To read this creation, request a translation by clicking the “Google Translate ” widget.

Maria Cosmina Gârlicel participă la Concursul Internațional de Creație Literară, Ediția a V-a, din Ploiești, România și are 14 ani. Este îndrumată de doamna Prof. Adriana Oprea, la Școala Gimnazială „Elena Doamna” Ploiești. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.

                                                    POVESTEA CURCUBEULUI             
                     
             Undeva, într-un tărâm fermecat, trăia un băiat tânăr, cu sufletul curat care avea o dorință arzătoare. Această ființă blândă, cu inima de foc, purta numele de Amos.
             Amos avea un singur vis care părea imposibil de realizat. Își dorea să vadă lumea și tot ce era mai sus de ea. Întotdeauna și-a imaginat că într-o zi va ajunge în spațiu și va înota printre miliardele de stele.
             Chiar dacă ideea i-a fost spulberată de mii de ori de către părinții săi, Amos nu putea să-și stingă această dragoste înflăcărată pe care o avea pentru explorare.
             Timpul a trecut, însă tânărul Amos nutrea aceeași dorință. Dar ceea ce Amos nu știa era faptul că în seara zilei de 13 decembrie, când avea să împlinească 19 ani, totul urma să se schimbe. 
             Pendulul ceasului bătu de miezul nopții, cerul își îmbrăca rochia sa elegantă, iar tânărul simți deodată o forță neobișnuită care-l trăgea afară din casă. Nu știa ce se întâmpla, știa doar că picioarele îl duceau către un loc necunoscut. În scurt timp, se trezi lângă o corabie clădită din praf de stele. Amos urcă în corabie și dintr-o dată valurile mării îl purtară prin toată lumea. Tânărul nu putea crede ce i se întâmpla: doar o noapte a putut să cutreiere toate apele Pămntului. 
            Ca ultimă destinație a fost o insulă care la început părea părăsită. Amos, curios fiind, s-a dat jos din corabie și a început să o exploreze. Totul era pustiu până când observă o dâră de lumină albă pe care o urmă.
           Cu cât mergea, cu atât dâra de lumină devenea mai puternică. 
           Inima băiatului se opri atunci când a găsit sursa de lumină, deoarece nu era nici vreun far, nici vreo lanternă, era chiar Soma, fiica Soarelui și a Lunii. Soma era o tânără întrutotul divină, avea părul lung și o rochie înstelată, încât cu greu te puteai opri din admirație.
           Băiatul împietrise. Soma îi zâmbi blând și îi spuse:
           -	La mulți ani, Amos! Am venit să-ți împlinesc visul, căci pe al meu nu-l pot împlini . - spuse Soma.
            Amos deveni tot mai confuz, însă și-a adunat toată puterea și a întrebat-o:
           -	Care este visul tău? 
Soma tăcu pentru puțin timp, însă hotărî să-i spună: 
          - Îmi doresc să fiu liberă, să cunosc lumea largă și oamenii din ea.
          - Vino cu mine! - spuse Amos. Nimic nu ne poate opri din a ne urma visurile!
Soma era puțin ezitantă la început, dar și-a luat inima în dinți și a urcat în corabie.
          Din clipa aceea au urmat cele mai frumoase aventuri de care urechia umană nu a auzit vreodată. 
           Nu dură mult și cei doi tineri se îndrăgostiră. Iubirea dintre cei doi era atât de pură, încât toată făptura care avea viață o putea simți. 
           Dar fericirea nu a durat mult din clipa în care Soarele și Luna au aflat vestea despre iubirea celor doi tineri. Ei nu au putut accepta ca fiica lor divină să fie dăruită unui muritor. 
           Deodată, corabia celor doi urcă brusc. Cei doi nu se așteptau la ceea ce a urmat. Soarele și Luna stăteau în fața lor pe tronurile lor cerești. Din cauza mâniei incontrolabile, Soarele i-a transformat în scrum. 
            Și deodată... s-a făcut întuneric. Se spune că în acea noapte a fost prima dată când cerul a plâns.
            Peste lume s-a așternut o pătură de liniște. Nu mai era urmă de viață pe Pământ. Planeta începu să se scurgă ușor de culoare... Întreaga ființă era îndurerată. Soarele și Luna se scurseră la rândul lor de viață, regretând amarnic blestemul de a-și pierde unicul copil.
            -	Lumină! Uite lumină!! – exclamă Luna.
Lacrimile făpturilor însuflețite spălară cenușa. Din ocean se vedeau două raze de lumină înflăcărate care se completau una pe alta într-un dans fermecător. Erau sufletele celor doi tineri.
           Era incredibil!!! Totul renăscuse, iar sufletele celor doi au format un imens curcubeu deasupra Terrei.
           De atunci, când cerul plânge de dorul celor doi tineri, un curcubeu apare pe cer, ca dovadă a puterii biruitoare a iubirii pure renăscute.