To read the creation of Crina-Raluca Tărtăreanu, request a translation by clicking the “Translate” button.

Crina-Raluca Tărtăreanu participă la Secțiunea „Poezie” a Concursului Internațional de Creație Literară, Ediția a IV-a, din Băicoi, România. Crina-Raluca are 19 ani. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.

NU MĂ ÎNTRERUPE AZI VORBESC PENTRU O NAȚIE ÎNTREAGĂ

pentru copilul din mine care își pregătește
un ou prăjit
în fiecare dimineață
pentru copilul din mine care așteaptă să i se despletească părul
PENTRU TOȚI COPIII CU DAUNĂ EMOȚIONALĂ
care se iau de mână și fac zidul chinezesc să pară mic
pentru mine cu suflet impas și goluri în stomac
dacă nu iubesc azi când
dacă nu iubesc azi nu am să iubesc nici mâine
dacă nu iubesc azi ce am să mă fac 
am să fiu o tanti Crina cu pungi sub ochi
cu mâini obosite tremurânde cu sobă la cap
DACĂ NU IUBESC AZI NU AM SĂ IUBESC NICI MÂINE
și știu că ar putea fi o minciună
mâine îmi construiesc masă rotundă sa nu aibă colțuri
să știu că voi avea cu cine mânca
să știu că cercul meu polar e vicios dar mă tolerează
trebuie să mă iubească de fapt
ca să pot iubi și eu mai departe

am sa mă duc să-i spun cum ar trebui sa arate viața în mâinile noastre
când eram mică voiam să fiu
chirurg
ar fi trebuit să rămân unul
să știu cum se așează o inimă în piept

micul erou de sub plapumă când lumea se stinge
și mă îmbrac
să simt pe piele orice altceva dar nu
singurătatea
care se lipește cu super glue
și niciun burete de sârmă
niciun pahar vărsat
nici măcar vara
nici măcar claviculele strivite de optimism
nu pot curăța
ce se lasă în urma singurătății 
pe piele

unu doi trei sari
un vagon de marfă în mers care face înconjurul lumii
unu doi trei SARI
coarda asta ne ține pe toți
coarda asta care nu face zgomot doar ne ține pe marginea
compartimentului
aproape te face să verși

orice umbră încărcată dramaturgic
am desenat fiecare
umbră
când eram mică
și acum dansează vulnerabil pe sfori
ca niște contorsioniști pricepuți
ca niște acrobați fără familie
dedicați bătăilor din palme

dacă nu iubesc azi
trebuie să o fac mâine
doar că azi este atât de lung
că a dat peste cap orice cronotop
azi este atât de lung că nu se doarme
și se așteaptă mâine

aștept
mâine


mă uit la tine ca la o persoană pe care o cunosc pentru prima dată

femeie, ridică-te odată
ce faci aici
pustiită
cu sufletul larg deschis
toate casele cu ochi se uită-n tine
toată lumea asta mare se revarsă între coastele tale
cum îți permiti
nu mai fi nemernică

ai catadicsit să te trezești astăzi
zece mii de puncte explozie-n creștet
ai crescut frumos
ai învățat să porți fuste
dar numai pe cele care îți acoperă
picioarele
să nu mai lași la vedere piele
să nu mai lași la vedere nimic
din ce pe tine te face om

te prelingi de tot ce ai însemnat
tot ce vrei acum este
să stai pe malul apei în Praga și să izbești cu pumnii
zidul lui John Lennon
să urlii HERE COMES THE SUN
și să se audă până-n vestul europei unde ești rece
și până înapoi în balcani
unde ținem strâns de covoare să le fluturăm
peste mama ei de soartă

sunt cu tine în asta
nu am uitat copilul din tine
s-a ținut strâns închegat în suflet
s-a închegat atat de tare
că nu știi cui aparții

toracele meu se despică
peste toți oamenii care au trecut
și mi-au cunoscut copilul
eu mă despic întru totul
mă ridic în palme
răbdare

vreau să nu te cunosc decât o dată
și să rămâi


reziduu

căldura lipită de ovarele mele mă face să le dau la schimb
pe o bucată de ceva mai bun
pe ceva ce nu m-ar pune la îndoială
când îmi târăsc picioarele noaptea
spre casă

PE VREMEA NOASTRĂ NU EXISTAU NENOROCIRILE DE ASTĂZI
puştii care au fost călcați în picioare în '89
membrele Ancăi găsite într-un parc bucureştean
florile în țevile puştilor
cozile infernale pentru litrul de ulei

puştii călcați în '89 au fost pentru tot ce a urmat
după '90
hotel cişmigiu şi Neli nu mai este
mama mea şi tatăl meu la balul dintre 
liceul economic preponderent de fete 
şi liceul militar preponderent de băieți
17 ani
tatăl meu îmbrăcat în blugi albaştri
mama mea îşi cumpără televizor color

iubirea de sine stă agățată de ramura nucului
din curtea mea
nu îmi pot imagina un gol în locul casei mele
un teren verde şi secetos
bunicii mei cumpărând şi punând cărămizi
pentru mama
pentru ce va urma
pentru mine
pentru ce va urma
pentru potențialii mei copii inexistenți
pentru ce va urma

nu vreau să fiu îngropată
până atunci picioarele mele
vor fi bătut la pas deja mult din pământul
propriu-zis
până atunci am să mă plâng de cât de somn îmi e
de cât de rece este afară
de încălzirea globală
de ovarele polichistice
de cât de mult vreau să iubesc
până atunci am să decojesc cartofi
şi am să ştiu să îmi pun coşul de gunoi
la picioare
am să învăț să-mi gătesc mâncare fandosită
am să mă mâzgălesc permanent

nişte revoluționari rebeli fără scrupule
cu gura pungă de înjurături
asta am fost şi aşa vom termina
doamne ajută de mai mulți ca noi
-ovarele mele nu vor face din mine
capul plecat înfăşurat în batic

iubirea de sine stă în vagonul de marfă
al unui tren ce nu opreşte
eu stau chircită în podeaua iubirii mele de sine
şi este cald