To read the creation of Ingrid Finta, request a translation by clicking the “Translate” button.

Ingrid Finta participă la Secțiunea „Poezie” a Concursului Internațional de Creație Literară, Ediția a IV-a, din Covasna, România. Ingrid are 18 ani și este îndrumată de Prof. Daniela Șerban, la Liceul Kőrösi Csoma Sándor. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.

                                                                     Emoții 
 
Iubirea e un amar...ce nu poți să-l îneci,
Dar oare ce să faci?
Să stau? Să pleci?!
Iubirea ce ți-o port e de neînduplecat 
În sufletul meu, cel prea greu încercat.
 
Lupte grele, între inima și rațiune
Câștigate de tine, cel plin de afecțiune.
Tu mă liniștești dar și neliniștești 
Prin cuvintele tale ce cu dragoste le rostești.
 
Între noi, sunt multe adevăruri nespuse 
Dar nu și minciunile, ce le credeam ascunse.
Te alung... mă alung... dar în sufletul tău e finish-ul drumului meu cel lung.
 
Cuvinte brăzdate cu lacrimi amare,
Sentimente ce ti le-am dezvăluit că atare.
Tu prin fapte mi-ai arătat iubirea,
Ce ti-o împărtășesc și între care nu se vede deosebirea.


                                                            Nebuni amândoi                                           

Privind pe geamul neumbrit,
Unde mii de picături de ploaie
Își găsesc alaiul spre suflete nemuritoare.
 
Și e atât de întuneric,
Căci nici ochii tăi ca două perle,
Nu își găsesc drum spre ale mele vise neprielnice...
 
Te simt în orice aș face,
Ești precum o povară
Dar de care nu aș vrea să scap, nici întrebată a mia oară.
 
Purtând o mască,
Te expun la furtuni si ploi
Ce nu se vor încheia, decât prea târziu, la a ultimei inimi bătăi...

Realizezi că drumul spre mine e de prisos,
Dar ca un nebun ce ești...
Tu alegi să o iei pe jos.


                                                      Ochii care nu se văd 

Cumplit e să dai de ochii,
De la care nu-ți vei putea lua privirea 
În a căror splendoare te-au închis 
Și ajungi prizonier pentru totdeauna. 
 
De un albastru frivol,
Ce duc cu gândul la moarte
Căci de nu îl ai, ce poate fi mai cumplit, oare?
Ori te îneci în marea de a lor culoare, ori îți iei adio... 
 
Fără el nu poți trăi,
Căci el a devenit aerul fără de care nu poți respira
Pentru că te sufocă cu a lui răceală
Și te trimite în rai cu a sa prezență. 
 
Numai cuvinte pe nedrept să i se cuvină-
Ca mai apoi să regreți și să o iei de la capăt,
Îndrăgostindu-te de el cu fiecare celula
Și fără de el să nu mai poți...
 
Să îți fie și să îi fi atât de aproape, dar totuși atât de departe
Despărțiți de a sa iubire, umană și pereche
Pe care nu ar lăsa-o pentru tine-
Căci tot ce ține de el...îi aparține ei.