To read this content, please use the ‘Google Translate’ widget to request a translation.

Mihaela Birescu Iacob participă la Concursul Internațional de Creație Literară, Ediția a VI-a, din Battonya, Unguaria și are 52 ani. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.

TIMP ȘI NOI

Tu și eu
creșteam împreună un Mâine
care suferea de o boală inefabilă:
neiubirea.

Acest Mâine ontologic murea încet
și ne lăsa moștenire
un balon plin cu fum:
pe Ieri.

Și astfel, Astăzi
ne ardea oxigenul iubirii
până când mai respiram doar
cuvintele prieteniei.

Momentul acesta 
augustinian
ne face să ne privim
în ochi.

Sunt goi de timp,
iar gurile noastre au terminat
toate vorbele
din epistema potrivită.


UNDE AI ÎNVĂȚAT TU AȘA CEVA?

Un munte s-a aplecat să îmbrățișeze un val;
Marea l-a sărutat cu foc,
Iar de-atunci, el are capul în nori.
De la el am învățat să stau serioasă, în timp ce visez aiurea la tine.
 
Câteva stele s-au îndrăgostit de lună;
Au încropit un car și se tot țin după ea,
Iar, în loc de cai, tropăie din pleoape.
De la ele am învățat că buzele mi se-ntind spre urechi, când sunt cu ochii pe tine.
 
Deunăzi, câțiva copii plângeau, îmbrățișând un trunchi de fost copac,
În timp ce alții râdeau, alergând desculți pe iarba umedă de rouă,
Iar vântul mătura-mprejur, grijuliu, să nu cadă vreo frunză.
De la verde am învățat să nu intru încălțată în sufletul tău.


CONDIȚIONALUL ÎN IUBIRE

Face-ți-aș ochii cruzi, din iarbă,
Numai pe mine să mă vadă!
Face-ți-aș buzele din miere de albine,
Să nu-mi vorbească decât mie-n rime fine!
 
Face-ți-aș palmele scut,
Să țină inima-mi din lut!
Face-ți-aș tălpile fine,
Să nu cumva să plece de la mine!
 
Face-ți-aș muzica mută,
Să m-auzi în notă acută!
Face-ți-aș drumurile-ntortocheate,
Să se-mpletească, poate, cu-ale mele-n noapte!
 
Face-ți-aș inima scrum,
De pe jos să ți-o adun,
S-o amestec cu tutunul,
S-o respir și să fim unul!