Concurs de Poezie

Constantin Bidulescu – Concurs de Poezie – Română, Grupul III

Constantin Bidulescu participă la Concurs de Poezie al Festivalului de Arte, din Ploiești. Îi dorim succes și îi mulțumim!

Anotimpuri

Vara... Scamele de soare
Cad uşor şi se adună
Peste lacuri şi izvoare
Peste glia cea străbună.
 
Toamna... O pereche trece,
Nori s-au adunat grămadă
Pe sub despletirea rece
Doar ei singuri sunt pe stradă.
 
Iarna... Gerul ne salută
Ninge, fulgii cad mereu,
Moi, pământul îl sărută,
Şi sunt albi ca părul meu.
 
Primăvara... Când apare
Cu minunatele splendori,
În suflet avem doar soare
Şi drumul presărat cu flori.

În fereastra veche… (Ronset)

În fereastra veche stă o orhidee,
Răsturnând apusul vezi şi răsăritul
Alungând şi norii parcurgi infinitul,
Colorând grădina, zeci de azalee.
 
Sângerii bujori se-nclină pe alee,
Sute de albine pornesc bâzâitul,
Se-mprăştie toate când vine-asfinţitul,
Colorând grădina, zeci de azalee.
 
Simt parfum de roze ca o melopee,
În menghina clipei mă strâng în visare.
Stropi de curcubee mângâiaţi de soare
Colorând grădina, zeci de azalee.
 
Că-s nemuritoare e doar o idee,
În fereastra veche stă o orhidee.

Când picură o lacrimă de dor… (Sonet)

Când picură o lacrimă de dor
Ea mâna ţi-o atinge cu-n sărut,
Cu temeri şi speranţe din trecut
Va aminti de clipele ce zbor.
 
Pe crengi de vise legănat tăcut
Azi gândul către tine-i călător
De ai păşi aş vrea să fiu covor,
Sub talpa ta va fi cel mai plăcut.
 
De-ai fi o apă eu izvor ţi-aş fi,
De-ai fi un vizitiu eu m-aş jertfi
Şi-un cnut aş vrea să fiu în mâna ta.
 
Vioară-aş vrea să fiu când vei cânta.
Atâta timp cât dor va exista
Din zi fac noapte şi din noapte zi.

        Visul

Pansează-mi visul cu stele
Într-o dulce primăvară,
Cântă-mi dorurile mele
Pe o tainică vioară.
 
Răsfoieşte-mi veşnicia
Orchestrată-n universuri,
Să-mi păstrez statornicia
Adunată-n caste versuri.
 
Adună-mi şoapte de frunze
Din pădurea seculară,
Să pictez apoi pe pânze
Gândul ce spre tine zboară.
 
Sprijină pe tâmplă zborul
Viselor înaripate,
Să cuprindem viitorul
Cu iubiri îngemănate.
 
Învârteşte roata sorţii
Şi-mi trimite semn divin,
Dar ascunde data morţii
Ca să mai visez puţin.