Concursuri Online

Dina Ioana Stanciu, Povești, Grupa I

To read the creation of Dina Ioana Stanciu, request a translation by clicking the “Translate” button.

Dina Ioana Stanciu participă la Secțiunea „Povești pentru copii” a Concursului Internațional de Creație Literară, Ediția a IV-a, din București, România. Dina Ioana are 12 ani și este îndrumată de Prof. Diana Szin, la Școala Gimnazială „Maria Rosetti”. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.

                                                                                                    Fan-Tas-Tic
                                                                                        - o poveste și un pic-



     Pe o planetă îndepărtată și necunoscută nouă, situată undeva între Lună si Carul Mic, trăiau cândva trei pitici. Haioși, voioși, n-aveau altă treabă decât să se distreze cât era ziua de mare. Ceea ce făceau din plin, vă asigur.
     Pe planeta lor nu erau alți piticuți în afară de ei. Nu mă întrebați cum și de ce, că n-aș putea să vă spun. Erau gâze nenumărate, iarbă mătăsoasă, copaci înalți și… multe flori. Aveau râuri reci și mări înspumate, pline de pești colorați, munți cu capul în nori și dealuri ondulate precum cocoașele unei cămile. Ce mai încolo și încoace, planeta lor era un loc minunat! 
       Ei, dar nici piticii nu erau mai prejos!Isteți nevoie-mare, guralivi fără pereche și îmbrăcați colorat ca și cum s-ar fi pregătit pentru un bal mascat! 
     Cel mai mare se numea Fan. Fan era fan distracție, fan veselie și fan amuzament! Toată ziua râdea cu gura până la urechi de cele mai mici pretexte: că ia uite ce haioase sunt gărgărițele, cu punctele lor negre pe pelerina lucioasă a aripilor, parcă sunt dalmațieni care au mâncat prea multe roșii; că munții sunt de-a dreptul caraghioși, cu tichiile lor țuguiate până la cer; găsea orăcăitul broaștelor atât de amuzant, că le făcuse și un cântecel fără nicio noimă pe care li-l cânta printre hohote de râs:
      ‘Corul Oac, corul Oac,
        Parcă-s rațe fără mac!” 
(Dacă și voi râdeți acum când citiți aceste versuri, înseamnă că ați înțeles exact ce voia să spună!)
     Fan era expert în arta de a picta cu capul în jos, se pricepea de minune să alerge iute ca un melc și era neîntrecut la patinaj pe iarbă. Era fondatorul științei de a visa cu ochii larg închiși și inventase disciplina numită “râzologie”. Mereu pus pe șotii, cu un zâmbet pișicher în colțul gurii, în preajma lui nu puteai să fii trist. De multe ori vorbea în rime neașteptate și cum întâlnea pe cineva nou își scotea tichia, o rotea ca pe un lasou deasupra capului și se prezenta țopăind:
     “ Eu sunt Fan cel năzdrăvan,
        Sunt micuț și dolofan,
        Sub tichie tot dansez,
        Cânt, chiui și mă distrez!”
          Cel mijlociu se numea Tas. Spre deosebire de hazliul său frate, el era gânditior și serios mai tot timpul. Pasionat de știință, făcea tot timpul calcule, socotea și desena fel și fel de mașinării. Umbla mereu cu un creion după ureche și cu caiet mare sub braț. În spate căra un rucsac cât toate zilele, înțesat cu șuruburi, piulițe, motorașe, sârme și alte asemenea lucruri. Până și în tichie mai câra câte ceva! Avea proiecte care mai de care mai fantasmagorice: cărți care să se citească singure (încă nu a reușit, dragi elevi), haine care să nu se murdărească deloc, oricât de mult te-ai tăvăli în noroi (nici asta nu e gata, dragi părinți) sau un ceas care să arate tot timpul ora de joacă (mai are puțintel de lucrat și aici, aveți nițică răbdare)…Să nu credeți cumva că Tas era un savant neserios, dintre aceia care încep o sută de lucruri și nu duc niciunul la bun sfârșit, nu, nici gând…Reușise să creeze ceva nemaigândit și nemaivăzut în tot Universul: o mașinărie care te ducea înapoi în timp pentru a retrăi momentele cele mai frumoase din viața ta! Doar momentele cele mai frumoase. Cum ar fi, de exemplu, ziua în care fusese la un picnic grozav, dar fără înțepătura pe care o primise drept bonus din partea unei albine supărate că se așezase fix pe floarea din care își culegea ea polenul. Sau momentul când mâncase un tort de ciocolată întreg, minus durerile de burtă care duraseră câteva ore… Sau după-amiaza în care sărise vesel prin băltoace dar nu și durerile de gât care îl gâdilaseră după aceea…Era suficient să te așezi pe scaunul special, să spui un cuvânt sau să te gândești la o persoană anume și…aparatul numit Fericente recrea cele mai fericite momente trăite. Ei, dar câte n-ar fi de povestit despre ideile lui Tas…în fiecare zi născocea câte ceva!
        … Însă lucruri deosebite făcea și Tic, spiridușul mezin. Un pitic nici prea mare, nici prea mic, nici prea poznaș, nici prea încruntat, cu o tichie nici albastră nici verde, dar cu idei foarte gustoase. Da, ați auzit bine! Tic inventase Bunovremea! Jumătate aparat, jumătate magie, nici prea-prea, nici foarte-foarte, ci exact atât cum și cât trebuie…Mai multe nu pot să vă spun, că nu prea mă pricep la astfel de lucruri magico-științifico-piticești…Dar pot să vă spun ce făcea! Ei bine, Tic făcea ca natura și vremea să fie absolut delicioase! Fiecare anotimp avea farmecul lui. Să vedeți. Primăvara, mugurii și florile copacilor erau din bezele roz-bombon, iar ceața era un abur de lapte vanilat. Ploua cu stropi aromați de limonadă și cu caramele moi în loc de grindină. Vara era cu râuri de suc dulce-acrișor în care pluteau bucăți de fructe răcoritoare. Interiorul peșterilor era din înghețată, firește.Vântul de toamnă aducea fursecuri cu ciocolată, plăcinte și brioșe cu mere și scorțișoară. Iarna era o feerie: ningea cu fulgi de frișcă aromată. Până și renii lui Moș Crăciun, care văzuseră multe la viața lor, se opreau un pic mai mult decât ar fi trebuit pe aceste meleaguri, la ronțăit morcovi glazurați…
     Așa își duceau piticii viața, mereu împreună, râzând de năzbâtiile lui Fan, încercând ideile trăznite ale lui Tas și savurând bunătățile meșterite de Tic. Mai o bezea, mai un ha-ha-ha, mai un șiretlic, mai un hi-hi-hi, mai o creme brulee, mai un he-he-he, mai o nostimadă, mai o limonadă, în fine, ați prins ideea…Toate bune, frumoase și hazoase până când…piticii și-au dat seama că planeta lor nu avea un nume.
     -Propun ca planeta noastră să se numească Fan, a spus Fan cel năzdrăvan. Ce e mai important pe lume decât distracția?
     -Cuuuum? a sărit Tas ca ars. La ce servesc glumele, dacă nu ți le poți aminti mai târziu?
     -Eu nu sunt de acooord, s-a smiorcăit Tic. O viață dulce înseamnă mâncare. Fără magia mea științifică, viața pe planeta noastră ar fi banală ca o cremă de… pantofi!
     S-au certat așa ore întregi. Orele au devenit zile, zilele săptămâni și săptămânile luni.În cele din urmă, piticii au hotărât să împartă planeta în trei părți egale și fiecare a denumit bucata de pământ care îi revenise după numele său. Dar…deși Fan avea distracție, îi lipseau ploile de floricele de porumb cu caramel ale lui Tic. Deși Tic avea ploi și ninsori aromate, îi lipseau activitățile distractive ale le lui Fan. Tas nu avea de ce să se bucure, deoarece toate amintirile lui erau cu Fan și Tic.
      N-a trecut multă vreme că spiridușii noștri și-au dat seama că singurătatea n-are nici un haz. Și că e mai bine să ai prieteni, decât să ai un lucru numai al tău. Așa că s-au împăcat și au numit planeta FANTASTIC, ca simbol al prieteniei lor.