Maestrul Adrian Suciu – pianist, organist, dirijor, profesor și producător al celor două opere baroce pe care le punem în scenă în cadrul Studioului de Operă al Festivalului de Arte / Festival 4 Arts ”Dan Iordăchescu” – Masterclasses 2023, ne-a acordat un interviu despre acest proiect unic și temerar, la Câmpina.

Anca Poștea: Domnule profesor Adrian Suciu, după colaborarea din vara trecută ca acompaniator al cursului d-nei Prof. Claudia Codreanu reveniți anul acesta cu o inițiativă „proprie“ de a pune în scenă două opere. Cunoscând posibilitățile foarte restrânse ale „Festivalului 4 Arts“ spuneți-ne totuși cum de veniți cu o asemenea idee aproape „utopică“. Știți că nu avem sponsori.

Adrian Suciu: Da (râde)… aveți într-un fel perfectă dreptate că este o idee „utopică”. Vă spun foarte sincer că și eu sunt „deznădăjduit“ în unele momente când lucrez la acest proiect (știți foarte bine din discuțiile noastre pe WhatsApp și la telefon…). Doresc însă să punctez câteva aspecte care sunt „câștigul“ cel mai mare, cu tot „fiasco-ul“ financiar (pe care chiar m-am angajat să-l „suport“ în proporție de 85%!): În primul rând, cel mai mare „câștig“ este „echipa“ care s-a format pentru acest proiect, pe lângă tinerii talentați care s-au înscris, avem o orchestră minunată – tânărul ansamblu „Barocharest“, dl. Prof. Mihai Bisericanu ca regizor și d-na Conf. Univ. Dr. Claudia Codreanu ca profesor de canto/vocal coach. O mare bucurie și, putem spune, o „premieră“ pentru România (nu doar pentru Câmpina … Câmpinenii încă nici nu realizează ce artist va „debuta“ în orașul lor, cu intrare liberă), este prietenul meu tenorul Thomas Paul, care în sezonul trecut a fost solistul Operei Regale Copenhaga și care are o carieră foarte frumoasă (Aix-en-Provence, Innsbruck, Bochum, Dortmund, Erfurth, München, Essen, Kiew, Volksoper Viena etc.).

Anca Poștea: Cum ai reușit (hai să fim și in interviu la „per tu“, că doar de săptămâni lucrăm, ne scriem/vorbim/dezbatem/ne certăm, hahaha…) să „aduni“ această echipă, FĂRĂ SPONSORI… Nu ți-e frică să „ridici ștacheta“ atât de sus, tocmai la Câmpina!?!? 

Adrian Suciu: Da (râde) … pare o nebunie, dar permite-mi să „mă explic“: sunt conștient și iau în calcul toate dificultățile de care ne vom lovi. ÎNSĂ … am mare încredere în calitatea finală a acestui act artistic, aici NU vorbesc de perfecțiune, nici nu mă interesează să iasă ceva „perfect“ (râde). Poate altă dată, când vom avea un buget de 5X mai mare, sau, cum spunea bunicu‘ (Dumezeu să-l odihnească!) „când vine împăratu‘ cu straița cu bani“. „Calitatea“ la care mă refer este produsul  factorilor pe care am început să-i enumăr mai sus: echipa minunată care s-a format, repertoriul interesant pe care l-am ales, experiența maeștrilor implicați, care împreună cu tinerele talente vor crea un „rezultat final“ de care pot de pe acum să vă spun că va fi minunat și, lucrul cel mai important: ÎȘI VA ATINGE SCOPUL pentru care l-am conceput, FIECARE PROTAGONIST va pleca acasă cu un câstig artistic (după puterile și talentul lui).

Anca Postea: Ai deschis subiectul repertoriului. Te rog, explică puțin alegerea ta a celor două opere preclasice de Händel si Pergolesi

Adrian Suciu: Voi începe cu argumentul pragmatic-financiar (dacă v-am povestit gluma bunicului cu „Împăratul cu straița cu bani“) motivul principal este de ordin financiar: ambele lucrări se pot realiza cu o orchestră foarte mică. Al doilea motiv, tot pragmatic, este dimensiunea redusă a scenei (fosa, deși existentă este neutilizabilă) Casei de Cultură. Pentru opera lui Händel am conceput o variantă „fără cor“ ceea ce ne va scuti de alte costuri. Alt motiv pragmatic este că acest repertoriu se pretează minunat pentru tinerii artiști, vorbesc strict tehnic: NU le strică vocea, învață extraordinar de mult, le dezvoltă și solicită muzicalitatea, ca să nu mai vorbesc de creativitatea pe care va trebi s-o dezvolte fiecare pentru jocul de scenă. Mulți oameni mari de cultură (printre care și marele nostru critic literar George Călinescu) au căzut în „capcana“ de a subestima genul de operă clasică dinaintea „titanilor“ Verdi și Wagner (Wagner a compus muzica EXACT pe fiecare amănunt al dramei, el scriindu-și singur și libretele. Muzica lui e mai apropiată de muzica de film a zilelor noastre decât de formele clasice în care au creat Mozart, Rossini, Händel … Dar aici aș părăsi subiectul discuției noastre și nu vreau să țin o prelegere de muzicologie.

Anca Postea: Foarte interesant … însă, să trecem totuși mai departe: povestește mai în detaliu cum s-a format „echipa“ de care ești atât de mândru

Adrian Suciu: Ah… cred că, în mare parte, cunoști istoria „aventurilor“ mele la Câmpina de până acum: în vara anului 2019 am venit pentru prima oară (o prietenă comună ne-a făcut cunoștință). Am oferit un curs de orgă (tocmai se adusese în Biserica Sf. Anton de Padova o orgă cu un singur manual care, înainte, a fost folosit ca instrument „de cor“ la Catedrala Sf. Iosif din București). Am avut un singur cursant, domnul Costin Dumitru (organistul parohiei catolice Sf. Anton de Padova Câmpina) și am susținut împreună un foarte frumos  concert-eveniment „inaugurarea muzicală“ a noii orgi. Văzând însă și Casa de Cultură, repectiv atmosfera frumoasă a masterclass-urilor organizate și mai ales cadrul foarte liniștit și pitoresc, mi-a venit ideea „trăznită“ să fac prorpiul meu spectacol cu opera. Lucrând pentru multe teatre și festivaluri, pe lângă experiența muzicală, întotdeauna m-am interesat, respectiv m-am uimit câteodată, de cum poate crește și evolua un festival „din nimic“. Știu că vei spune „bagă-ți mințile-n cap, Germania, Italia, Franța nu sunt România. Aici nu ai public, aici sunt doar manele etc.“. Eh, vreau totuși să experimentez, lumea evoluează, există un fenomen nou: „turismul cultural“, tot mai mulți oameni realizează că o vacanță frumoasă nu constă doar în plajă, alcool, mâncare, manele etc., ci și în vizitarea unor frumuseți care pot fi niște „frumuseți muzicale“. Chestiunea este atât de evoluată încât în multe orașe unde sunt festivaluri cu tradiție (Verona, Salzburg, Bayreuth) este deja o aglomerație incredibilă, unde ca „muritor de rând“ nu prea mai ai acces. De aceea au apărut o grămadă de festivaluri mici și mijlocii în cele mai ciudate și pitorești locuri (să vă dau un exemplu din Bavaria, Germania de Sud: „Immling-Festival“, locația este la 80 km de Salzburg si 80 km de München, deci între două orașe care „te strivesc“ cu prestigiul și tradiția lor. Ei bine, în acel cătun, unde o sală de călărie a fost transformată în sală de concert, a apărut acum 30 de ani un festival care acum este… țineți-vă bine… AL DOILEA ca mărime din Bavaria, dacă luăm numărul de vizitatori/bilete vândute, cifra de afaceri și numărul de concerte/opere/evenimente organizate. Așa am planificat pentru vara lui 2020 să pun în scenă o operetă de Johann Strauss, „Noapte la Veneția“. Din păcate covid-ul ne-a stricat planurile. Era un proiect greu de realizat, deși aveam atunci un buget destul de bun de la doi sponsori. 2021 a fost de asemenea nesigur și, între timp, am avut răgazul să regândesc unele detalii.

Abia în 2022 am revenit la Câmpina ca acompaniator pentru cursul de canto al d-nei Prof. Claudia Codreanu. Cu doamna Codreanu am avut o colaborare minunată, așa am și avut ocazia să ne cunoaștem mai bine, încrederea e lucrul cel mai important, acesta a fost momentul în care am simțit din nou impulsul, de data asta sper decisiv, pentru realizarea „planului“ meu. Pe domnul Bisericanu l-am cunoscut scurt la București când am discutat prima oară despre proiectul planificat atunci „Noapte la Veneția“, iar apoi am avut multe discuții pe grupul de WhatsApp, el întotdeauna a venit cu propuneri interesante și a fost foarte deschis pentru ideile și concepțiile noastre.

Eh, astea fiind întâmplate am așteptat să se înscrie tineri/tinere artisti/artiste. Tot din motive de buget restrâns nu am putut oferi burse, deși taxa nu e mare comparativ cu oferte asemănătoare din străinătate! Spre bucuria noastră s-au înscris pentru mai toate rolurile în afară de personajul ACIS (tenor). Fiind deja luna Iunie am început să îmi fac griji și să întreb colegi profesioniști. Spre marea mea supriză, un coleg foarte bun (Thomas Paul) căruia i-am dat un telefon, dar nu in scopul de a-l invita, am vorbit depre alte concerte, am început, totuși, să-i povestesc despre ce vreau să fac la Câmpina. El îmi spune: „Adriane, știi că am liber în perioada aia“, la care eu, mirat și derutat, i-am spus cu o ușoară jenă că nu pot în nici un caz să-i plătesc onorariul cu care el este obișnuit. El, însă, a vorbit mai departe „Pentru mine va fi ca o vacanță, dacă pot să te ajut, o fac cu mare drag. Oricum în ultimul timp nu am mai avut ocazii dese să colaborăm, ar fi o mare bucurie să lucrăm din nou împreună…“

Anca Poștea: Și așa l-ai convins pe Thomas Paul, tenor cu multă experiență, care tocmai a terminat stagiunea la Opera din Copenhaga. Ne bucurăm cu toții și suntem onorați că vom avea un asemenea invitat. Vorbeai la începutul discuției noastre despre „calitatea produsului final“, poți să ne explici mai mult? Cum crezi că vor evolua tinerii/tinerele artisti/artiste alături de colegii cu experiență, respectiv crezi că tenorul pe care l-ai invitat se va „integra“ bine în „tânăra“ echipă?

Adrian Suciu: Sunt absolut convins, Thomas este, pe lângă un foarte bun tenor, în primul rând un prieten minunat, o pot spune. A avut și el dificultățile lui, „suișuri și coborâșuri“. Știe cât de important este pentru tinerii artiști/artiste încurajarea și SANSA de a sta pe scenă. Chiar am glumit acum câteva zile, el mi-a destăinuit că de mult timp nu a mai abordat acest tip de repertoriu de operă baroc. Aici, iar este o discuție/dezbatere între tot felul de „tradiționaliști“ (eu personal îi consider pe unii niște „habauci“) care consideră că doar „vocile mici, fără pic de vibrato“ trebuie „să se specializeze“ în repertoriul baroc până la Mozart inclusiv. Și în ceea ce privește Lied-ul există niște sinistre tabere de „habauci“ puriști, cum de asemenea unii se consideră „voci născute pentru Puccini/Wagner/Verdi/etc.“. Există peste tot o parte de adevăr… însă faptul în sine de a te urca singur pe piedestal ca „specialist în Mozart/Verdi/Ceaikovski/etc.“ este, PĂREREA MEA, din punct de vedere artistic, o mentalitate total eronată. Știu că mulți colegi se vor simți jigniți, dar nu trebuie să fiu prieten bun cu toată lumea/nu trebuie să spun doar ce vor alții să audă de la mine. Ehei… și aici ating un punct esențial al felului în care am conceput acest proiect, sunt convins că și ceilalți colegi (D-na Codreanu si D-ul Bisericanu) împărtășesc o părere asemănătoare: CASTIGUL cel mare al acestui Masterclass va fi cum VOM EVOLUA/NE VOM MODELA/NE VOM INSPIRA din această muzică, FIECARE DUPĂ și CU POSIBILITĂȚILE LUI. La acest aspect m-am referit când am spus la început că „nu mă interesează perfecțiunea“ în sensul academic/tehnic. Echipa noastră este foarte diversificată, avem oameni extrem de talentați, alții mai puțin talentați, unii au o tehnică foarte bună, alții mai au mult de lucrat, unora li se potrivește bine repertoriul acesta, altora mai puțin… DAR, dacă sunt deștepți, cu tehnică și talent se pot adapta foarte frumos cerințelor stilistice/muzicale. Dacă se întâmplă lucrurile așa, atunci pot spune cu mâna pe inimă că fiecare leu investit în acest proiect (fie că este partea mea de sponsorizare, fie că sunt taxele de participare, fie că este pur și simplu efortul uriaș organizatoric depus de tine, Anca) S-A MERITAT, am atins CALITATEA pe care mi-am propus-o.

Anca Poștea: Mulțumesc că mă „incluzi“ și pe mine în echipa voastră. Ca o ultimă idee, vorbește-ne despre cariera ta, respectiv care e totuși experiența ta cu proiecte proprii… sunt convinsă că o asemenea „trăznaie“, cum spui tu, nu vine din nimic. Este însă bine de știut, și pentru perspectiva pe care și-o doresc acești tineri/tinere artști/artiste: cariera depinde de management, bănuiesc că ai multă experiență…

Adrian Suciu: Multă experiență, hmm… nu aș putea spune. Eu am fost cam excentric de felul meu, am avut chiar în timpul studiului momente de criză, am avut „tupeul“ să părăsesc așa-ziși profesori „prestigioși“ (în nici un caz nu i-aș numi „mari profesori“, pentru că „marile“ lor calități erau doar că erau „abonați“ în juriile concursurilor mari unde dezvoltaseră propriile mafii, de aceea tinerii cei mai talentați din toate colțurile lumii veneau să dea admitere la clasa lor în speranța unei „susțineri“ la concursuri…. Acum, privind înapoi, nu știu dacă am luat întotdeauna decizia bună… însă pot spune cu mare sinceritate că am luat deciziile care le-am considerat CORECTE pentru evoluția mea artistică în primul rând. Știu și de la alți colegi foarte buni care fac cariere mult mai mari decât fac eu, că „managementul/concursurile“ și „ARTA“ sunt două lumi (din păcate cam) paralele care totuși se pot intersecta. Aș face o comparație metaforică cu orbitele planetelor/corpurilor cerești care se rotesc quasi-paralel, dar din când în când „drumurile“ lor se intersectează fără ca ele să se ciocnească. Eh, așa este și viața noastră de artiști (Johann Strauss a scris celebrul Vals „Viata de artist“). Problema în ziua de astăzi este că economia, de fapt toată lumea, evoluează cu o „viteză sporită“ (ca să-l citez pe marele nostru profesor de istorie Dr. Lucian Boia). Cum se „traduce“ treaba asta în viața artistică? Cel mai bine vă dau un exemplu (care din păcate s-a cam „generalizat“): generațiile vechi de profesori cu toate CALITĂȚILE/ȘTIINȚA/TALENTUL enorme ce le au (unii/unele) sunt ABSOLUT DEPĂȘIȚI de MECANISMUL MANAGERIAL din lumea artistică contemporană. Îmi pare rău să constat acest aspect, dar este adevărul pur… De asemenea, NU PREA MAI EXISTĂ impresari ca acum 40-50 de ani (avem exemple celebre: dirijorul legendar Carlos Kleiber a fost la începutul carierei „ajutat“ de directorul Schäffer al operei din Stuttgart, deși NIMENI nu dădea atunci doi bani pe el, nici măcar tatăl său, marele dirijor Erich Kleiber). Show-Business-ul modern este orientat EXCLUSIV pe profit, de aceea onorariile „vedetelor“ ating sume exhorbitant-astronomice în timp ce tinerii artiști „no-name“ câștigă atât de puțin încât nici chiria nu și-o pot plăti. Eh, într-o astfel de lume e absolut normal ca nici un impresar să NU mai fie interesat să promoveze (cu riscurile de rigoare!) un tânăr talent pentru simplul fapt că NU ÎI ADUCE DESTUL PROFIT. Știu că sună groaznic dar este purul adevăr. În 2013, când lucram la Festivalul de la Salzburg (unul dintre cele mai „bine cotate“ din lume!) o colegă, celebră la vremea respectivă, Elisabeth Kulman a inițiat pe Facebook un #ArtbutFair. Pe acea platforma mulți colegi/colege tineri au intrat și și-au povestit „experiențele“ profesionale. Toți marii „rechini“ din lumea operei au făcut apoi o campanie îngrozitoare de bulling împotriva lui Elisabeth Kulman încât ea s-a retras complet SCÂRBITĂ din lumea operei (deși avea doar 40 de ani și era în plină formă vocală și fizică).

Anca Poștea: Te rog, câteva gânduri de încheiere pentru tinerii cursanți, dă-le niște gânduri care să-i motiveze

Adrian Suciu: Versul lui Eminescu din Scrisoarea III „N-avem oști, dară iubirea de moșie e un zid“. L-aș modifica așa: „N-avem bani, dară știința și iubirea pentru artă este o posibilă rachetă cu care te poți lansa“. Colegii mei americani își tot insuflau lozincile „I can do it“ „I’ll fix it“ sau cum spunea președintele Obama în campanie „Yes we can!“. În finalul operei de Händel „Acis and Galatea“, pe care o vom pune în scenă, apare versul „Acis now as God appears“, unde aș schimba: „Acis now as an Artist appears“. CREDEȚI în voi și in talentul vostru și Dumnezeu vă va scoate în cale și șansele. Dar știți vorba aia: „…. Îti dă, dar nu-ți bagă și-n traistă“.

Anca Poștea: Câteva cuvinte pentru public?

Adrian Suciu: Vă așteptăm cu mare drag la spectacolele de pe 10 si 11 August 2023. Nu ratați acest eveniment unic pentru Câmpina. Intrarea este libera!