Aida Timar vine din Timișoara.

VARĂ-REGINĂ ***** Vară-Regină, te gătește!... Voalul de mare trup îți netezește, Peștii te apropie într-o sirenă, Oamenii te preferă cu trenă, Să ții tot alaiul de păsărele, S-aduni buburuze peste perdele, Să stea înflorite palatele tale Și noi, ca albine printre petale! Vasali înregiți de caldă adiere Cădem înrobiți în amorțire. Deșteptățiți, zumzăim răcoarea înserării, Spre miezuri de noapte ajungem visării. Popasul ni-l fură spre vărsarea zorii; Lumină aprinzi! Ne dai deșteptării Să îți mai zburdăm voalul verii, De Înaltă Regină, până-n stropul serii Când luna așterne broderia tăcerii Și umerii ating boleroul dormirii, Pământul își cere asudat răcorirea, Iar tu, blând îmbrățișezi liniștirea.
TOAMNĂ, TIMP DE NOSTALGIE ***** Înaltul scăldat în safir altădată Se acoperă-n dalbe petale deodată Și plânge adesea udându-te toată; Pământul te simte îngreunată. În suflet desface s-absoarbă torentul, Iar munții-i țintește să-ți strângă oftatul Din vânturi răcite de ploi rătăcite Prin pumnii de dealuri, ori văi degețite; Le trece pe corp, se îmbăiază, se usucă, Prisos limpezește în marea bulbucă. Iubind anotimpuri te vrea în izbândă Să răsari primăvara o fată mai blândă. O roză își trece amintirea în vază, Cu ea se petrece întreaga faleză De cumătrițe boțite de brumă Sau vânturi prin noi lăsând câte o urmă, De colb printre gânduri aprinse-n văpaie, Ori mai răcite de ploaia trântită-n șiroaie. Rămân peste dealuri doar vise apuse De acele iubiri ce iar vor fi spuse. Pământul te aduce la pieptul său dornic Să intre-n țărână sămânța mai spornic. Nostalgică lași culcat orice pai, Din cerdac te admirăm cum te predai: Dintr-o zglobie primăvară, Într-o bogată madamă de vară, Rochia-ți scade-n rugină pătată, Apoi te înalță! Imaculată.
IARNĂ – BLAJINĂ ***** E timpul în care lumina cerească Angelic miraj va să unduiască; Sania timpului în noi cârma ține Pe voal lunecând, să ia din suspine. Perindă neantul prin nea viscolită Să crească altare unde-i pribegită. Smerită e inima în evadare Să se predea în iubire mai mare; Iarnă Blajină, Ce Viscolul aprig îl joci pe o mână Trecându-l prin uliți în dans de cadână Și Gerul năprasnic îl torni peste glie Să prevestească avuție, Cu îndurare lași voalul să-ți cadă Să ne sprijinim de o rază mai caldă. Pe tatăl Pământ mai degrabă-l dezmiardă Din glas cristalin de copii, iar pe stradă. Vuiesc zurgălăii colindul să-l crească În sărbătoarea ce va să domnească; Lampioane pe brazi se revarsă, Cerești străluciri aducem în casă. Te împodobim, a lumii mireasă, Ce-n țurțuri te arăți maiestuoasă Și-n florile gheții ne acoperi privirea oglindind nemărginirea. Întinsă, Pământului te dăruiești toată, Iar calda unire te lasă topită... Rochia albă va fi sărutată Și ghiața se sparge. Primăvara se arată!
Categorii:Concurs de Poezie