To read the creation of Corina Sîrbu, request a translation by clicking the “Translate” button.

Corina Sîrbu participă la Secțiunea „Proză scurtă” a Concursului Internațional de Creație Literară, Ediția a IV-a, din Lugoj, România. Corina are 51 ani. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.

                                                                                                                       MÂINE...

                Sunt doar ei doi, ținându-se de mână. El pășește rar parcă numărând fiecare pas și privește cu drag spre ea. Ea își potrivește mâna mică și firavă în palma lui mare și grăbește pașii toc! toc! pentru a ține ritmul.
                El e un bărbat frumos, înalt, cu un trup bine definit. Părul șaten deschis este pieptănat spre spate, iar ochelarii cu ramă fumurie îi încadrează fața blândă. Zâmbește. E o primăvară târzie și e cald, așa că nu are decât un pulover gri pe gât și o pereche de pantaloni de stofă largi la manșete, fiindcă așa e moda. Nu are mai mult de treizeci de ani. Salută cu o scurtă înclinare a capului o doamnă care, grăbită, le zîmbește amabil amândurora.
                Ea e mică și cochetă. Rochița de stofă albastră și ciorapii asortați i se potrivesc de minune cu ochii albaștri ca marea mărginiți de gene lungi. Turuie întruna, mișcându-și ușor buzele de parcă ar săruta aerul primăvăratic. Părul bine pieptănat, de culoarea cafelei cu lapte, este prins în două codițe, care se mișcă obraznic la fiecare pas, în față și în spate. 
                Trebuie să traverseze strada. Se opresc cuminți amândoi și așteaptă ca semaforul să le dea cale liberă. Verde. El coboară de pe trotuar iar ea îl urmează. Au ajuns în zona cu magazine. Pe chipul ei apare un surâs. El o privește înduioșat. În curând vor ajunge la magazinul ei preferat. O ia ușor înaintea lui, grăbind pasul. Pare că aleargă. Nu își poate opri entuziasmul. Se oprește brusc în fața unei vitrine. E plină ochi de jucării care mai de care mai frumoase și mai colorate. Ochii ei caută cu înfrigurare parcă ceva anume. E tot în vitrină, dar locul i-a fost schimbat cu o păpușă mare, blondă cu obraji roșii și o rochiță verde cu floricele albe.
               El o ajunge din urmă și deschide ușa magazinului. Ei nu-i vine să creadă. Nu a fost niciodată înăuntru. Pășește cu sfială. El o împinge ușor de la spate spunându-i calm că aceasta este ziua așteptată.
               Pe moment, ea nu înțelege nimic. Apoi, o doamnă amabilă scoate din vitrină căruciorul albastru pe care ea l-a privit aproape zilnic pe parcursul unei luni întregi și îl așază în fața ei. Cu mâna ei fină ea mângâie obiectul atât de dorit.
              El îi spune că acum este al ei. I l-a cumpărat în sfârșit.
              Ea îl privește lung și cu cea mai naivă voce din lume, sărind într-un picior, îl întreabă:
              -	Azi este mâine, tăticule?!
              El o privește amuzat. 
              Ea are doi ani și jumătate.