Erika Nagy-GYÖRGY, folosind pseudonimul Erika Kerd ca poet, participă la Concurs de Poezie al Festivalului de Arte, din Reghin. Îi dorim succes și îi mulțumim!

RĂZBIREA OCHIULUI

Şi după ce s-a hotărât,
s-a acoperit cu o pleoapă străvezie.
Lumea despicată-n două
se arăta lăptoasă,
ca dincolo de crisalidă.
Şi se afundă-n uitare
prin tenebre coridoare strâmte,
vene-vise albastre-ncremenite.
Gândurile cresc pilaştri,
nemiloase până-n ceruri,
se transformă-n dălți de suflet
cioplind chipuri-dor
în munte de cuvinte.
Rugăciunile sunt mute -
câte una mai cerşeşte
gură de aer,
de ureche...
Ochiul orb cu degete tăcute
îşi pipăie globul alb,
ars de atâta văz,
prefăcându-l în glob de crez.
În umbra moale de crisalidă
face o gaură-n perete
cât o inimă de furnică,
iar peste frunte
Soarele îi aşterne o rază,
nou-născut
Bob de Lumină.

DESTIN

Cu ochiul rezemat de un fir de lună
rătăcit pe trupul atârnat de stele,
respir pe palma nopţii şi simt
cum umbra, cu dinţii-i lucioşi de fiară,
muşcă pofticios o bucată caldă din mine.
Câtă viață se prelinge pe un fir de nisip
rătăcit pe clepsidra chipului tău!
Te decojesc din atingeri uitate pe mii de pori,
ce-ți cunosc privirea daltă-de-dor.
Te cânt în sânge, Pasăre,
şi sângele mi-e pătat a Tine.

METAMORFOZĂ

Sar fereastra unui vis
şi-mi julesc glezna de un zâmbet,
ce se rostogoleşte pe cărarea
pavată cu veghe de dor.
Muşc adânc în viscerele țărânei
şi-mi strâng tâmpla năduşită
de pieptul pietrei, ce respiră stacojiu,
iar piatra mă spintecă-n foc.
Doar ochiu'-mi agățat de soare
se inundă-n zbor măiastru
şi brațele mă iau în goană indigo printre nori,
furtunându-mă-n îmbrățişări verzi-reavăn.
Îmi torn sufletul peste stele -
se-ntoarce Pasăre de suflet -
nimb peste cuibul coastelor mărturisite.

NAȘTEREA CUVÂNTULUI

S-a rupt de pe buze,
de pe frunte de îngeri.
Zeii zenitului îl deplâng încă
și vântul s-a plecat în fața lui
când a coborât în
miezul pământului.
Negru-roșiatic l-a stropit în față,
aripile-i lucitoare se juleau
de pietre-litere fierbinți,
iar el gonea către mare
și aripile se topeau
în amețitoare cercuri,
în colțuri nemiloase de pătrat.
Prefăcându-se în oval,
aluneca în abis
și cădea îndărăt pe lacrimi de foc.
Zidul plângerii îi urla
silabele șchioape
sfărâmându-l și
replămădindu-l din rugăciuni răcite.
Cuvântul. Prim grai,
ce poartă pe creștet sărutul muzelor,
desfăcu petalele timpului
și se așeză fluture tăcut
pe floarea eternului
Lotus.