To read this creation, request a translation by clicking the “Google Translate ” widget.

Edyth Moțățăianu participă la Concursul Internațional de Creație Literară, Ediția a V-a, din Deva, România și are 58 ani. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.

      O ALTFEL DE… POVESTIOARĂ

      Este prima zi de Crăciun. Și toată luna lui UNDREA, așa cum frumos i se mai zice lunii lui decembrie într-un Ținut din Lumea Copiilor, am privit cu drag la Moș Nicolae și la Moș Crăciun care, ca în fiecare an, s-au dat și peste cap întru a ne face pe toți fericiți. Moș Nicolae, punând în pantofarii din case daruri și nuielușe în ghete și ghetuțe, iar Moș Crăciun, cu ajutorul Spiridușilor, cărți și jucării. Iar eu, Moș Poveste, așa cum mă numesc toți cei din Lumea Poveștilor, aș fi stat cuminte în fața focului din vatră și a bradului, cugetând la vreo istorioară mai veche ce a fost să fie. Doar că, mai bine chibzuind, întâmplarea de care au cunoștință toți cei din Lumea Poveștilor, mi-am dat seama că trebuie să fie știută și de cei din Lumea Copiilor. Că… tare m-a mai pus pe gânduri! Și pentru că voi, care Copii ai Lumii Copiilor se cheamă că sunteți, sigur vă întrebați ce a putut să mă minuneze pe mine, cel care le știu pe toate, spun… Spun că într-adevăr că multe am auzit și văzut eu în ambele Lumi! Dar…așa ceva ba! Sper, de altfel, să-mi dați dreptate că această povestioară trebuia să ajungă și la voi. Mai ales că s-a terminat ea în Lumea… voastră, în dimineața Sfintei Zile de Crăciun, deasupra unui sat de munte a unei Țări de Poveste numită… România. Doar că a început aici, ziua, în Lumea mea, în Ajun de Crăciun. Atunci când Zâna Fulg De Nea, după ce ascultă rugămințile tuturor celor din ambele Lumi se hotărî, drept cadou de Crăciun, să le îndeplinească dorința de a așterne fulgii ei scânteietori peste plaiuri. Astfel că ea, însoțită de a ei fluturi viu colorați, după ce împrăștie peste toate Ținuturile Lumii Poveștilor ale ei mii de steluțe argintii, de îndată și plecă spre Lumea Copiilor. Iar după ce trecură pe lângă un satelit artificial, aflat desupra Pământului, imediat se și apucară să presare din troposferă fulgii de nea. Și-i presărară peste toate țările și orașele cele frumos luminate în noapte ale continentelor din nord, oprindu-se doar în locul ales de ea cu mult timp înainte. Iar aici, imediat după ce terminară de a așterne neaua și pe pământul binecuvântat aflat dedesubtul lor, sosi lângă ei în zbor un fluture imens care, după ce îi salută din cap, se și transformă într-un palat. Zâna, mai apoi, se și duse pe balconul palatului și, după ce o vreme privi gânditoare către ceruri, dintr-o dată se lumină la față când văzu că de departe, o stea, care lumina norii prin care trecea, se mărea tot mai mult în drumul ei către palat. Și își schimbă apoi și surâsul, locul lui fiind luat de un zâmbet larg, imediat după ce steaua, odată ajunsă pe balcon, își pierdu luminozitatea orbitoare și se transformă într-un cavaler. Și pentru că știu că vă întrebați de ce fu ea atât de bucuroasă de această întâlnire celestă, vă voi spune și răspunsul. Și-anume pentru că cel care-i trecea pragul era chiar cel pe care-l aștepta: Luceafărul Dimineților Cu Rouă. Cu care avea de gând să pună țara la cale. Astfel că imediat după ce acesta, tot numai zâmbet, făcu o reverență, Zâna îl și îmbrățișă, asa, ca pe un vechi prieten. Apoi, gesticulând fericită, luă cuvântul și, în primul rând, îi mulțumi pentru bunăvoința de a fi răspuns chemării ei, ca mai apoi să își ceară scuze pentru că îi umbrise strălucirea fără de o învoială. Iar după ce îi mai spuse și că mai are nevoie doar de ajutorul lui pentru a face ceva… altceva, acesta acceptând pe loc, de îndată îi și explică că ce și cum. Astfel că Luceafărul află cum că el, în semn de ajutor, trebuie să se ducă la Stăpânul Focului Cel Viu Și Veșnic, Soarele, și să-l roage, din partea ei, să facă așa cum știe el mai bine dar, în acea Sfântă Zi de Crăciun, să strălucească tare. Iar asta, pentru ca cei din Lumea Copiilor să se bucure de neaua ce cu greu o așternuse, și pentru ca ziua să devină feerică. Și pentru că Luceafărul se arătă a fi mirat de a ei dorință, spunându-i că Soarele o va încurca de fapt, ea îi explică cum că Împăratul Nour, Vântoasa, Ropotina, Stăpânul Ghețurilor și Moș Gerar, adică frații și surorile lor, acceptaseră deja să o ajute. Și că neaua, grație învoielii cu ei, nu se va transforma în Lacrimi De Apă Vie din cauza Soarelui, ei neaducând un frig prea aspru sau prea moale, dar nici nori, grindină, vânt sau ploaie. Iar pentru că Luceafărul îi mai aminti și de Moș Ene care, conform Legilor Lumii Poveștilor, urma să vină și să o ducă în binecuvântata Lume A Viselor Curate, Zâna îi mai explică cum că și Moș Ene, înțelegând că ea, mai întâi, trebuie să facă din gânduri fapte, va veni doar după ce al lui dar, clopoțelul fermecat, va suna. Luceafărul, înveselit după ale ei vorbe, vru să spună ceva pe măsura veseliei lui. Doar că el, după ce văzu cum Zâna, din entuziasmată deveni mohorâtă dintr-o dată, cu mare grijă mai vorbi atunci când luă cuvântul:
      - Zână bună, eu cu mare drag te voi ajuta! Dar, văzând tristețea de pe a ta față, nu mă pot abține să nu te întreb: de ce?! De ce te-ai întristat?!
      Zâna, pe a cărei față începuseră să curgă picături de apă, îi arătă primele raze ale Soarelui, raze care se iviseră dintr-o dată de după munți. Și îi spuse, după ce privi pământurile de dedesubt, de unde cântecul cocoșilor nu se mai auzea, cum că doar cu timpul, pentru că nu are voie, nu a putut să facă o înțelegere. Dar îi mai spuse și că pentru ea nu mai contează ce se întâmplă, bucuria de a duce la bun sfârșit al ei gând-dorință, fiind mai mare decât orice. Vădit îngrijorat, Luceafărul îi șterse repede broboanele de pe față cu o batistă-stea, o trase spre el, o întoarse și o lipi cu spatele de pieptul lui, întru a-i face umbră. Apoi, o rugă să intre în palat sau să-l cheme pe Moș Ene. Însă, de pe pământ ajungând până la ei sunetul colindului,, Astăzi s-a născut Hristos'', Zâna nu spuse nimic. Mai mult decât atât, entuziasmată ca un copil, se mai și trase din brațele lui, neținând cont că imediat și începură să îi șiroiască picături pe față. Și clincăni din clopoțel, dar numai după ce, o bună vreme, ascultă versurile colindului. Cât despre Luceafăr, care privi la rândul lui pământul, acolo unde deja ieșiseră la joacă și la săniuș câțiva copii, ce să vă mai zic? Decât că el, cu mare mirare mai luă cuvântul:
      - De ce ai riscat să te topești, Zână bună? Că știi: existăm doar dacă respectăm Legile Frumoase ale Lumii Poveștilor!
      Zâna îl privi, dar nu îi răspunse. Și, imediat după ce Moș Ene care, odată ajuns, o și invită să urce în caleașca trasă de Pasărea lui Cea Măiastră, se întoarse lângă Luceafăr. Și îi răspunse, de data aceasta tare serioasă mai arătându-se, doar după ce-i mulțumi din ochi lui Moș Ene și după ce Măiastra, încovoindu-și coada, îi făcu umbrar:
      - Nu, bun Luceafăr! Nu este de ajuns să respectăm Legile Frumoase Belagine pe care strămoșii celor de pe acest Ținut, Dacii, le-au decretat, și după care, în mare parte ne luăm și noi. Uiți că nu putem exista fără de Copii-Oameni, ca cei de jos, care mai transmit prin viu grai legende, tradiții, povești, basme și ale Bibliei învățături? Că ei ne țin, de fapt, în viață! Neuitând, ca alții, nici de Nică, Harap Alb, Făt Frumos, Ileana Cosânzeana, Prâslea cel Viteaz, Păcală, Tândală, Baba Dochia, Dragobete, Mărțișor, Iele, dar nici de Balauri, Câinele Cu Trei Capete, Căpcăuni, Vârcolaci, Baba Cloanța, Zmei, Muma Pădurii, Vasilisc, Spâni sau de Burebista, Decebal, Mihai Viteazul, Ștefan cel Mare, Brâncoveanu, Cuza și câți mulți alții și, bineînțeles, dar nu în ultimul rând, de Doamne Dumnezeu. Și am riscat pentru ca cei din Lumea Copiilor, și mă refer la cei care stau doar în fața televizoarelor, a tabletelor și a laptopurilor, să mai uite de ele! Măcar azi! Că nu se mai joacă, nu mai citesc cărți și, aproape că nu mai știu nici să comunice sau să scrie bine! De a noastră Lume, continuă ea cu tristețe, singura care ține imaginația vie și liberă, uitând cu totul. Iar pentru că ale lor bucurii sunt de fapt false, eu cred că doar… Doar o astfel de zi îi va scoate din case! Și… nu numai că îi va ferici o astfel de zi, ci… Ci sunt sigură că îi va mai face să și spună: e frumos ca într-o POVESTE!!! Și vor ajuta ca a noastră Lume să nu piară… doar amintind magicul cuvânt!
      Dragii Moșului, trebuie să vă spun că Luceafărul, după ce se înclină, îi luă mâinile și, lăcrimând, i le sărută. Iar după ce o ajută pe Zână să urce în caleașcă, astfel cuvântă:
      - Abia acum am înțeles totul, Zână Fulg De Nea! Iar gândurile, faptele și sufletul tău cald… mi-au încălzit inima! Cât despre a ta dorință, zic: desigur că se va împlini, lege fiind pentru mine de-acum! Că numai grație ție, cea care ești singura care a vrut să se sacrifice și care s-a gândit la toate cele ce tu ai spus, eu sunt sigur că nu va pieri și nu va fi uitată a noastră Lume, ce Lumea Poveștilor se cheamă că este!!!
      Dragii Moșului, ce pot eu să vă mai zic oare? Decât că ei, de îndată și plecară din Lumea Copiilor. Iar eu, care așezat sunt în fața bradului meu de Crăciun, cu speranța că mi-ați dat dreptate că aceasta este o altfel de Povestioară, mai spun doar atât: vă rog să nu uitați niciodată de a noastră Lume minunată, Lumea Poveștilor! Că ea… chiar există, dragilor! Chiar există!!!