Dar ea vicleană fiind, pe mâna Morții-l dădu-ndat`
Și-l coborî în mormântu-ntunecat.

Binecredinciosul Domn Oștean,
Ștefan Moldovean`,
Pe turcii, ce se numesc necredincioși i-a biruit,
Pe unguri, pe tătari, pe poloni i-a nimicit.
Dar de rană, de război, de dușmani de neoprit, 
Și-a dat și el obștescul sfârșit.
Vorba cântecului: Plânge dealul, plânge valea,
Plâng pădurile bătrâne,
Și poporu-n hohot plânge:
„Cui ne lași pe noi, stăpâne?”

Acestea-s legendele patriei,
Ale Moldovei și ale Valahiei,
Ce pentru țară s-au jertfit
Și-n lupte grele au murit.
Când ne va fi greu,
Ochii să ni-i înălțăm spre cer mereu,
Și să ne-amintim ce greu
 Le-a fost și lor,
 Legendelor.


`Storie română III:
Eroii patriei

În sfârșit, lumea s-a mai luminat!
Însă urgia de la noi încă n-a plecat:
Noi tot am rămas două voieodate.
Turcul, cu-ale sale teritorii luate,
Încă este pus pe fapte,
Și nu ne lasă de sub mâna sa să ne eliberăm,
Darămite Unirea s-o îmbrățișăm.
 
Mihai, ce Viteaz se numește,
A-ntregi țara izbutește.
Dar, când Basta se revoltă,
Visul Vitezului se spulberă,
Și italianul îl omorî curând,
Și reîntregitorul muri,
Fără de dor, fără de cânt,
De pe urma răzvrătirii.

Constantin, voievodul Țării Românești,
Neascultând de turcii necredincioși,
Porni spre `Stambul, îndeobștești,
Și se trezi cu fiii săi, între dușmanii pioși.
Constantine, de ții la viață, convertește-te la islam!
Îl îndemnă păgânul pe Brâncovean.
Nu-mpărate; chiar de-ar fi să pier,
Nu pot face ceea ce îmi ceri.
Constantin, ortodox credincios,
N-ascultă de sultan,
Nu vru să se facă musulman.
Atunci, Brâncovenii își dădură viețile pentru Hristos.

După vremea lui martir
Brâncoveanul Constantin,
Scaunele Moldovei și Țării Românești
Reveniră domniilor turcești.
Din Fanar veniră domnii fanarioți
Să stăpânească peste toate, peste toți.
Prin truda românilor, an de an,
Plătiră tribut sultanului musulman.
În cele din urmă, Vladmirescu, românul liber în persoană,
Reuși conducerea străină, fanariotă să destramă.

Cuza, nemincinosul român,
Peste două voievodate stăpân, 
De când cu Mica Unire ce-o-nfăptuit.
Respectă vrerile grupului pașoptit.
Dar de lăcomia unora
Și de răutatea altora,
Domnia fiului Viteazului apune
Chiar pe meleagurile străbune.

Asta-i muzica ce-mi place! grăi, cu zel,
Carol I, fiul aprigului Martel,
Ce-obținu biruința
Și-a României independența,
Iar țara deveni regat.
Așa ceva nicicând nu s-a-ntâmplat!

Trecură, însă, vremurile-mbelșugate,
Și se-așeză războiul peste toți și peste toate.
Ferdinand, strămoșul lui Mihai,
Porni la luptă precum Siegfried cel bălai.
Multe jertfe-ndură țara,
Da-n cele din urmă birui.
Peste popor, domni Unirea,
Ce pe 1 decembrie se-nfăptui.

Aceștia-s ai patriei eroi,
Români și oameni, ca și noi,
Ce mai degrabă, cu demnitate,
Au preferat să moară,
Decât să lase în foc să se mistuie
A noastră țară.