To read this creation, request a translation by clicking the “Google Translate ” widget.
Lia-Cornelia Culda participă la Concursul Internațional de Creație Literară, Ediția a V-a, din Sibiu, România și are 25 ani. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.

Căutând
Dragostea, flămândă de după,
Pe aripi, însângerat, mă aruncă,
Căutând acel gust suav de ură...
Un apus și un răsărit de cenușă.
Zile și nopți trăite în taină,
Doi străini, încătușați de teamă,
Dansând în văpăi de aur,
Naivi ca un miel în staul.
Tu, nădejdea mea, plecată la ceruri,
Mai lăsat, rătăcind printre adevăruri,
Singur, gol și pustiit de vreme,
Oprește-mă, te rog, din a mai geme!
Între nopți și zile
Privesc la stele și mă întreb,
De ce ezit, de ce mă tem?
Înger al nopții pentru mine ești,
Un demon, dar totuși, un prinț din povești.
Glasul tău blând mă cheamă,
Inima mea, naivă mă-ndeamnă,
Sub clar de lună, misterios ascunși,
Deslușindu-ne, dar totuși, rămânând muți.
Noaptea noastră a luat sfârșit.
Stele...nimicite de-un răsărit.
Ochii mei încețoșați, acum văd limpede,
Îmbăiați în razele soarelui care nu minte.
Strigăt în dor
Sufletul meu nemângâiat și încătușat,
De dorul aprig plânge.
Îmi amintesc când m-ai îmbrățișat
Printre mii de lacrimi și suspine.
Amândoi zacem în mocirlă,
Mânați de o iubire mută.
Rătăcindu-mă, singură și surdă,
Rătăcindu-te, alegând o soartă cruntă.
O separare iminentă,
Sfărâmă lumea mea perfectă.
Înjunghiată de propria-mi ființă,
Căutând, în zadar, acea biruință...
Întoarce-te, aș vrea să urlu,
Să alerg, să mă zbat, să cerșesc,
Să vin din nou în raiul tău propriu,
Să nu mă uiți, să nu mă irosesc.
Categorii:Concurs de Poezie, Concursuri Online










