To read this content, please use the ‘Google Translate’ widget to request a translation.

Raluca Tărtăreanu participă la Concursul Internațional de Creație Literară, Ediția a VI-a, din Băicoi, Județul Prahova, România și are 21 ani. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.

când nu dormim

nu sunt nimic din ceea ce mi-aș dori
aș putea sa merg pe cablurile electrice
un parașutist care se aruncă pentru prima dată
cu spatele lipit de inimă 
ca o foamete ce nu se va liniști
ca o femeie neliniștită ce se va da peste cap
de trei ori rostogol ca un număr magic
rostogol până la prăpastie 

o dublă bătaie de inimă
pentru că atunci când ești departe
triunghiul bermudelor totul se află între coaste
deschide-mă crapă-mă ca pe un miez de ceva bun
scoate-mă de aici și lasă-mă să îți număr 
zilele rămase pe fiecare mont al degetelor 
care analizează frenetic disperat orice
bătaie de ceas

dacă nu este detaliul nu este nimic
ne vom spăla hainele la marginea râului nostru
ca niște copii ce n-au habar de ce este curat
castelele de nisip pomeții praful și inimile

la sfârșitul zilei suntem noi și o ceașcă de cafea
nu dormim nu vrem să pierdem secunda mâna care tremură
odată cu ritmul muzicii
la sfârșitul zilei suntem noi și nimic din ce aș putea fi
numai că îmi place să fiu mai puțin, mai mult
un pic mai strâmbă pe linia de plutire 

mâini buze și rostogol până la linia
de finiș 


caruselul

suntem ca niște uzine comuniste gata
de a fi abandonate
gata de a fi explorate de ochi curioși
de mâini care ar vrea să ne agațe
să ne facem noroi să ne iubim ca și cum azi este ultima zi

îmi pocnesc degetele jalnic în timp ce mă gândesc
ce formă ai lua între palmele mele
un carusel pentru copii în continuă mișcare 
repede repede până capul meu se întoarce după al tău
o mare cu valuri tulburi care stau să te înghită
și dacă ești mare palmele mele se vor face plajă

o zi de tăcere pentru un copil care d-abia învață alfabetul
nu toți suntem obișnuiți în liniște
uneori reflexul ne spune să ne ținem maxilarul deschis
să fim gata pentru orice cuvânt tranșant care vine în direcția noastră
să-l înghițim bine pentru că NOI SUNTEM CUMINȚI
ești o controversă altfel iar nouă nu ne place
ce ne sperie

dacă palmele mele te-ar cuprinde pe tine
sub forma unei povești terifiante
în care nu sunt decât dinți înfipți în carne vie 
n-aș face decât să te pun sub pernă
să te păstrez cald pentru atunci când dinții vor ceda

cuprinde-mă atunci între ale tale
și spune-mi ce formă am să capăt pentru tine

un carusel care pleacă și se întoarce în același punct
                                                            care mereu așteaptă să se rupă de siguranță 



totul e fragil în oasele mele

iubirea mea nu este de sine stătătoare
îți va descoase pielea și se va băga în tot spațiul liber și rânced
va săpa în tine și se va chirci lângă inima ta 
așteptând să o absorbi ca pe un miez de pâine dimineața

dacă mă pui la pământ n-am să mă ridic
dar am să mă contopesc cu el până voi crește iar
visul copilului din mine nu a fost să devin o prințesă
nu sunt delicată, iar coroana s-ar prinde de părul meu
ca niște copii de mașina de vinde înghețată
dar e drept că nu v-aș lăsa în pace
m-aș întinde ca o iederă după gleznele voastre
m-aș întinde în schimb ca o războinică
până-n gară la Fetești
unde toată dragostea mea ar exploda și s-ar face tren spre nicăieri

și nu mă încred în oamenii cărora nu le place vara
cum adică să nu-ți placă să transpiri prin pori
săruturi fierbinți pe creștetele lor
să vă lipiți mâinile ca niște înfometați de celălalt
somnul de după-amiază și aerul condiționat care vă bate-n spate
ca pe niște exponate vechi și mult prețioase
și praful de sub tălpi atunci când râzi prea mult și te legeni
și ne înghițim unul pe altul ca niște balene pe uscat

iubirea mea este nimic dar fragilă în oasele mele
pleacă din măduva spinării și se oprește în tâmplele tale
și nu este prea mult, totul meu stă în pumnii mei 
lovind aerul din jur ca să nu mă lovesc pe mine

la final ai simți ca cutremurul
din care nimeni nu vrea să se salveze