To read this creation, request a translation by clicking the “Google Translate ” widget.

Alexia-Maria Pintică participă la Concursul Internațional de Creație Literară, Ediția a V-a din București, România și are 19 ani. Ea este îndrumată de doamna Prof. Carmen Nedelcu, la Colegiul Național „Matei Basarab”. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.

Tăcere

La început a fost Cuvântul, însă acum este tăcere
Și s-au prins cheaguri de ură-n crengile inimii mele
Eu te rog să mi le smulgi și să mă scapi de durere
Dar ecoul meu întors mie ajutor îmi cere
Și sunt singură pe lume, eu și cei ce luptă-n mine
Sunt un credincios ateu ce te caută pe Tine
De te voi găsi cândva, am să-ți pun doar o-ntrebare:
De ce, Tată Anonim, creația Ta mă doare?
 

Mozaic

Când inima îmi va bate grăbită
Să o dezacordez la timp aș vrea
Mai bine o opresc cu mâna mea
Decât să cânte de tine rănită

Și când te vei uita în ochii mei
Pupilele mi le voi renega
Și se va pierde imaginea ta
Nu mă voi pierde eu, așa cum vrei

Să mă distrug eu însămi aș putea
Ca atunci când vrei să mă rănești
Cu lama-n suflet mort să nimerești
Iar eu să nu mai simt mânia ta

Să-mi amputez simțirea prematur
Durerea-n întuneric s-o aștept
Și un țăruș să îi înfig în piept
Să nu fiu nevoită s-o îndur

Și tot ce-i bine și ce-i rău să rup
În încercarea de-a nu mai simți
Și de le-aș pune la loc într-o zi
Să fiu un mozaic în miez de trup
 

Atlas

Umbre incerte și vânturi nebune
Se zbat asemeni frunzelor din tribune
Pe ramuri ce se-aruncă-n sus și-n jos
În mătănii, de frica cerului zgomotos

Văzduhul îmi rage și-mi plânge rănit
Căci ține în cârcă un infinit
Cicatrici de aur, vechi drumuri spre rai
Doar rănile mele fac mucegai

Și-mi plouă pe față și-mi plouă în gând
Dacă cerul se vaită, raiul cărând
Când îngerii sunt grei și greu e Dumnezeu 
Cum pot eu să car tot infernul meu?