To read the creation of Georgeta Rada, request a translation by clicking the “Translate” button.

Georgeta Rada participă la Secțiunea „Poezie” a Concursului Internațional de Creație Literară, Ediția a IV-a, din Slatina, România. Georgeta are 70 ani. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.

TRECEAM PE LÂNGĂ NUNTA DE ARGINT


A început să-ți semene iubirea, 
nu știu de este ea sau de ești tu,
cred c-am ratat aseară întâlnirea, 
părea să fie doar un randevu,

Dar tu mi-ai așezat pe noptieră 
poemele lunatice cu noi,
dansând un menuet din altă eră,
când reveransul se-mpărțea la doi.

Le-am urmărit uimită, reverența 
și am întins, sfios, un evantai
unei duduci care-a pierdut cadența
și a roșit când, tandru o priveai.

Au mai dansat apoi, perechi, tangoul,
zarazele cu craii lor de pică, 
dar ai aprins țigara și... platoul 
s-a luminat, de parcă le-a fost frică.

Turnaseră o scenă de film mut;
Regizorul ceruse un absint,
Voia să se reia. ,,De la-nceput!"
Și-a decupat doar nunta de argint.

Când s-au trezit frumoșii mei lunatici,
Erau într-un album pe-o etajeră,
Zâmbindu-și grațioși și enigmatici...
Un reverans în altă manieră.

Târziu, ai stins o ultimă țigară,
Sorbindu-ți picătura de absint
Și-ai pus pe fruntea nopții o tiară
Din recuzita nunții de argint.

Eu semănam cu ultima țigară 
care ardea tăcut în scrumieră, 
uitată lângă o cafea amară 
c-un semn de carte pe o noptieră.


TESTAMENT


Eu m-am născut în satul meu în care
bătrânii încă mai purtau ițari
și case albe mai aveau pridvoare,
bisericile, mâini de iconari.

Eu am trăit când murmura fântâna, 
când, încă toți beau apă din ulcior, 
când mama era maica, nu bătrâna 
și când bătrânii mai țineau sobor.

Și o să trec cum au trecut părinții 
cu tot soborul satului la sfinți,
cu rugăciunea pentru paza minții,
la judecata fără de arginți.

Poate-o să cad sub crucea de păcate
și-o să m-aștern ca într-un cuib de cuci 
sub crucile, de satul lor uitate,
cum sunt la noi în sat atâtea cruci.

S-a așternut în noi ca o Golgotă,
sat peste sat și timpul peste timp,
mi s-a înscris în foaia mea de dotă
și crucea ca un ultim anotimp.

Și vreau să mă aștern în sat la mine,
iar nu pe zări, o căzătoare stea,
când Învierea cea de obște vine,
să mă ridice din țărâna mea !



NESCRISELE POEME


De-o vreme nu-mi mai scrii, poate de-o viață,
Dar cum și viața este tot o vreme,
În umbra ei de palidă paiață,
Îți răsfoiesc nescrisele poeme.

Tăcerea ta din florile de gheață
Mi-a scris pe geam o ultimă scrisoare,
În care-un alb poem cu duh de ceață
A-ncremenit în ultima candoare

A irișilor așteptând lumine
Din curcubeul care ne legase,
Negustorind mătăsuri levantine
Pentru morgana fată de mătase

A umbrei noastre dintr-o caravană
Fără popas de sete, spre Levant,
Lunecătoare blând într-o pavană,
Risipitori de ultimul talant.

Paiața mi-a lăsat fotografia
Și râsu-plânsu-n florile de gheață
Ca un poem scris în caligrafia 
Paiațelor cu lacrima pe față.