Norbert Agoston vine din Cluj-Napoca.

Ecou O întrebare mută port în mine Și-s însetat. Cu pașii să întreb Pământul. Să mă îngrop în el, Să îi las ecoul să mă scurme. Să bat toaca lemnului pădurii, Ca să-mi chem sufletul înapoi. Și-n liniștea înaltă, să aștept răspuns, Cântecul răbdării. Și-nfometat, Să dau cu ea de-o piatră. Să-mi aprindă focul curiozității Și să mă mistuie Poveștile ce-au șlefuit-o mii de ani de-a rândul. Naufragiat pe stânca fricii, Să-i dau drumul, Să mă cufund cu ea de gât Și s-aștept, în liniștea adâncurilor, Talazurile, ca răspuns. Să înece tot ce-i vechi, și inutil, și mort. Gol în fața Lumii, Cu ultima suflare, Să bat în bolta cerului Să-mi aud ecoul prin Tine. Și cum toate-mi spun: Că, la final, toate sună a mine.
Până când te vei întoarce Lasă o șoaptă în scoarța mea, Să fac din ea cuib pentru păsările care o să-mi cânte despre tine atunci când vei fi departe. Ascunde-ți lacrimile sub rădăcinile mele, Și-mi va fi de-ajuns să înfloresc și-n mijlocul deșertului. Uită un fir din părul tău, printre crengile mele, Și voi țese din el o poveste pentru fiecare călător care-și va fi găsit liniștea în acest loc. Va fi povestea pașilor tăi, Lăsați aici când te-ai odihnit și ai gustat întâia oară din liniștea mea. Și cum de atunci, în umbra mea, Port mereu roua lor. Ca să știe de ce această umbră e așa de dulce.
Cântecul reunirii Spală-mă, Du-mă la vale, Arată-mi Oceanul. Cântă-mi în drumul nostru despre vârful munților din care vii, Cântă-mi despre văile adânci spre care te-ndrepți. Umezește-mi buzele uscate Să pot să cânt cu tine cântecul reunirii. Primește-mă printre pietrele tale și îmbrățișează-mă. Împreună să ne scurgem picătură cu picătură Spre măruntaiele întunecate ale Pământului, Ca să cunosc și eu, Lumea de sub Lume. Lasă-mă să mă minunez, nu te grăbi. Lasă-mă să mă minunez de cerul înstelat Pe care roua bucuriei tale îl desenează pe bolta Lumii de sub Lume.
Categorii:Concurs de Poezie