To read the creation of Denis Valeria Bobolea, request a translation by clicking the “Translate” button.

Denis Valeria Bobolea participă la Secțiunea „Poezie” a Concursului Internațional de Creație Literară, Ediția a IV-a, din Constanța, România și are 53 ani. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.

   	DEZNĂDEJDE
								
-	   Ce faci tu aici, Ilie ?

-	  Te caut Doamne, dar... m-ascund,
în labirintul peșterii m-afund.
Te caut Doamne, dar... mă tem.
Mă simt legat de acest blestem
de care iată-i blestemat pământu’ acesta de păcat.

Și fața să Ți-o văd aș vrea.
Dar ... vântul suflă-n viața mea.
E vântul deznădejdii grele
pecetluind buzele mele.
Să strig aș vrea, dar nu mai pot, căci a-nghețat pământul tot.

Urcasem munți !... suisem dealuri !...
și Te-am pierdut pe-un povârniș.
În vântul ce despică munții,
nu ești ! Și vântul m-a-mpietrit.
Veni apoi și un cutremur: se zgâlțâia pământul tot.

Dar n-ai fost Doamne în cutremur.
Și mai apoi veni un foc ...
Credeam ... credeam că-s singur și m-ascunsei.

De fața Ta să fug însă, nu pot:
Când la sfârșit un susur tandru mă-nvălui ca o maramă,

dădui de-o parte orice teamă
și-acoperit cu o manta,
ieșii și-am stat în fața Ta.
Iar glasul mi-a șoptit duios:
“Ce faci aici ? Urmează-Mă ! Nu te-ndoi ! Fii credincios !” 


SPERANȚĂ
 
Mă întreb: “Oare cine sunt eu ?”
Un fir de praf, un puf de păpădie
Pierdut în vastul Univers,
Rătăcitor prin galaxie?

În colbul lumii: sclipire !
Un ... licurici, o ... pâlpâire:
E testamentul iubirii-ncrustat
Cu slove de aur, curate.

Între negre coperți văd o carte,
Un opaiț, o candelă plină
De multă iubire
și atâta lumină !!!

Nu, nu-i orișice carte
E Adevărul așternut în cuvinte.
Credința ca un fulger, ca o săgeată
străpunge neantul minții pentru prima dată.

La început era doar o idee, un gând
Gândul se întrupă în CUVÂNT,
Iar CUVÂNTUL odată rostit
A zămislit: LUMINA !

Precum un fulger, ca o săgeată
Prima rază străpunge neantul.
Acolo unde nimic nu era
Începe A FI, la porunca Sa !

În Scriptură am descoperit
Că nu sunt fir de nisip rătăcit.
Am un scop, am un țel,
Am un Creator, un Tată în cer
Am descoperit prima dată: IUBIREA!...

Așternut pe hârtie, Cuvânt:
Te port cu mine în suflet,
te port cu mine în gând,
Luminează-mi cărarea spre stele
și candelă fii picioarelor mele.


ÎNVIERE
		
Pe drumul spre Emaus mergeam și eu și tu
Și  nu puteam a crede ce auzisem. Nu ...!?
C-ar fi-nviat din moarte Iisus a treia zi ?
Dar cum e cu putință ? Nu pot a crede, nu !

Era proroc, știm bine și multe ne-nvăța
Da’… c-a-nviat ... e prea mult ! – Să fie chiar așa ?!
Dar gol este mormântul și piatra-i răsturnată !
E oare cu putință ? E veste-adevărată ?

Privirea-ncețoșată-i  de plâns, de lacrimi mute.
“- Străine de pe cale, rămâi cu noi, dacă a-nopta n-ai unde.”

Pe drumul spre Emaus, la frângerea de pâine,
La-ngemănarea zilei cu-a nopții rugăciune,
“Străinul” ne deschise Scriptura și citi.
A profeției carte vedeam cum se-mplini.

O flacără prea-blândă negura risipea.
Lumina ei profundă vălu-ncet ridica.
Ni s-au deschis ochii și L-am recunoscut:
Era chiar Hrist, chiar Domnul și atunci noi AM CREZUT !

Iar a durerii cale se schimbă-n bucurie,
Cu inima arzândă pornim din nou la drum.
O pace fără seamăn, priviri scânteietoare,
O mare-nsuflețire ne mână înapoi.

Se duse oboseala și plânsul și tristețea,
Nici noaptea nu e noapte, nici drumul nu-i prea greu.
Găsit-am pe cei unșpe’ zicând: “A înviat Domnul !” și “Simon L-a văzut !”
“- Și noi - înspre Emaus - și noi L-am cunoscut !” 

Pe când vorbeam noi astfel, Hristos S-a arătat
Și orice îndoială pe loc a spulberat,
A stat cu noi la masă, vorbit-am din Scripturi
Și ne-a trimis ca martori acestei mari MINUNI.

Vezi tu,
Când te-ntâlnești cu Domnul, nu poți să taci, ci spui:
Cum tihna Sa se-așterne și intri-n PACEA Lui !...