Daria Mateș vine din Com. Horea, Jud. Alba. Ea este îndrumată de Prof. Andra Claudia Popa. Poți citi lucrarea și aici:

DARUL PIERDUT

            Pe vremuri păunul nu era așa ca acum. Pe atunci el avea pene negre,cioc lung, gri ca norii de ploaie și picioare lungi, portocalii, însă avea un dar primit de la Dumnezeu care îl făcea special. Ați auzit cum cântă păsările în pădure? Păunul le întrecea pe toate la cântat. Nu se poate descrie în cuvinte glasul său.                                                                                                                                                                                                                          
             Pe atunci toate păsările se adunau în pădure, nesilite de nimeni și cântau. Doar păunul nu se ducea. Îi era rușine să se arate în fața păsărilor cu înfățișarea sa, așa că s-a dus la Dumnezeu să-i ceară ajutorul:                                                     
            – Doamne, te rog, fă-mă și pe mine frumos!

            – Trebuie să te accepți așa cum ești, păunule! Eu ți-am dat un dar și ar trebui să te mândrești cu el. Haide, du-te în pădure și cântă-le păsărilor și ai să vezi că, dacă asculți de mine și de vorba mea, vei ajunge departe!

– Dar nu pot! s-a răstit păunul. Mi-e rușine de felul în care arăt! Aș da orice ca să fiu frumos!

           – Prea bine atunci! Pleacă și culcă-te, iar mâine dimineață vei avea o altă înfățișare! Însă asta te va costa scump.

În noaptea aceea păunul abia reuși să adoarmă. Se întreba cum va arăta când se va trezi. Privea stelele din cuibul său dintr-un copac înalt de pe marginea unui munte abrupt. Se gândea cu entuziasm la ziua ce urma să vină. Până la urmă, cu greu, totuși a adormit….

Dimineața el a fost trezit de ciripitul unor păsărele. A zburat din copac și a mers direct la un lac din apropiere. Când s-a uitat în oglinda cristalină a lacului, a descoperit că avea o coadă colorată și sclipitoare, ca un evantai, un cioc mic, un gât azuriu, niște pene foarte mici deasupra capului și picioare delicate.

Mândru și-a luat zborul spre pădure știind că acolo se adunau animalele pentru a asculta ciripitul dulce al păsărilor. Nimeni nu a crezut că el era păunul. Până la urmă păunul i-a convins. Păsările au vrut să-l audă cântând, iar păunul nu a refuzat. Bietele păsări! Ce le-a fost dat să audă! Păunul scotea pe cioc un sunet inimaginabil. Era ca un claxon de tir, dar puțin mai diferit. Păsările și-au luat zborul și animalele prezente s-au amuzat copios. El se făcuse de râs, dar nici nu-i păsa! Nu mai putea să cânte ca păsările niciodată.

De atunci el mai cântă doar dimineața, când nimeni nu e treaz ca să îl audă sau atunci când îi cântă lui Dumnezeu și îl roagă să îi dea vocea înapoi. Se va putea ruga cât va vrea, căci schimbul a fost făcut și darul său a fost pierdut…

Toți ar trebui să ne acceptăm așa cum suntem, astfel putem păți ca păunul nostru!